text Poezii crestine

Puterea din cer venită!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Puterea din cer venită!
Puterea din cer venită!


Când din cer a pogorât
Duhul cel sfânt, minunat,
Cu toții s-au hotărât
Să-l urmeze, imediat

El din ceruri a venit
Limbi de foc, cu toți vedeau
Un vuiet s-a auzit
Pe apostoli îi cuprindeau

Și pe loc ei s-au umplut
Cu Duh dătător de viață
Căci limbile au crescut
Și îi lumina la față

Și acum cu toți aveau
Putere ca să vorbească
În limbi, ce nu le știau
Eu puteau să glăsuiască

S-au uimit de-așa putere
Dar au vorbit curajoși
Spunând peste adunare
Că toți vor fi glorioși,

Mântuire vor avea
Și iubirea lui Isus,
Dacă drumul-l vor urma
Căci duce la ceruri, sus

Și cu toții au aflat
Tot ce aveau de făcut
Darul cel sfânt li s-a dat
Ei, minunea, au văzut. .

Ucenicii au pornit
Cu toții în lumea mare
Și pe Isus L-au vestit
Mila, a Lui îndurare

Calea care-i de urmat
Pentru orice muritor
Drumul cel drept și curat
Plin de pace și de dor

Plin de sfântă măreția
Căci Isus e drept și sfânt
În a Lui Împărăție
Când plecăm de pe pământ.

Amin

Câmpia Turzii, 2 iunie 2023

Cele mai recente resurse creștine scrise

Nu te teme
Nu te teme, nu te teme, este Unul ce te ține,Chiar de treci prin încercări, El mereu este cu tine.Dacă nu vezi rezolvare acum la problema ta, Nu te teme, El lucrează fără de știința ta.Nu te teme, El... Citeste mai mult >>
Stai și plângi ades pe cale
1. Stai și plângi ades pe caleȘi te-ntrebi cum poți s-o ții,Grea e patima, păcatul care-n urmă te-a robit.2. Și Satana-aduce gândul că tu nu mai ești iubit,Nu mai ai iertarea sfântă și Domnul te-a păr... Citeste mai mult >>
Nu te înspăimânta
Nu te înspăimânta,Căci Domnul va lucra.Nu fii cu teamă,El va vindeca a ta rană.Ai încredere în Isus,În Domnul păcii de sus.Chiar dacă ai vreun greu,El va interveni mereu.Biruința bate la a ta ușă,Domn... Citeste mai mult >>
Fără lene, fără teamă
Fără lene, fără teamăVrei să faci bine și bine faciNu vrei doar să te prefaci.Te îndemn ia bine seamaAlungă lenea și teama.Nu lenevi pe calea dreaptăDacă vrei să ai răsplată,Dar să nu fii nici fricosU... Citeste mai mult >>
Hristos Domnește pe Tron
Hristos Domnește pe Tron,El este, al nostru Domn.El merită să-i cântăm,Mereu să-l lăudăm.Veșnic este Dumnezeu,El ne va salva, din greu.Lumina Lumii este HristosCare pe Cruce a fost Victorios.A fost și... Citeste mai mult >>
În tine noi Nădăjduim
În tine noi Nădăjduim,Spre Raiul tău, noi privim.Către tine, noi ne rugăm,Calea cea bună să apucăm.Călăuzește-ne prin Duhul Sfânt,Mângâierea o vrem pe-acest pământ.Eu sunt un Om Voios,Căci în mine est... Citeste mai mult >>
Harul este pe Sfârşite
Harul este pe Sfârşite,Poporule, să iei aminte.Ca să te Pocăiești,Pe Hristos Domnul să primești.Adu-Ți aminte de Cuvintele Scripturii,Ca să-ți pui frâu, gurii.Dumnezeu ne vorbește:Fiul Omului, curând... Citeste mai mult >>
Domnul Sfânt a înviat
Domnul a murit pe cruce.A murit și a înviatȘi prin jertfa Lui de sângeLumea întreagă a salvat.Au găsit mormântul golPiatra s-a rostogolitCăci pe Domnul nostru SfântÎn mormânt nu L-au găsit.Domnul Sfân... Citeste mai mult >>
Cum vom intra-n Ierusalimul ceresc
Cu șapte zile până-n Învierea Sa istorică, Isus intra ca Rege în Ierusalim, Ca să-mplinească profeția mesianica, El călărea, smerit divin, un mic asin. Deși- adunarea de iudei-cor triumfal Îl prea... Citeste mai mult >>
Nu arunca cu piatra în frații tăi
Nu arunca cu piatra în frații tăiChiar dacă ți-au greșit… tu iartă!Nu te-înjuga la jug cu oameni răiCe n-au iertat probabil niciodată.Viața-i prea scurtă ca să lupți cu frații tăi,Astăzi ești sus dar... Citeste mai mult >>