Dor de Duh

Creștinătatea, în nevoi se îndoaie...
Ilie, adânc aplecat, cere ploaie.
Sunt ani de când inima-i o pustie...
Ucenici, în cămări de sus, cer, împreună,
Putere de-a vesti, tuturor, Vestea bună.
Sunamite cer Vieții-n cei dragi să pătrundă.
An după an, păstrează tămâia arzândă!
Iosafați, năvăliți de un râu de duhuri vrăjmașe,
Pornesc lauda, cu suflete la slavă părtașe!
Ezechia așteaptă, în trup, vindecare.
Cere ani, ce ar fi de folos, cu lacrimi amare.
Neemia își vede lucrările încetinite,
Lucrătorii obosiți, când spărturile-s multe.
Diotrefii țin porumbițe, în colivii de slove.
Au uitat că viața stă-n zbor, nu în vorbe...
Tabitei încep mâinile să-i obosească.
Lidia încearcă ape să tot cumpănească.
Timotei este chemat în mare lucrare,
Dar sunt împotriviri și pământul e tare...
Dovada de putere e cea răzbătătoare!

Abundă-n isprăvi Duhul Sfânt, Persoana Divină!
E tuturor tot, când nădejdea-i deplină:
Rodire, mângâiere și eliberare,
Viață din morți și înviorare,
Călăuză, pe cale, și suprema-apărare!
Coborât, cu putere, la Cincizecime,
Adus-a cu El daruri, haruri mulțime!
Simt ucenicii abandon, însetare?
Râu cristalin curge, cu sfinte izvoare,
Ca cerbii, pot urca, pe'nălțimi ireale,
Animați de încredere și dedicare.
De nu ne-om mai împărți inimile,
De Duh umplându-ne duhurile,
Mari și puternice vor fi bucuriile, mărturiile,
Mici și neînsemnate, impasurile,
Pân' la răpire împuținase-vor ceasurile!
Sincronizați cu-a Duhului cadență,
Purtați din biruință-n biruință
Vom striga, de dor, cu Duhu-n unire:
„Vino, scump Isuse!", către al nostru Mire.