Ultima cină (Matei 26.17-20)

Ultima cină (Matei 26.17-20)
de Mihail Dimitriu, scriitor creștin (poet și prozator)

În timpul de pregătire (Exod 12.3-5)
Pentru-a mielului junghiere, (Exod 12.6)
El, cu dragoste-n privire, (Ier. 11.19)
Se supune în tăcere. (Is. 53.7)

Tot aşa şi Domnul, iată: (Apoc. 5.6)
Înainte de jertfire, (Marcu 10.33-34)
Le-a mai arătat odată, (Ioan 13.1)
Ucenicilor, iubire! (Ioan 15.9)

Iată că sosise ceasul (Luca 22.14)
Pentru ultima Sa cină, (Matei 26.17-20; Luca 22.15-16)
Când Domnul trasă făgaşul (Ioan 13.2)
De origine divină, (Ioan 13.3)
Pentru două acte sfinte, (1 Cor. 10.16-17; 1 Tim. 5.10)
Ce de-atunci, în continuare, (Matei 28.20)
Merg prin veacuri înainte, (2 Tim. 2.2)
Făr’ să-şi piard-a lor valoare. (2 Sam. 22.31; Ps. 18.30)

La cina de despărţire, (Marcu 14.12-17)
De la masă El se scoală, (Ioan 13.4)
Şi pe-apostoli, cu iubire, (Ioan 13.34)
Pe picioare, El îi spală. (Ioan 13.5)

Pregătindu-se să facă (Ioan 13.3)
Totul cu desăvârşire, (Evrei 5.9)
El de haine se dezbracă, (Ioan 13.4)
Şi-ncepu a Sa slujire. (Luca 22.27; Ioan 13.5)

Domnu-a mers la fiecare (Ioan 13.6)
Cu ligheanul şi ştergarul, (Ioan 13.5)
Şi temeinica lucrare (Prov. 22.21; Luca 1.4)
A făcut-o-mpărţind harul. (Ioan 1.17)

După fiece spălare, (Exod 40.30-32)
Domnul apa primeneşte, (Evrei 10.22)
Pentru-a fi curat oricare, (Ioan 13.10-11)
Şi la suflet, şi trupeşte. (2 Cor. 7.1)

Când lui Petru, Domnu-i zise: (Ioan 13.6-7)
Că de-l spală, are parte (Ioan 13.8)
Cu El, Domnu-l pregătise, (Exod 30.18-20)
Să-I slujească mai departe. (Luca 22.31-32; Ioan 21.15-19)

După ce sfârşi spălarea, (Ioan 13.12)
Domnul reveni la masă, (Ioan 13.28)
Şi le tâlcui lucrarea, (Ioan 13.13)
Pentru-a fi bine-nţeleasă. (Ioan 13.7,9, 12)

Astfel, Domnul le dăduse (Ioan 13.12-13)
Un model sfânt de slujire, (Matei 20.28)
Şi lucrarea ce-o făcuse, (Ioan 13.5)
Fu şi-o pildă de smerire. (Ioan 13.14-16; Fil. 2.7-8)
Iar apostolii aflară (Ioan 13.7)
Că spălarea pe picioare, (Ioan 13.6)
Devenise, din povară, (Ioan 13.8)
Datorie de onoare. (Ioan 13.14; 1 Tim. 5.10)

Fericit e-acela, care (Ioan 13.17)
Are, fără de cârtire, (Ioan 6.43)
Ca şi-a Domnului purtare, (1 Ioan 2.6)
Arătând la toţi iubire. (2 Petru 1.7)

Şi pe Iuda îl spălase. (Ioan 13.10-11)
În iubirea-I necurmată, (Ioan 13.1)
Domnul prilej îi dăduse (F. A. 17.30)
Spre-a se pocăi îndată. (Luca 13.3,5)
Şi, ca să-i mai dea o şansă, (1 Tim. 2.3-4)
Îl descoperi deodată; (Ioan 13.21-26)
Dar Iuda era ca-n transă, (Ioan 13.27-30)
Şi n-avea ruşine, iată! (Matei 26.21-25)

După ce Iuda plecase, (Ioan 13.30)
Domnul luă o pâine sfântă, (1 Cor. 11.23)
Ce o binecuvântase, (1 Cor. 11.24)
Iar apoi, pâinea fu frântă. (1 Cor. 10.16-17)
Pe apostoli îndemnat-a (Matei 26.26)
Să mănânce pâinea sfântă, (Marcu 14.22)
Domnul identificat-a (Luca 22.19)
Trupul Său, cu pâinea frântă. (Ioan 6.48-51)

Luă paharul, şi de-ndată, (1 Cor. 11.25)
Tatălui, El mulţumit-a, (Matei 26.27)
Şi-ntre ucenici, pe dată, (Marcu 14.23)
Rodul viţei împărţit-a. (Luca 22.20)
Pe apostoli îndemnat-a (1 Cor. 11.25-26)
Să bea din pahar îndată, (Matei 26.27)
Domnul identificat-a (Matei 26.28)
Sângele-I cu mustul, iată. (Marcu 14.24)

Ştim că Iuda nu fusese (Ioan 6.70)
La sfânta împărtăşire, (Ioan 13.27)
Căci în grabă el plecase, (Ioan 13.30)
Din a Domnului vorbire: (Luca 22.18)
Că de-atunci încolo, iată, (Matei 26.29)
Nu va mai bea al viţei rod, (Marcu 14.25)
Până-n clipa când se-arată, (Iuda 14)
Împărăţia de norod, (Luca 17.20-21; Tit 2.14)
Sfinţit, în slavă îmbrăcat, (Col. 3.4; 1 Petru 2.9; Apoc. 19.8)
Ce va împărăţi cu El, (Apoc. 5.10; 20.6; 22.5)
Având veşmântul nepătat, (Ef. 5.27; Apoc. 3.5)
Norod doar Domnului fidel. (Tit 2.14)
Iar noul rod, Domnu-l va bea (Marcu 14.25)
Cu ucenicii ce-au rămas, (Matei 26.29)
Căci Iuda nu va mai putea (Luca 22.22)
Să fie-acolo-n acel ceas. (Matei 26.24; Ioan 6.70)

Cine vrea a sa sfinţire, (2 Cor. 7.1; Evrei 12.14; 1 Petru 1.16)
Cât mai des se-mpărtăşeşte, (F. A. 2.42)
Spre-a rămâne în unire (Ioan 6.56-57)
Cu Domnul, duhovniceşte. (1 Cor. 6.17)

Şi oricând noi pâinea frângem, (1 Cor. 11.26)
Ne împărtăşim cu firea (Ioan 6.48-53; 2 Petru 1.4)
Domnului, şi-aşa noi strângem (Matei 12.30)
Tot mereu în noi, sfinţirea. (Apoc. 22.11)

Şi pâinea poate fi frântă (F. A. 2.42)
Unde sfinţii se adună, (F. A. 20.7,11)
Sau în orice casă sfântă, (F. A. 2.46)
Cu câţiva sfinţi împreună. (1 Cor. 16.19)

Singurul ce ne opreşte, (1 Cor. 11.28)
Cu Domnul să ne-mpărtăşim, (1 Cor. 11.29-30)
E păcatul, ce pândeşte (1 Cor. 11.27)
Ca-n viaţa noastră să-l primim. (Gen. 4.7; Iacov 1.14-15)

Orice om să ia aminte: (1 Cor. 11.20)
De vrea să se-mpărtăşească, (1 Cor. 11.26)
Trebuie, ca mai-nainte, (1 Cor. 11.29-32)
În el însuşi să privească, (Rom. 12.3; 14.12)
Şi-astfel să se cerceteze, (1 Cor. 11.28)
Dacă are vrednicia (1 Cor. 11.27)
Necesară să se-aşeze (1 Cor. 11.29)
Şi el întru măreţia (Col. 1.24)
Trupului cel făr’ de pată. (1 Cor. 10.17)
De constată că el are (1 Ioan 3.8)
Haina, de curând pătată, (Luca 1.6)
Să rămână-n aşteptare. (Iuda 21)
Iar de haina-i e curată, (Ef. 5.27)
Căci s-a pocăit de toate, (1 Ioan 2.1-2)
Şi vina i-a fost iertată, (Ps. 32.5)
Să se-mpărtăşească poate. (1 Cor. 11.28)

Cine-n Domnul stăruieşte, (Ioan 15.4-7)
Rămânând în ascultare, (Evrei 5.9)
Şi mereu se-mpărtăşeşte, (F. A. 2.42)
Viaţă veşnică el are. (Ioan 6.50-54)