Rodul suferinței

Cine a crezut în ce s-a prevestit?
Cine a cunoscut al Tău plan de salvare?
Ca prin Lăstarul ce aprope ofilit
Să căpete-omenirea îndurare?

Străpuns ai fost pentru ale mele vine,
Zdrobit pentru fărădelegea mea,
Ai luat pedeapsa toată peste Tine
Ca să am pace prin jertfirea Ta.

Rănile ce Ți-au adus zdrobire
Mi-au dat tămăduire pentru veșnicie
Și m-au salvat de crunta și hidoasa moarte
Un suflet nou sunt, datorită Ție.

Noi rătăceam cu toți ca oile-n pustiu
In noaptea neagră și încețoșată
Dar ne-ai adus lumină și refugiu
Făcând nelegiuirea-asupra Ta să cadă.

Batjocorit de toți, purtai crucea cea grea,
Disprețul, suferința căzu asupra Ta.
Noi nu știam că drumul de Tin' a fost ales,
Credeam că pedepsit, smerit de Tatăl ești.

Dar Tu din dragostea adâncă ce-o purtai
Ales-ai calea grea de suferință;
Tăcut, blând și smerit, o vorbă nu ziceai
Deși nimic nu Ți-era-n neputință.

Ca mielul blând, umil dus la tăiere
Ai fost și Tu călcând pe drum de suferință,
Un drum de moarte și de grea durere
Ce-a dat ca rod o tainică sămânță.

Și azi rodește-n noi acest cuvânt,
Prin moartea Lui avem noi Infierea.
Și-o viață nouă în noul legământ
Ce ne-a adus, pe vesnicie, cu Tatăl împăcarea.

Amin