text Poezii crestine

Privesc în urmă ...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Andreea Voicu
Privesc în urmă, în zile de trecut
Spre negura mocirlei în care am zăcut,
Și mă gândesc Isus ades la Tine
Ce aș fi făcut de nu erai cu mine?

De n-ar fi fost un glas duios și dulce
Pe nume să mă cheme,
Să vin să stau sub cruce...
De n-ar fi fost fiorul care s-aducă o șoaptă,
Că pierd barca salvării, de nu răspund îndată.

Dar ai venit, o, Doamne, cu mâinile întinse,
De patru cuie ce fost-au greu străpunse,
Venit-ai să ridici un bulgare de tină,
Să fie alb ca neaua, să-l speli de orice vină.

Și eu am fost acela ce-n față Te-a hulit,
Cu biciul Te-am brăzdat și Te-am învinuit.
Și eu am fost acela ce a strigat: " La moarte!",
Și ai îndurat batjocori să am cu Tine parte.

Azi, la Tine vin Stăpâne,
Și Îți mulțumesc nespus, de harul Tău, de jertfa ce-ai adus.
Îți mulțumesc de tot ce mi-ai iertat,
De dragostea nespusă și sângele vărsat.

Sub crucea Ta, supus să fiu mereu
Știind că Tu purtat-ai și greul meu,
Pe Golgota ai luat al meu păcat
Să fiu și eu tâlharul prin sânge sfânt salvat.

Amin!


Cele mai recente resurse scrise - Cina Domnului

Trupul Domnului Sfânt
Trupul Domnului Sfânt,Pentru noi a fost Frânt.Sângele lui a Curs și Curge,Blestemul păcatului, pentru a-l smulge.Nevinovat a fost Domnul Vieții,Dar totuși, pentru noi a Răbdat.Și a suferit Crucea grea... Citeste mai mult >>
În ale Tale brațe, sus, pe nori
Ai coborât de pe plaiuri divine,Isus iubit, Fiul lui DumnezeuȘi ai murit pe cruce, pentru mine,Ca să îmi ispășești păcatul greu!Ai înviat din morți iar azi am viațăȘi bine știu că veșnic voi trăi!Copi... Citeste mai mult >>
STAPÂN DEPLIN...
STAPAN DEPLIN...Isuse scump, atâtea lacrime fierbinți imi scaldă obrajii,Când știu că iar trebuie sâ iau a Tale sfinte taine,Când știu că jertfa și calvaru 'acela Te-a costat... .Chiar viata Ta, Ți se... Citeste mai mult >>
Vreau să Îți cânt azi iubirea
Singur, departe de Tine,Eu pribegeam pe Pământ...Mă încredeam doar în mine,Sigur mergeam spre mormânt! ...Brațul Tău sfânt din pierzare,Din întuneric m-a scos,Tu m-ai primit cu-ndurare,Samaritean milo... Citeste mai mult >>
Ai murit pe crucea grea și amară
Ai murit pe crucea grea și amară,Ca să mă scapi de ocară.Ai venit să-mi Dăruiești Credință,Cercetând a mea ființă.Ai venit să ierți a lumii Păcat amar,Ca să nu mai trăim ca un hoinar,Ai venit să ne da... Citeste mai mult >>
Când Sângele șuvoi curgea
Când sângele șuvoi curgea,Al Împăratului din Cer,Noi am fost iertați,Prin Răstignirea unui Sfânt Miel.Prin Milă, prin Jertfă,Am fost Răscumpărați,Ca să nu mai mergem în jos,Unde-s cei mai lepădați.Înd... Citeste mai mult >>
LOGODNA...
LOGODNA...Pe dealul din GolgotaO floare-a răsăritE albă și curatăPe câmpul înverzit.Iar langa ea alaturiTrei cruci din lemn uscat,Pe care-ntre piroane,Trei trupuri atârnat.E unul dintre ele,Cu sange-n... Citeste mai mult >>
Te-am întâlnit!
Pe drum, sub arşița de soareErai atunci când Te-am zărit...Zdrobit de lovituri amare,Trântit pe jos şi chinuit...Am stat şi Te-am privit, Isuse,Și mă-ntrebam: de ce înduriAtâtea suferinţi nespuse,Atât... Citeste mai mult >>
Care-i păcatul care te desparte
Care-i păcatul care te desparte?Vino în Cetatea de ScăpareTu, care te numești creștinParticipă la marea sărbătoareMâncând din pâine și bând din vin.Care-i păcatul care te rețineDeparte de Isus Hristos... Citeste mai mult >>
Cum să mâncăm Trupul Domnului
Interacționând cu ScripturaSă o citim, s-o rumegăm atent,Cu multă reverență,Căci este-un veșnic Testament,Cu-a Domnului Prezență!Urechile-ți devin interesate,Cum bine-a zis un predicator,Când numele ț... Citeste mai mult >>