O „minune” romano-catolică

O sinceră creștină protestantă
(De nume, patrie, nu știm nimic)
Era de mulți ani măritată
Cu un cucernic catolic.

Tot timpul insista să o atragă
Înspre „Biserica Universală",
Tot criticând credința-i dragă
C-ar fi-o erezie și-o greșeală.

Degeaba o chema la Liturghie,
Caci ea despre relicve și statui-
Spunea ca-s doar idolatrie
Și-atrag mânia Domnului.

El invitase un abate-acasă
Să o „salveze” pe consoarta lui.
Prelatu-i spuse:„Sfânta Masă (Missa)
Iți va opri declinul duhului."

„Cum, domnule, prin rugăciune,
Pâinea aceasta, vinul tămâios,
S-au preschimbat, prin ce minune-
În trupul viu al Lui Cristos?"

„Copila mea, e sfânta taină
A-mpărtășaniei, un fapt unic"
„O, domnul meu, dar în făină,
A fost frământat arsenic.

Însă, de s-a schimbat substanța
În pâine ca și-n vin- nu e venin!
Primejdie nu este, doar esența:
Este Trupul și Sângele Divin.

Poftește și te-mpărtășește
Primul mata, apoi pe soțul meu!
Căci scris este că nu se otrăvește
Acela ce-i creștin, nu fariseu."

Prelatul, însă, se îngălbenise
Privind la Missa binecuvântată.
Apoi se ridicase și fugise,
Strigând:„E-o casă blestemată!"

„Chiar dumneata împarți blestemul Romei"
Răspunse protestanta-n urmă-i, blând.
„O, draga mea, așa fățărnicie
Nu mai suport de la preoți nicicând!"

Și soțul completă: „De-acum
Voi merge doar la tine-n adunare,
Căci numai Dumnezeu, Cel Unic Bun,
E vrednic de slujire și-adorare!"

Amin!