Mănunchiul de isop

Te du și strânge din livada verde
niște şuviţe de isop plăpând,
chiar dacă plânge firul când își vede
atâta floare risipită-n vânt.

Doar un mănunchi... cât poţi în palme strânge
din tufa de la margine de sat!
Şi-apoi mănunchiul să-l înmoi în sânge
ca într-un jar aprins, învăpăiat.

Și unge stâlpii ușii la intrare,
și pragul de deasupra, ca un semn.
Căci sângele îţi dă răscumpărare.
Îţi izbăvește casa din blestem.

Mănunchiul sfânt, cu frunze și cu floare,
să ți-l ridici în sus ca pe-o nuia.
Nu spune că-i isop fără valoare,
o buruiană doar în mâna ta.

Căci l-ai muiat în sânge... și deodată,
ce-a fost pe jos o ramură de spini
s-a transformat în torţă fermecată,
făclie tâşnitoare de lumini.

Mănunchiul de isop e ca și mine.
Sau poate ca și tine, dragul meu...
Culeşi din buruienile străine
dar îmbibaţi cu stropi din Dumnezeu.

Mănunchiul de isop şi azi mai plânge
dar lacrimile-s raze din Calvar...
Am fost muiaţi într-un Hristos, în sânge.
Am fost scăldaţi în soare și în har!