Giulgiul de la Torino, despre Cină

Nu ador natura, chiar spectaculoasă,
Doar pecetea Ta din creație;
Nici opera umană, cât de frumoasă,
Ci urma-Ți de pași, divin-maiestuoasă,
Rămasă pe Terra, în anul de Grație,

Așa mă pot închina, pururea, Ție:

La datorie, în cămin și în călătorie,
Și la trezire, la culcare și în somn,
Te pot mări, slăvi, cu bucurie,
Și voi mărturisi a Ta Tărie,
Voi spune tuturor de al meu Domn;

Da, mă dedic continuu, numai Ție!

Cât preț are-o relicvă păstrată
Pe lângă Viața, Adevărul din Cuvânt?
Și totuși, mintea mea o desfată
O amintire, cum e giulgiul sfânt.
Isuse, când umblai Tu pe pământ,

Ne-ai poruncit să-Ți pomenim Patima:

Nu doar de Paști, anual, ci cu inima,
Pe când Cina sfântă primim:
Cântăm, ne rugăm, citim Biblia,
Când frângem pâinea și sorbim din vin,
Cu Trupu-Ți, sângele-Ți ne-mpărtășim... .

Așa dovedim că Te prețuim... .

Poruncile-Ți sfinte când le păzim-
Ne iubim semenii și-adorăm pe Tatăl
Ai cerut moartea să-Ți pomenim:
Despre giulgiul Tău povestim,
Prin care Învierea-Ți Se arată.

Da, Jertfa Ta-i confirmată!

Nu doar de a sângelui pată
Pe pânza de casă străveche,
Cu urme de cuie, de suliță-n coastă:
Ci și Învierea Ta-i imprimată,
Ca o pictură fără pereche!

E scrisă pe pânza veche!

Și giulgiul Tău ne vorbește
Mai mult decât o orație,
De Învierea Ta povestește
Ca de-un unic Laser de Grație:
Cum a fost o Nouă Creație!