text Poezii crestine

Despre Cina Domnului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Delia Vele
Despre Cina Domnului


Iată care este pentru astăzi vestea
Vă dau învățăturile acestea
Împreună când voi vă adunați
Mai buni să vă faceți, pe cale înaintați

Nu vă laud când veniți la adunare
Și între voi există dezbinare
La urmă o să iasă la lumină
Ce-i buni găsiți fără de vină.

La Cina Domnului când vă adunați
Nu este cu putință să mâncați
În fapte de rușine dacă stăruiți
Sau dacă pe cei din jur disprețuiți

Nu vă laud în această privință
Înaintea Domnului să venim cu căință
Și cu sinceritate în fața Celui care poate
Să ierte ale noastre păcate.

Este cu neputință ca să nu greșim
Însă cu păcatul să nu ne obișnuim
Că vrem să fim sfinți cu haina curată
Ce în sângele Sfânt a fost spălată.

În noaptea în care Isus a fost vândut
O pâine a luat, a mulțumit și a frânt
Zicând aceste cuvinte: luați
Acesta-i trupul Meu, mâncați

După cină paharul a luat
Beți din el, Isus i-a îndemnat
Că ori de câte ori mâncați din Painea aceasta
Și beți din paharul acesta

Vestiți moartea Domnului până va veni
Însă mare grijă că vinovat va fi
Cel ce mănâncă și bea în chip nevrednic
Făcând lucrul acesta în mod ușuratic,

Însuți să nu te osândești
Dacă trupul Domnului nu deosebești
Din această pricină sunt între voi
Mulți bolnavi, neputincioși

Și cei ce dorm nu sunt puțini.
De ne-am judeca singuri n-am fi judecați
Suntem de Domnul pedepsiți,
Cu lumea odată să nu fim osândiți

Astfel când vă adunați ca să mâncați
Vă spun: unii pe alții să vă așteptați
Toate lucrurile de ar fi cu rânduială
Nu ni s-ar cere socoteală.

Veniți să-i mulțumim în semn de respect
Celui ce-i sfânt, bun și drept
Ce viața pentru noi și-a dat în dar
Plătind cu sânge la calvar,

A răbdat atâta pentru păcatul tău și al meu
Din iubire s-a jertfit lui fiul lui Dumnezeu
A ta iubire cât este de mare
Față de El și cei din adunare?

Dacă cumva ai ceva cu cineva
Acum este momentul, te rog nu ezita
Împacă-te cu el te rog frumos
Că și tu ești de-a lui Hristos.

Fă tu primul pas, lasă-ți darul la altar
Cu semenul tău mănă de pace să dai
Împacă-te cu el și apoi vino iar
Adu-ți darul la altar că nu va fi în zadar

Căci însuși Isus ne-a învățat
Prin iubirea ce ne-a demonstrat
Când viața pentru noi și-a dat
A iubit necondiționat

Chiar și pe aceia i-a iubit
Ce pe El l-au răstignit
Zicând: Tată iartă-i că nu știu ce fac
Așa și tu iubește-i pe cei ce nu te plac

Căci răsplătire mare vei avea
Chiar și pentru așa ceva
Iubire ca a lui Isus mereu să dăruiești
De vrei să intri pe Porțile Cerești.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Cina Domnului

Trupul Domnului Sfânt
Trupul Domnului Sfânt,Pentru noi a fost Frânt.Sângele lui a Curs și Curge,Blestemul păcatului, pentru a-l smulge.Nevinovat a fost Domnul Vieții,Dar totuși, pentru noi a Răbdat.Și a suferit Crucea grea... Citeste mai mult >>
În ale Tale brațe, sus, pe nori
Ai coborât de pe plaiuri divine,Isus iubit, Fiul lui DumnezeuȘi ai murit pe cruce, pentru mine,Ca să îmi ispășești păcatul greu!Ai înviat din morți iar azi am viațăȘi bine știu că veșnic voi trăi!Copi... Citeste mai mult >>
STAPÂN DEPLIN...
STAPAN DEPLIN...Isuse scump, atâtea lacrime fierbinți imi scaldă obrajii,Când știu că iar trebuie sâ iau a Tale sfinte taine,Când știu că jertfa și calvaru 'acela Te-a costat... .Chiar viata Ta, Ți se... Citeste mai mult >>
Vreau să Îți cânt azi iubirea
Singur, departe de Tine,Eu pribegeam pe Pământ...Mă încredeam doar în mine,Sigur mergeam spre mormânt! ...Brațul Tău sfânt din pierzare,Din întuneric m-a scos,Tu m-ai primit cu-ndurare,Samaritean milo... Citeste mai mult >>
Ai murit pe crucea grea și amară
Ai murit pe crucea grea și amară,Ca să mă scapi de ocară.Ai venit să-mi Dăruiești Credință,Cercetând a mea ființă.Ai venit să ierți a lumii Păcat amar,Ca să nu mai trăim ca un hoinar,Ai venit să ne da... Citeste mai mult >>
Când Sângele șuvoi curgea
Când sângele șuvoi curgea,Al Împăratului din Cer,Noi am fost iertați,Prin Răstignirea unui Sfânt Miel.Prin Milă, prin Jertfă,Am fost Răscumpărați,Ca să nu mai mergem în jos,Unde-s cei mai lepădați.Înd... Citeste mai mult >>
LOGODNA...
LOGODNA...Pe dealul din GolgotaO floare-a răsăritE albă și curatăPe câmpul înverzit.Iar langa ea alaturiTrei cruci din lemn uscat,Pe care-ntre piroane,Trei trupuri atârnat.E unul dintre ele,Cu sange-n... Citeste mai mult >>
Te-am întâlnit!
Pe drum, sub arşița de soareErai atunci când Te-am zărit...Zdrobit de lovituri amare,Trântit pe jos şi chinuit...Am stat şi Te-am privit, Isuse,Și mă-ntrebam: de ce înduriAtâtea suferinţi nespuse,Atât... Citeste mai mult >>
Care-i păcatul care te desparte
Care-i păcatul care te desparte?Vino în Cetatea de ScăpareTu, care te numești creștinParticipă la marea sărbătoareMâncând din pâine și bând din vin.Care-i păcatul care te rețineDeparte de Isus Hristos... Citeste mai mult >>
Cum să mâncăm Trupul Domnului
Interacționând cu ScripturaSă o citim, s-o rumegăm atent,Cu multă reverență,Căci este-un veșnic Testament,Cu-a Domnului Prezență!Urechile-ți devin interesate,Cum bine-a zis un predicator,Când numele ț... Citeste mai mult >>