Am tras cămașa Lui la sorț!

Am tras cămașa Lui la sorț
Și n-am știut: s-o las? S-o port?
Râdeau aprozii: "Ce neșansă!"
Râdeau de El cu nonșalanță!

Stătea sub cruce, mototol
Și nu dădeai pe ea vreun pol
Străpunsă, tot, de spini era,
De biciul greu ce chinuia

Pătată, tot, cu sânge cald
Din loc în loc, din fald în fald
Cămașa Lui la sorț căzu,
Și azi să tragi la sorț și tu!

Mă întrebam: "Ce-am câștigat?"
Dar am luat ce mi s-a dat...
Târziu de tot, când am pierdut
Tot ce eram și ce-am avut,

Mi-am amintit atunci de ea
Că-i tot ce am și-o pot purta
S-o port oricum, nu am putut
S-o port murdar, așa am vrut...

Atunci am plâns sub crucea Lui,
Sub crucea Lui, a Domnului
Și sânge sfânt m-a curățit
Și n-am purtat pân' n-am iubit!

Cămașa Lui n-o porți oricum,
N-o înmoi în praful de pe drum!
Ca să o porți, tre' să iubești,
Să te căiești, să te smerești!

***
Și un bătrân privea în timp
La Cel pe cruce pironit
La cei de Sine îmbrăcați
Albiți, sfințiți și transformați

"Aceștia îmbrăcați în alb",
Întreabă cel cu părul dalb
"Cine sunt ei, de unde vin?
Sunt cei ce-au biruit în chin!"

Sunt cei ce haina și-au spălat
În sânge sfânt, nevinovat
Sunt cei ce-s trași la sorțul Lui
De mâna Lui, a Domnului!