Întoarcerea samariteanului vindecat

Mergea Isus înconjurat de lume
Și spre Ierusalim se îndrepta,
Din loc în loc El se oprea, anume,
Și pe bolnavi, pe toți, îi vindeca.

Și iată că acum din nou Se-oprește,
Căci de departe strigă disperat
Zece leproși, zece figuri funeste,
Și ajutorul Lui l-au implorat.

Mulțimea ce mergea cu El `nainte
Când i-a văzut s-a îngrozit cumplit,
Căci trupurile lor îmbolnăvite
Erau ca și tăiate de-un cuțit.

Loviți de-această boală rea, hidoasă,
Și alungați din case, dintre frați
Erau sortiți la-o moarte nemiloasă
Departe în pustie lepădați.

Isus, însă, privea spre ei cu milă
Și ca răspuns la rugăciunea lor
Le-a spus să meargă și să se arate
Mai marilor de-atunci, preoților.

Și pe când ei mergeau priviți de gloată
Spre templu, unde preoții erau,
S-au pomenit tămăduiți îndată
De boala lor, de lepra ce-o aveau.

Ne spune întâmplarea mai departe
Că, dintre cei atinși de sfânt balsam,
Doar unul singur s-a întors din cale,
Doar unul singur. Un samaritean.

Isus privea înspre străinul care
Acum îl lăuda și-l preamărea,
Dar El purta în piept o întristare
Pe care nimeni nu o observa.

“N-au fost atinși toți zece de-odată?
N-au fost ei, oare, vindecați deplin?
Din toți ce trebuiau să se întoarcă
Nu s-a găsit decât acest străin?

Dar ceilalți nouă, unde-s, unde-s oare?”
Răsună trist cuvântul lui Isus,
“De ce nu s-au întors și ei din cale
Un “Mulțumesc!”, atât, era de-ajuns... ”.

Mă uit și eu ca Domnul altădată
Spre adunarea ce-i în sărbătoare
Și văd un singur suflet ce se-ntoarce,
Doar unul singur? Restul unde-s oare?

N-am fost atinși de Domnul niciodată?
Nu ne-a scăpat nicicând din vreo-ncercare?
Nu ne-a purtat de grijă ca un tată?
De ce în noi recunoștința moare?

Cine-i Acel ce ne-a păstrat cu viață
Și ne-a dat pâinea-n fiecare zi,
Trezindu-ne în zori de dimineață,
De ce nu vrei și tu a-I mulțumi?

N-ai ochi să vezi că sfânta-I bunătate
Te cheamă grabnic să te pocăiești?
Și nici urechi s-auzi cum El te cheamă
Să vii la El și veșnic să trăiești?

De ce mai rătăcești pe căi străine,
Umblând ca și un fiu risipitor?
Isus te cheamă ca să vii la Sine,
N-auzi tu glasul Lui cel iubitor?

Un sigur păcătos când se întoarce
În ceruri este mare bucurie,
Dar Domnul Isus încă mai suspină:
“Unde-s acei ce trebuiau să vie?”

Iubiți prieteni, dragi surori și frați,
Stimată adunare din Bicaz,
Scriptura ne învață și ne spune
Despre o zi a marelui necaz,

Despre o zi când cerul se va-nchide,
Când cei pierduți vor arde-n foc de vii,
O zi de întristare și durere
Cum nu a fost și nici nu va mai fi.

Dar dincolo de-această tragedie
În haine albe sfinții vor umbla
În țara-n care numai bucurie
Și pace nesfârșită vor avea.

Alegerea acestei destinații
Se face azi, când singur hotărăști:
Să mergi cu cei mai mulți pe calea largă
Sau să te-ntorci lui Isus să-I slujești.

Alegerea îți aparține ție:
Te duci cu lumea sau te-ntorci smerit?
Doar celui ce se-ntoarce i se spune:
“Credința ta, să știi, te-a mântuit!”