text Poezii crestine

Dumnezeu din cer privește

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristinel Agape
Dumnezeu din cer privește

Dumnezeu din cer privește și se bucură ca tată,
Căci din nou ‘n-această casă fața Sa e căutată.
Iar, copiii Lui îl cheamă, vor să facă legămînt,
Să stea veșnic împreună, în cetate-n locul sfânt.

Vor să-ngroape-n apa vieții, tot trecutul păcătos.
Și să-nvie spre sfințire, astăzi prin Isus Hristos.
Vor ca-n pace și iubire să aducă-n toate rod,
Și să fie n-a lor viață, evangheliei năvod.

Dumnezeu din cer privește, peste tine, peste noi,
E interesat de toate, satisfacții, griji, nevoi,
E parfum ce ne pătrunde, este rază ce-ncălzește,
El ne însoțește-n toate, ne dă pace, mântuiește.

Dumnezeu din cer privește, Cel Prea Sfânt se înfioară,
Ne trimite mie, ție, dragoste ca prima oară.
El se-așteaptă să-i răspundem, inima altar să-i fie,
Chiar acum, n-această clipă, să avem toți bucurie!

Și prezența Lui se simte, îngerii ne înconjoară,
Duhul Sfânt pe toți cuprinde, ceru-ntreg aici coboară!
Scump Isuse, împreună, vrem să locuiești în noi,
Guvernează-ne Tu Doamne, azi și-n ziua de apoi!

Cele mai recente resurse scrise - Botez

Ajută-mă, Isuse!
Ajută-mă, Isuse, să fiu mereu un sfânt,Să-Ți onorez iubirea și scumpul Legământ!Să nu mă las de Tine, Mântuitorul meu,Nici când voi fi la bine, nici când voi fi la greu!Ajută-mă, Isuse, să pot să Te u... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Ziua aleasă: Drumul spre izvor
ZIUA ALEASĂ: DRUMUL SPRE IZVOR1.Un an întreg am stat pe mal tăcutȘi am adunat cuvinte din Scriptură.Voiam să am răspuns la tot, fără fisură,Căutând să prind în mintea mea Cuvântul.Dar cu cât mai mult... Citeste mai mult >>
Vreau haine albe!
Când am intrat astăzi în adunareM-am așezat sfios cât mai în spate,Simțeam că aș avea haine murdareCu toate că erau sigur curate.Și au urmat apoi cântări frumoaseCe se înaripau spre albii noriIar prin... Citeste mai mult >>
Botezul
Botezul este sărbătoareaAcelui suflet mântuit,Care în Jertfa de pe cruceCredinţa şi-a mărturisit.Botezul e o mărturieA unui cuget luminos,A unui suflet ce trăieşteNeprihănirea lui Hristos.Botezul este... Citeste mai mult >>
Chemarea
Ooo. . , omule, ce mult alergi în lumea aceastaTu nu te uiți la semnele din minte?Tu nu privești cum El te cheamă adesȘi vrea să ți dea un țel alesSă fi cu El în veșnicie?Mai stai acum, gândește-te o... Citeste mai mult >>
Botezul
Botezul este ușa cerului de intrare în lucrăriCalea Domnului ce aduce în viață schimbăriCine are cuvântul Domnului și îl cerceteazăPrin credință vine la Domnul Isus și se botează.Sau cei care cred pe... Citeste mai mult >>
Legământ!
Legământ!Isuse scump, m-așez acumPe veci sub crucea TaȘi orice vremuri vor veniTe rog, Te rog nu mă lăsaSunt un copil, Isuse dragÎncă, o știu prea bineDar Te iubesc și îmi dorescUn legământ cu TineMăr... Citeste mai mult >>
Domnul meu Isus Hristos
Domnul meu Isus Hristos,Azi Îţi mulţumesc frumosCă m-ai scos din greu păcat,De toate m-ai curăţat.Deşi am tot amânat,Tu nu m-ai abandonat.Ai stat lângă uşa mea,Băteai blând mereu la ea.Eu eram prins(ă... Citeste mai mult >>
O Domnul meu
O Domnul meu,Azi vin la tine chiar și eu.Am stat mult în nepăsareȘi-am lipsit din adunareAni întregi tu m-ai chematEu mereu te-am amânat.De mic copil in casa ta,Ți-ai pus amprenta in viața mea!Dar am... Citeste mai mult >>