text Poezii crestine

Credinţă-botez-mântuire

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Greta Andreica


Când ai venit din lumile Celeste
Isuse, fiu al Dumnezeului slăvit
Adus-ai pentru lume minunata veste
Că s-a-ntrupat în lut, acel ce-i Infinit

Ai coborât smerit la Iordan în vale
Ca să-mplineşti un act divin măreţ
Că prin botez deschis-ai omenirii cale
Spre mântuire! Dar de mare preţ!

În apă, la Iordan, ţi s-a certificat lucrarea
Când Duhu-n chip de porumbel s-a arătat
„Acesta-i Fiul în care-mi găsesc plăcerea”
Un glas din cer, atunci a cuvântat

Căci ceru-ntreg privit-a cu uimire
Cum Tu Isuse fiu de Dumnezeu,
Te-ai dăruit pentru întreaga omenire
Care zăcea pierdută în cel rău.

Iar tot ce fost-a scris în Sulurile Sfinte
Şi profeţit mereu de mii de ani,
Ai împlinit prin fapte şi cuvinte
Şi adus-ai mântuire pentru cei sărmani.

Ai spus atunci, să ştie întreaga omenire
Că numai cine crede şi se boteză va fi mântuit!
Iar cine nu!....Va merge în pieire!
Că aspru va fi odată osândit.

Ne închinăm azi Ţie care-ai biruit păcatul
Şi moartea şi-ai învins pe cel viclean,
Că prin credinţă şi botez Tu PreaÎnaltul!
Ai fost deschizător de drum spre Canaan.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Botez

O seminție aleasă
S-a scurs vremea-n clepsidră ca pulberea în vântDe când mulți încheiat-au cu Domnul legământ.Dar cu trecerea vremii, din ei mulți s-au cernutȘi s-au întors în lume, cum Dima a făcut.Alții, totuși, răm... Citeste mai mult >>
E mult mai bun sfârșitul
Azi vei intra în apă mărturisindu-ți crezulîn fața tuturora și vei primi botezul.Este o zi măreață, de mare bucurie,Căci ai ieșit din lume, din marea sa pustie.Te vor privi și frații și îngerii din ce... Citeste mai mult >>
Fiu drag, bine-ai venit!
Nu am uitat ce Ți-am promisÎn zorii tinereții:Că-Ți voi urma Cuvântul scrisPân' la sfârșitul vieții!Nu pot uita ce Ți-am promis:Că voi urca pe CalePrivind numai spre ParadisȘi niciodat' spre vale!Nu v... Citeste mai mult >>
Îmbrăcat în haine albe
Îmbrăcat în haine albeEu vin azi în fața Ta, Isus,Vin să fac sfântul legământCe mă desparte pe veci de pământ.Eu viața mea Ție Îți predauȘi vreau să fii Tu stăpân peste ea.De mi-ar fi bine sau rău,Tu... Citeste mai mult >>
Dacă Isus e-al meu crez
Dacă Isus e-al meu crez.Trebuie în apă să mă botez.După ce bine totul cercetez.Viața întreagă Lui Isus i-o cedez.Eu L-am primit și-am înțeles,Căci din mocirlă am fost cules.Îl proclam Domn și Mântuito... Citeste mai mult >>
Ce este oare un botez?
Ce este oare un botez?Nu-i doar o mărturisire de crez!De ce nu-l fac când sunt mic?Pentru că nu pot spune nimic!Întâi trebuie să cred neapărat.Personal, nu pot fi schimbat!Un copil nu poate vorbi sau... Citeste mai mult >>
Din frageda-mi copilărie
1. Din frageda-mi copilărieTe-am cunoscut în adunareCuvântul Tău sădit în mineLumină-mi este pe cărare2. Astăzi eu vreau să mă botezȘi vreau ca-ntreagă viața meaO Doamne bun să te urmezÎn toate zilele... Citeste mai mult >>
Vrei o haină albă?
Azi, în adunare,Domnul ți-a vorbitSă te-ntorci acasăDin drumul greșit.Vrei o haină albă?Vrei să fi curat?Vino, căci te-așteaptăTatăl sfânt în prag!Azi cât se mai spune:"Vino, fiu pierdut!"Te întoarce-... Citeste mai mult >>
Astăzi e ziua de botez
Astăzi e ziua de botez.Ești îmbrăcat în alb curat.Vei spune-n apă al tău crez,În fața celor adunați.Ei vor fi martorii văzuți,Prezenți la al tău legământÎnsă și martori nevăzuțiTe vor privi din cerul... Citeste mai mult >>
Fiii risipitori și frații lor
Păcătos, risipitor, mă întorc azi din pustiu;Nu mai sunt vrednic de cer, nici de numele de fiual Părintelui etern. Ajunsesem un porcarCe muncea pentru nimic și plângea mereu cu-amar...Păzitor murdar l... Citeste mai mult >>