text Poezii crestine

Circumcizia

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinau Daniela
CIRCUMCIZIA (Tăierea împrejur)

Poate părea ciudată
O lungă poezie
Despre circumcizie:
O temă demodată.

Să nu se teamă fraţii,
Nu-s scrise-aici detalii crunte,
Sau medicale amănunte
Ale acestei operaţii.

Este istoria tălmăcită
Despre-Avraam, Isaac şi Ismael
Şi despre tot poporul Israel
Din Biblie primită.

Avraam era om în etate:
Nouăzeci şi nouă ani pe pământ,
Când, i-a vorbit, din nou, Cel Sfânt:
„Umblă înaintea Mea în dreptate!

Voi pune legământul Meu
Între Mine şi tine,
Şi sămânţa ce-n urma ta vine,
Eu sunt Atotputernic Dumnezeu!

De la vârsta de opt zile,
Orice nou-născut băiat
Va fi împrejur tăiat:
Ca semn că Îmi aparţine.

Și Sara însăși îți va naște
Un fiu la anul, Eu îți jur,
Pe care-l vei tăia-mprejur,
Că-Mi-e-nchinat, se va cunoaște!”

Patriarhul s-a închinat, dar n-a plâns,
Se ruga lui Adonai surâzând,
Minunea rodirii târzii-necrezând
Tălmăcit, Isaac este „râs”.

Dar Avraam, de Domnul, a ascultat:
El şi Ismael au fost „operaţi”
Şi robii, slujitorii devotaţi:
Orice bărbat, fu împrejur tăiat.

Veni apoi pe lume fiul prin promisiune!
Credinţa e urmată de-ascultare,
Iar ascultarea de-o credinţă şi mai mare:
Astfel, credinţa duce la minune!

Fără credinţă, nu-L vedem pe El!
Când sufletul I-l închinăm, Îl ascultăm
Şi inima-mprejur ne-o curăţăm,
Ca legământ în Noul Israel.

Ce era circumcizia pentr-un bărbat?
O curăţire-n trup şi-un legământ,
Dovada că e din poporul sfânt,
Era israelit, era curat.

Şi slava legământului tăiat în sânge
Avea să vină peste-ntreaga-i casă:
Soţia-i era pură, sănătoasă,
De boli, sterilitate, n-avea a se plânge.

După ce-n loc ascuns fusese operat,
El legea Domnului, vădit, ţinea,
Şi binecuvântarea Lui primea:
Credinţa practică rodeşte neapărat.

Aşa şi noi, dacă-L mărturisim,
Cu gura, pe Cristos ca Împărat
Şi-n inimi credem că a înviat,
Vom fi salvaţi şi, din belşug, rodim.

Tăierea împrejur de-odinioară,
Făcută la evreu în loc ascuns,
Era un semn că-i deoparte pus,
Pentru Iehova, moştenind o ţară.

Şi noi, de suntem curăţiţi de patimi,
Prin Sfântul Sânge, nu suntem din lume,
Evrei în duh, purtăm un Mare Nume,
Şi-avem în inimi Nou Ierusalim.

Urmează-apoi botezul,-mărturie
A unui cuget curățit prin Sânge Sfânt:
Acesta este Noul Legământ:
Să cinăm cu Isus, ce bucurie!

Dar circumcizia, în pielea sensibilă, durea,
Cuţitul pocăinţei taie fapte moarte,
Cuvântul sufletul de duh desparte,
Când firea, răstignită pe cruce, sângera.

Sângele-i martor în orice legământ,
Să ne împotrivim, până la sânge,
Păcatului, şi carnea vom înfrânge,
Soldaţi viteji ne face Domnul Sfânt!

De inima purificăm, vor curge lacrimi,
Chiar floarea costă picurii de rouă
Creştin înseamnă o făptură nouă,
În lupta rugilor scăpăm de patimi.

Cel circumcis în duhu-i înnoit
Şi împrejurul inimii tăiat,
Va fi asemeni unui prunc: curat
Un suflet pur va fi în cer răpit!

Amin!





Cele mai recente resurse scrise - Botez

O seminție aleasă
S-a scurs vremea-n clepsidră ca pulberea în vântDe când mulți încheiat-au cu Domnul legământ.Dar cu trecerea vremii, din ei mulți s-au cernutȘi s-au întors în lume, cum Dima a făcut.Alții, totuși, răm... Citeste mai mult >>
E mult mai bun sfârșitul
Azi vei intra în apă mărturisindu-ți crezulîn fața tuturora și vei primi botezul.Este o zi măreață, de mare bucurie,Căci ai ieșit din lume, din marea sa pustie.Te vor privi și frații și îngerii din ce... Citeste mai mult >>
Fiu drag, bine-ai venit!
Nu am uitat ce Ți-am promisÎn zorii tinereții:Că-Ți voi urma Cuvântul scrisPân' la sfârșitul vieții!Nu pot uita ce Ți-am promis:Că voi urca pe CalePrivind numai spre ParadisȘi niciodat' spre vale!Nu v... Citeste mai mult >>
Îmbrăcat în haine albe
Îmbrăcat în haine albeEu vin azi în fața Ta, Isus,Vin să fac sfântul legământCe mă desparte pe veci de pământ.Eu viața mea Ție Îți predauȘi vreau să fii Tu stăpân peste ea.De mi-ar fi bine sau rău,Tu... Citeste mai mult >>
Dacă Isus e-al meu crez
Dacă Isus e-al meu crez.Trebuie în apă să mă botez.După ce bine totul cercetez.Viața întreagă Lui Isus i-o cedez.Eu L-am primit și-am înțeles,Căci din mocirlă am fost cules.Îl proclam Domn și Mântuito... Citeste mai mult >>
Ce este oare un botez?
Ce este oare un botez?Nu-i doar o mărturisire de crez!De ce nu-l fac când sunt mic?Pentru că nu pot spune nimic!Întâi trebuie să cred neapărat.Personal, nu pot fi schimbat!Un copil nu poate vorbi sau... Citeste mai mult >>
Din frageda-mi copilărie
1. Din frageda-mi copilărieTe-am cunoscut în adunareCuvântul Tău sădit în mineLumină-mi este pe cărare2. Astăzi eu vreau să mă botezȘi vreau ca-ntreagă viața meaO Doamne bun să te urmezÎn toate zilele... Citeste mai mult >>
Vrei o haină albă?
Azi, în adunare,Domnul ți-a vorbitSă te-ntorci acasăDin drumul greșit.Vrei o haină albă?Vrei să fi curat?Vino, căci te-așteaptăTatăl sfânt în prag!Azi cât se mai spune:"Vino, fiu pierdut!"Te întoarce-... Citeste mai mult >>
Astăzi e ziua de botez
Astăzi e ziua de botez.Ești îmbrăcat în alb curat.Vei spune-n apă al tău crez,În fața celor adunați.Ei vor fi martorii văzuți,Prezenți la al tău legământÎnsă și martori nevăzuțiTe vor privi din cerul... Citeste mai mult >>
Fiii risipitori și frații lor
Păcătos, risipitor, mă întorc azi din pustiu;Nu mai sunt vrednic de cer, nici de numele de fiual Părintelui etern. Ajunsesem un porcarCe muncea pentru nimic și plângea mereu cu-amar...Păzitor murdar l... Citeste mai mult >>