text Poezii crestine

Botez în apă sau botez în Sânge

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Saris-Ludimi Hustiuc
Botez în apă sau botez în sânge

Din secole străvechi ne tot frământă
Și-o tulbură-ntrebare se repetă,
Deși, pe alocuri, mintea ne încântă,
Iar alții ajung să-i facă statuietă.

Se tot întreabă lumea de botezuri,
Cum să le facă mai atrăgătoare,
Să pună panglici, etichete, crezuri,
Să fie-n ochi, oh, care mai de care.

În ape închise, râu, baptistiere,
Curând o să se-ajungă cu petale,
Căci e o lume-a nebuniei ere,
Iar ce e-n Biblie nu-i mai pus în cale.

Atât tupeu cât astăzi ne există
Nu s-a mai pomenit vreodată pe pământ
Deși ascuns sub mască îi fața tristă
Iar prefăcătoria acum e lucru sfânt

Uităm atât de lesne jertfa crucii
De dragostea ce-acuma mii de ani
Când luat-a asupra Sa povara fricii
Deși cei dragi i-au devenit dușmani

Cu trupul ruinat de-așa durere
De lovituri prea crude fără număr
Să-și ducă crucea totuși i se cere
Deși povara-i apasă pe umăr

Și Dolorosa tot îl presărase în sânge
Din dragostea Divină nu scoase un cuvânt
Puterea Lui trupească încet-încet se frânge
Dar cea Dumnezeiască trecuse de mormânt

În vârful căpățânii scrâșnesc din dinți soldații
Luptând din răsputeri să-i scoată un cuvânt
Să aducă asupra sa o vină în generații
Spunând cu înflăcărare: nicicând n-a fost un sfânt

Cu câtă înverșunare l-au țintuit pe cruce
Râzând când trecătorii-l scuipau batjocorind
Dar dragostea divină până la cer se duce
Spunând: Oh, iartă-i, Tată, ce fac, fac neștiind

În sângele iertării ce curse pe Golgota
Din rănile-i preasfinte pentru cei păcătoși
Ne-a împăcat cu Tatăl, plătind El toată nota
Din care niciodată noi nu am fi fost scoși

Și iarăși întrebarea răsună cu putere
Care îți este prețul, ce plătești la botez?
Sau ai uitat de Isus, de jertfă, de durere?
Făcând din ușurința lipisirii unu-i crez

Cele mai recente resurse scrise - Botez

O seminție aleasă
S-a scurs vremea-n clepsidră ca pulberea în vântDe când mulți încheiat-au cu Domnul legământ.Dar cu trecerea vremii, din ei mulți s-au cernutȘi s-au întors în lume, cum Dima a făcut.Alții, totuși, răm... Citeste mai mult >>
E mult mai bun sfârșitul
Azi vei intra în apă mărturisindu-ți crezulîn fața tuturora și vei primi botezul.Este o zi măreață, de mare bucurie,Căci ai ieșit din lume, din marea sa pustie.Te vor privi și frații și îngerii din ce... Citeste mai mult >>
Fiu drag, bine-ai venit!
Nu am uitat ce Ți-am promisÎn zorii tinereții:Că-Ți voi urma Cuvântul scrisPân' la sfârșitul vieții!Nu pot uita ce Ți-am promis:Că voi urca pe CalePrivind numai spre ParadisȘi niciodat' spre vale!Nu v... Citeste mai mult >>
Îmbrăcat în haine albe
Îmbrăcat în haine albeEu vin azi în fața Ta, Isus,Vin să fac sfântul legământCe mă desparte pe veci de pământ.Eu viața mea Ție Îți predauȘi vreau să fii Tu stăpân peste ea.De mi-ar fi bine sau rău,Tu... Citeste mai mult >>
Dacă Isus e-al meu crez
Dacă Isus e-al meu crez.Trebuie în apă să mă botez.După ce bine totul cercetez.Viața întreagă Lui Isus i-o cedez.Eu L-am primit și-am înțeles,Căci din mocirlă am fost cules.Îl proclam Domn și Mântuito... Citeste mai mult >>
Ce este oare un botez?
Ce este oare un botez?Nu-i doar o mărturisire de crez!De ce nu-l fac când sunt mic?Pentru că nu pot spune nimic!Întâi trebuie să cred neapărat.Personal, nu pot fi schimbat!Un copil nu poate vorbi sau... Citeste mai mult >>
Din frageda-mi copilărie
1. Din frageda-mi copilărieTe-am cunoscut în adunareCuvântul Tău sădit în mineLumină-mi este pe cărare2. Astăzi eu vreau să mă botezȘi vreau ca-ntreagă viața meaO Doamne bun să te urmezÎn toate zilele... Citeste mai mult >>
Vrei o haină albă?
Azi, în adunare,Domnul ți-a vorbitSă te-ntorci acasăDin drumul greșit.Vrei o haină albă?Vrei să fi curat?Vino, căci te-așteaptăTatăl sfânt în prag!Azi cât se mai spune:"Vino, fiu pierdut!"Te întoarce-... Citeste mai mult >>
Astăzi e ziua de botez
Astăzi e ziua de botez.Ești îmbrăcat în alb curat.Vei spune-n apă al tău crez,În fața celor adunați.Ei vor fi martorii văzuți,Prezenți la al tău legământÎnsă și martori nevăzuțiTe vor privi din cerul... Citeste mai mult >>
Fiii risipitori și frații lor
Păcătos, risipitor, mă întorc azi din pustiu;Nu mai sunt vrednic de cer, nici de numele de fiual Părintelui etern. Ajunsesem un porcarCe muncea pentru nimic și plângea mereu cu-amar...Păzitor murdar l... Citeste mai mult >>