text Poezii crestine

Un An nou plin de iubire!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Un An nou plin de iubire!


Sunt atât de fericit
Că un an, a mai trecut
Lângă Tine, Domn iubit,
Scump, drag și neprețuit.

În urmă când m-am uitat
La toate, ce le-am făcut,
Nu am fost prea împăcat
Că puteam să fac, mai mult

De la mine, să mai las
De multe ori am putut,
Și atent la orice pas
Să fiu, cum Doamne ai vrut

Căci bine m-ai îndemnat
Prin al Tău Duh Sfânt, Părinte,
Doar să Te fi ascultat
Și apoi, să merg înainte

Încă un an ai mai lăsat
Ca să treacă peste mine
Și prea multe mi-ai iertat
Că Ți-a fost milă, știu bine

Deși, mult n-am progresat
Eu, mă simt chiar fericit
La multe am renunțat
Ca să Te știu mulțumit

Pentru jertfa de la cruce,
Fiindcă har ai mai lăsat,
Am să lupt să pot ajunge
La al Tău Tron, minunat

Nu mă declar mulțumit
Căci mai mult puteam să fac
Dar în anul ce-a venit
De la cale, nu mă abat

Căci pot, dacă Te iubesc,
Pentru Tine, voi lupta,
Inima Ți-o dăruiesc
Și toată dragostea mea.

Doamne să mă înțelepțești
În anul care a venit,
Să fac tot ce-mi poruncești
Să fiu supus și smerit,

Te rog ai milă de mine,
Întărește al meu crez,
Și în anul care vine
Tot pe cale, să-Ți urmez!

Amin

Câmpia Turzii, 2 ianuarie 2022

Cele mai recente resurse scrise - An Nou

Când treci pragul...
Când în noul an treci pragul,Dup-ale serbării trepteȘi primejdii-au să te-aștepte...Umple-ți, așadar, desagulCu vechi sfaturi înțelepte:Flama vrajbei de te-aprinde,Stinge-o și să schimbi macazul!Pe-nc... Citeste mai mult >>
Sa dus un an
Sa dus un an din viața noastrăȘi am trăit clipe frumoaseAm avut belșug destul pe masăDar a trecut, și cui îi pasă?Căci n-am luat în nici o zi în casăUn om sărac și fără mângâiereSă-i dau o haină și să... Citeste mai mult >>
Gânduri și speranțe
Era sfârșit de an 2025,Aveam multe gânduri dar nu le puteam înșira,Multe dezamăgiri, dar nu le puteam exprima;Multe vise neîmplinite, speranțe nerodite,Dar nu le puteam divulga...Și nu vroiam să par n... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de an,Domnul să vă dea putere,Și înțelepciune și Speranță,Și Cât mai multă mângâiere.Harul să vă stea în cale,Ispita ca să o biruiți,Și orice greutate,Și orice vânt și vale.În fiecare dimin... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de anVin înaintea TaSă înalț o rugăciuneȘi Ție să-Ți dau tot ce amCăci de la Tine am primit toateȘi prin harul Tău trăiescȘi de n-ai fi fost TuEu nu aș fi fostDar Tu exiști și ești în toate... Citeste mai mult >>
Omule...
Ce minunat ai fost creatDe Tatăl Sfânt din veșnicii...Ți-a dat nădejde și credințăȘi ți-a dat harul de-a iubiPrimit-ai omule, privireaSă poți vedea lumina-n zoriȘi-o inimă ce bate, bateȘi simte în adâ... Citeste mai mult >>
Anul nou
Iată anul nou apare,La o zi în depărtare,Vine cu o sărbătoareVine pentru fiecare.Oare anul ce aduce! . .Sau e anul de răscruce,Vine cu o veste bună,Sau vine ca o furtună.Tată, Tu le știi pe toateVin ș... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer
Ce bun ai fost cu mine în anul ce-a trecut!Cu câtă gingășie și grijă m-ai purtatPe mâinile-Ți străpunse atunci când m-a durut!Ce îndurări mărețe, ce izbăviri mi-ai dat!Nu este nici un bine de care m-a... Citeste mai mult >>
Anul Nou
Anul Nou cu bucurieŞi belşug la toţi să fie,An cu binecuvântăriŞi-ale cerului cântări;An de propovăduire,Pentru-a lumii mântuire;An cu pace în cămin,Şi cu cerul mai senin;Cu deplină sănătate,Şi cu hol... Citeste mai mult >>
Încă un an
Încă un an s-a dus în veșnicie,Alături de mulţi ani, care-au trecut...Dar ei vor fi odată mărturieLa tot ce noi în viaţă am făcut.Se vor desfăşura la Judecată,Pe rând în faţa noastră, ca o carte,Din a... Citeste mai mult >>