text Poezii crestine

Un an laodicean

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
Stai lângă drum cu fruntea udă, din nou la capăt de ocol,
Că după înc-un an de trudă, eşti tot sărac… şi orb … şi gol….
Cine-i de vină? N-ai ce spune; de fapt nici nu te-ai prea luptat,
Ce viaţă ai de rugăciune? Trei vorbe spuse lângă pat?

Iar studiu biblic? Nu ai vreme, căci timpul este bani şi bani;
Şi necredinţa se tot teme ce va mânca peste cinci ani.
Atât de multă ameninţare, atât de mari solii de har,
Nu ţi-au străpuns urechea tare, nu te-au adus lângă altar.

S-a pregătit cu mâini promise tot cerul ca să te ajute,
Şi-n calea ta au fost trimise atâtea suflete pierdute.
Dar câtor orbi le-ai dat lumină? Pe câţi bolnavi i-ai vizitat?
Câţi bani, cerneală sau benzină s-au scurs pentru apostolat?

N-ai vreme? Teme-te s-o spui. Ca nu cumva să ţi-o ia toată,
La pofte ochiul ai să-l pui? Să faci ce face lumea toată.
Nu te căiesc e treaba ta cu ce sămânţă semeni clipa,
Dar când speranţa va zbura mâhnit îi vei privi aripa.

De-atâţia ani urmându-ţi planul, te afli printre biruinţi,
Nici prin minune ca la anul să semeni viaţă din arginţi.
O, de mai poţi să iei aminte, primeşte-mi singura povaţă.
Ia ţinta lui Hristos în minte, căci timpul nu e bani, e viaţă!

Cele mai recente resurse scrise - An Nou

Când treci pragul...
Când în noul an treci pragul,Dup-ale serbării trepteȘi primejdii-au să te-aștepte...Umple-ți, așadar, desagulCu vechi sfaturi înțelepte:Flama vrajbei de te-aprinde,Stinge-o și să schimbi macazul!Pe-nc... Citeste mai mult >>
Sa dus un an
Sa dus un an din viața noastrăȘi am trăit clipe frumoaseAm avut belșug destul pe masăDar a trecut, și cui îi pasă?Căci n-am luat în nici o zi în casăUn om sărac și fără mângâiereSă-i dau o haină și să... Citeste mai mult >>
Gânduri și speranțe
Era sfârșit de an 2025,Aveam multe gânduri dar nu le puteam înșira,Multe dezamăgiri, dar nu le puteam exprima;Multe vise neîmplinite, speranțe nerodite,Dar nu le puteam divulga...Și nu vroiam să par n... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de an,Domnul să vă dea putere,Și înțelepciune și Speranță,Și Cât mai multă mângâiere.Harul să vă stea în cale,Ispita ca să o biruiți,Și orice greutate,Și orice vânt și vale.În fiecare dimin... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de anVin înaintea TaSă înalț o rugăciuneȘi Ție să-Ți dau tot ce amCăci de la Tine am primit toateȘi prin harul Tău trăiescȘi de n-ai fi fost TuEu nu aș fi fostDar Tu exiști și ești în toate... Citeste mai mult >>
Omule...
Ce minunat ai fost creatDe Tatăl Sfânt din veșnicii...Ți-a dat nădejde și credințăȘi ți-a dat harul de-a iubiPrimit-ai omule, privireaSă poți vedea lumina-n zoriȘi-o inimă ce bate, bateȘi simte în adâ... Citeste mai mult >>
Anul nou
Iată anul nou apare,La o zi în depărtare,Vine cu o sărbătoareVine pentru fiecare.Oare anul ce aduce! . .Sau e anul de răscruce,Vine cu o veste bună,Sau vine ca o furtună.Tată, Tu le știi pe toateVin ș... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer
Ce bun ai fost cu mine în anul ce-a trecut!Cu câtă gingășie și grijă m-ai purtatPe mâinile-Ți străpunse atunci când m-a durut!Ce îndurări mărețe, ce izbăviri mi-ai dat!Nu este nici un bine de care m-a... Citeste mai mult >>
Anul Nou
Anul Nou cu bucurieŞi belşug la toţi să fie,An cu binecuvântăriŞi-ale cerului cântări;An de propovăduire,Pentru-a lumii mântuire;An cu pace în cămin,Şi cu cerul mai senin;Cu deplină sănătate,Şi cu hol... Citeste mai mult >>
Încă un an
Încă un an s-a dus în veșnicie,Alături de mulţi ani, care-au trecut...Dar ei vor fi odată mărturieLa tot ce noi în viaţă am făcut.Se vor desfăşura la Judecată,Pe rând în faţa noastră, ca o carte,Din a... Citeste mai mult >>