text Poezii crestine

Suntem pe pragul dintre azi și mâine

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Aș vrea să spun atâtea prin cuvinte,
Dar mă învârt în jurul lor, gândesc,
Cu ce-aş putea descrie bunătatea,
Ce-a revărsat-o Tatăl meu ceresc?
Cu ce pot să compar a Sa-ndurare,
Față de omul pervertit și rău?
Nimic nu poate-aduce bucuria,
Pe-acest pământ, doar bunul Dumnezeu!

Și dacă stau și judec efemerul,
M-ar întrista la culme, fără El!
Nu aş vedea mai sus de nori, seninul
Și viața mea ar fi un carusel.
Prin văi de plângeri mi-aş trăi clipita
Și n-aş zâmbi când zorile apar,
Dar cu Isus alături pe cărare,
Știu că trăirea mea nu e-n zadar.

Și-am înțeles în scurta-mi alergare,
Că de-am cunoaște totul, n-am putea
Purta poveri, eșecuri și durerea
Ce viața pământească are-n ea.
În limitări primim înțelepciunea,
De-a ne încrede-n Domnul, în Cuvânt,
Căci multe ar mai fi să ni se spună,
Dar am rămâne fără de avânt.

Când vijelii frământă astă glie,
Când valuri bat ca să sfărâme duhul,
Un curcubeu se-ntinde-n arcuire
Și soarele aprinde iar văzduhul.
El amintește iar de promisiunea
Ce ne-a făcut prea Sfântul El Shadai,
Căci a văzut în noi nescultarea,
Dar ne-a croit un drum curat spre rai.

Suntem pe pragul dintre azi și mâine,
Clepsidra vieții-şi picură prezentul,
Răsună orologii-n depărtare,
Treziți-vă, acum este momentul!
Pășim în noul an, cu bucurie,
Mai este loc și pentru Dumnezeu?
Câte bagaje luăm din cel ce trece
Și cât avem în noi pe Fiul Său?

Dacă în tine, prieten, nu-i iertare,
Dacă viața ta e-un compromis,
Isus Cristos te cheamă azi la cruce,
Nu amâna și nu rămâne-nchis!
Deschide azi zăvoarele ființei
Și duhul ți-l proşterne, e târziu!
Viața se măsoară în secunde,
Alege cerul cât ești încă viu!

Iar dacă încă spui că mai e vreme
Și speri ceva mai bun în noul an,
Nu te-amăgi, nu știi ce va fi mâine,
Iar planul tău putea-va fi în van!
Pornește înainte cu credință
Și mulțumește Tatălui din cer,
Că ne-a lăsat o ușă de scăpare
Din traiul pământesc și efemer.

Ce viziuni, ce planuri ai în minte?
De te frămânți de ani, să le-mplineşti,
Să înțelegi că te conduce eul,
Ce nu dorește ca să te sfințești.
Dar tu ascultă susurul subțire,
Ce Duhul Sfânt revarsă ne-ncetat,
În calendar când vei întoarce-o filă,
Cu "La mulți ani!", să spui: "Răscumpărat! "

31/12/16, Deva- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - An Nou

Câți anii ne-au fost dați
Va trece timpul, fâlfâind aripi ca valuri de ocean,Taifun ce răscolește viața și-amintirea,Pictând culori, și reci și calde, în peisajul diafan,Formându-ne în clipe, din trăiri, menirea.Ai noștri pași... Citeste mai mult >>
Rugăciune de final de an
"Un elev mergea pe holurile școlii, cu o cană de ceai în mână, meditând la cine-știe ce... La un moment dat, în spatele lui a apărut prin surprindere un învățător, care l-a îmbrâncit. Tresărind, elevu... Citeste mai mult >>
Când treci pragul...
Când în noul an treci pragul,Dup-ale serbării trepteȘi primejdii-au să te-aștepte...Umple-ți, așadar, desagulCu vechi sfaturi înțelepte:Flama vrajbei de te-aprinde,Stinge-o și să schimbi macazul!Pe-nc... Citeste mai mult >>
Sa dus un an
Sa dus un an din viața noastrăȘi am trăit clipe frumoaseAm avut belșug destul pe masăDar a trecut, și cui îi pasă?Căci n-am luat în nici o zi în casăUn om sărac și fără mângâiereSă-i dau o haină și să... Citeste mai mult >>
Gânduri și speranțe
Era sfârșit de an 2025,Aveam multe gânduri dar nu le puteam înșira,Multe dezamăgiri, dar nu le puteam exprima;Multe vise neîmplinite, speranțe nerodite,Dar nu le puteam divulga...Și nu vroiam să par n... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de an,Domnul să vă dea putere,Și înțelepciune și Speranță,Și Cât mai multă mângâiere.Harul să vă stea în cale,Ispita ca să o biruiți,Și orice greutate,Și orice vânt și vale.În fiecare dimin... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de anVin înaintea TaSă înalț o rugăciuneȘi Ție să-Ți dau tot ce amCăci de la Tine am primit toateȘi prin harul Tău trăiescȘi de n-ai fi fost TuEu nu aș fi fostDar Tu exiști și ești în toate... Citeste mai mult >>
Omule...
Ce minunat ai fost creatDe Tatăl Sfânt din veșnicii...Ți-a dat nădejde și credințăȘi ți-a dat harul de-a iubiPrimit-ai omule, privireaSă poți vedea lumina-n zoriȘi-o inimă ce bate, bateȘi simte în adâ... Citeste mai mult >>
Anul nou
Iată anul nou apare,La o zi în depărtare,Vine cu o sărbătoareVine pentru fiecare.Oare anul ce aduce! . .Sau e anul de răscruce,Vine cu o veste bună,Sau vine ca o furtună.Tată, Tu le știi pe toateVin ș... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer
Ce bun ai fost cu mine în anul ce-a trecut!Cu câtă gingășie și grijă m-ai purtatPe mâinile-Ți străpunse atunci când m-a durut!Ce îndurări mărețe, ce izbăviri mi-ai dat!Nu este nici un bine de care m-a... Citeste mai mult >>