Separare, pentru a fi o nouă Creație

În ziua-ntâi, Domnu-arătă lumina-i lină,
Și -a despărțit-o, veșnic, de-ntuneric;
Noi, ucenicii, de trecutul nemernic,
Să ne rupem, spre-a fi cu Isus lumină!

Ziditorul, apoi, a separat fluide:
Apele terestre de celestul eter:
Creștinii, tot prin „tăria din cer”,
Se pot salva de valuri de ispite!

A treia zi, din ape, Trinitatea
A scos uscatul, l-a-nviat „pământ”;
Învigorați de Duhul- Vântul Sfânt,
Vom înflori și noi pustietatea!

În ziua patra, Creatoru-a separat
Luminătorii de pe firmament:
Ca Soarele-Isus să lucim consecvent,
Delimitați de lună-noaptea de păcat.

În ziua a cincea, Elohim făcea
Peștii în ape, păsările-n zbor:
Pururi inspirați de Sfântul Autor,
Să survolăm valul și nu ne va lua!

În ziua a șasea, Treimea crea
Vite și fiare, și-n sfârșit, pe om:
Îl oprea să guste dintr-un singur pom,
În Eden, numai de rău îl despărțea!

O, dacă noi- de rău -ne-am separa,
Fiind deștepți doar în ce este bine,
Am reclădi străvechile ruine,
Edenul cel pierdut l-am recrea!

Și, fiindcă-n ziua șaptea-a Domnului,
El a decis separarea de trudă,
Lucrând în Duhul, scăpăm de osândă,
Prin Isus intrăm în odihna Lui!

Prin lepădare de al nostru „eu”
Fiind, încă, în „anul de grație”,
Putem deveni o nouă creație,
Puși deoparte pentru Dumnezeu!