Să nu mergem la „Ospățul nebunilor”

Să nu mergem la „Ospățul nebunilor”

Pentru cei ce citim Biblia mereu,
Nebunii-s cei ce zic: „Nu e Dumnezeu!”
Lumea se desparte de trecut râzând,
De Revelion se „distrează”... bând:
„Mare sărbătoare, mergem înainte,
Suntem pe picioare, ne-amuzăm pe cinste!”

Ce fel de temeiuri sunt - de bucurii?
„Să mâncăm, să bem, mâine vom muri!
După noi, potopul... Ce, n-ați auzit
Că va fi cutremur, cade-un satelit? !”
De sfârșitul lumii, crezând ce se scrie-
Ce-ar fi zis mayașii într-o „profeție”,

S-au ruinat unii, bunkere săpând,
Ca-n „războiul rece” bombe așteptând...
Precum egiptenii clădeau piramide,
Nu-ngrijesc de suflet, își zidesc morminte!
Bătrâni ce-n biserici n-au intrat de ani
Și-au făcut cavouri, sărmani orbi cu bani!

Dar noi ce le spunem? Îi oprim din râs?
„Post și pocăință: păcate-s de plâns!
Va veni sfârșitul, mult nu întârzie,
Însă ora, ziua, doar Tatăl le știe!
Pân-atunci amice, poți muri în somn,
Brusc să-L întâlnești pe al Vieții Domn!”

Tată, Fiu, Duh Sfânt- Turn ești de scăpare,
Și din neam în neam rămâi Stânca Tare!
Până să creezi al lumii avanpost,
Deja Tu ne-ai fost locul de-adăpost,
Înainte de munți, de mare, mereu
Exiști, Te numești „Veșnic Dumnezeu”!

Chemi lumi din neant cu vorba-Ți stăpână
Și pe creaturi le-ntorci în țărână...
Pentru Tine, milenii sunt ca decenii,
Iar secole, praf pe cumpăna vremii!
Pentru oameni anii sunt cam șaptezeci
Doar la cei mai tari depășesc optzeci. .

Ne-nfiori Stăpâne cu vocea de tunet...
Timpul vieții noastre zboară ca un sunet...
Suntem îngroziți de urgia-Ți, Sfinte!
Păcatul ascuns ni-l pui înainte;
De-am ști folosi anii vieții bine,
Am fi înțelepți, în teamă de Tine!