text Poezii crestine

Rugăciune în pragul noului an

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Felix Marţian
„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune.” (Geneza 1:31a)

Prin Logos toate s-au înfăptuit,
Creaţia întreagă-i o minune
Iar când lucrarea,Doamne, ai isprăvit
Spre tot ce ai făcut Tu ai privit
Şi ai văzut că toate-s foarte bune.

Eram cotat ca „foarte bun”şi eu
Fiind administrator pe planetă,
Purtam în mine chip de Dumnezeu
Dar m-a îngenuncheat păcatul greu
Şi mi-a mânjit această etichetă.

A trebuit să fie un Calvar
Marcând a veşniciilor răscruce,
Şi Fiul Tău, aducător de har,
Să-mi curăţească eticheta iar
Murind pentru păcatul meu pe cruce.

Acum, cu tot ce am dumnezeiesc,
Cu tot ce regăsesc curat în mine
Vreau să fac lucruri bune şi doresc
Să pot, la fel ca Tine, când privesc
La ce-am făcut, să spun că-i foarte bine.

Aş vrea să îmi dispară din auz
Păcatul vechi, tot zornăindu-şi lanţul,
Făcându-mă adeseori confuz,
Şi n-aş mai vrea ca iarăşi să mă scuz
Când, la sfârşit de an, îmi fac bilanţul.

Căci eu privesc la anul ce-a trecut
Şi caut cu-ndârjire numai bine,
Dar din ce văd prin ceea ce-am făcut
Nu-s impresionat în mod plăcut
Şi nu te mulţumeşte nici pe Tine.

Însă ştiind că eşti îndurător,
Pentru iertare eu te rog fierbinte
Şi pentru har în anul viitor,
Pentru ca la bilanţul următor
Să fii de mine mulţumit, Părinte.

Amin
Vulcan, dec. 2008

Cele mai recente resurse scrise - An Nou

Când treci pragul...
Când în noul an treci pragul,Dup-ale serbării trepteȘi primejdii-au să te-aștepte...Umple-ți, așadar, desagulCu vechi sfaturi înțelepte:Flama vrajbei de te-aprinde,Stinge-o și să schimbi macazul!Pe-nc... Citeste mai mult >>
Sa dus un an
Sa dus un an din viața noastrăȘi am trăit clipe frumoaseAm avut belșug destul pe masăDar a trecut, și cui îi pasă?Căci n-am luat în nici o zi în casăUn om sărac și fără mângâiereSă-i dau o haină și să... Citeste mai mult >>
Gânduri și speranțe
Era sfârșit de an 2025,Aveam multe gânduri dar nu le puteam înșira,Multe dezamăgiri, dar nu le puteam exprima;Multe vise neîmplinite, speranțe nerodite,Dar nu le puteam divulga...Și nu vroiam să par n... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de an,Domnul să vă dea putere,Și înțelepciune și Speranță,Și Cât mai multă mângâiere.Harul să vă stea în cale,Ispita ca să o biruiți,Și orice greutate,Și orice vânt și vale.În fiecare dimin... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de anVin înaintea TaSă înalț o rugăciuneȘi Ție să-Ți dau tot ce amCăci de la Tine am primit toateȘi prin harul Tău trăiescȘi de n-ai fi fost TuEu nu aș fi fostDar Tu exiști și ești în toate... Citeste mai mult >>
Omule...
Ce minunat ai fost creatDe Tatăl Sfânt din veșnicii...Ți-a dat nădejde și credințăȘi ți-a dat harul de-a iubiPrimit-ai omule, privireaSă poți vedea lumina-n zoriȘi-o inimă ce bate, bateȘi simte în adâ... Citeste mai mult >>
Anul nou
Iată anul nou apare,La o zi în depărtare,Vine cu o sărbătoareVine pentru fiecare.Oare anul ce aduce! . .Sau e anul de răscruce,Vine cu o veste bună,Sau vine ca o furtună.Tată, Tu le știi pe toateVin ș... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer
Ce bun ai fost cu mine în anul ce-a trecut!Cu câtă gingășie și grijă m-ai purtatPe mâinile-Ți străpunse atunci când m-a durut!Ce îndurări mărețe, ce izbăviri mi-ai dat!Nu este nici un bine de care m-a... Citeste mai mult >>
Anul Nou
Anul Nou cu bucurieŞi belşug la toţi să fie,An cu binecuvântăriŞi-ale cerului cântări;An de propovăduire,Pentru-a lumii mântuire;An cu pace în cămin,Şi cu cerul mai senin;Cu deplină sănătate,Şi cu hol... Citeste mai mult >>
Încă un an
Încă un an s-a dus în veșnicie,Alături de mulţi ani, care-au trecut...Dar ei vor fi odată mărturieLa tot ce noi în viaţă am făcut.Se vor desfăşura la Judecată,Pe rând în faţa noastră, ca o carte,Din a... Citeste mai mult >>