Ornic

Cu cercu-nchis, de viață dornic,
Și cu săgeți înfipte-n timp -
Traiu-mi socoate crud un ornic,
Iar eu în pulsul lui mă-nghimp.

Aș vrea să-l smulg de pe zidire
Ca pe fereastră să-l arunc –
Mă rugumă cu osândire
Căci tras pe roată-i sunt de prunc.

Prizonier circumferinței
Ce-n jur se strânge-ncetișor
Unde suspinele credinței
Aud numai ecoul lor.

Iar coasele arătătoare
Într-una cântă-un parastas,
Pe mâini cătușe, pe picioare
Îmi sună ceasuri fără glas.

Un an se termină de zile,
Iar altul doar se-ntinde-a fi,
Ca pe bancnote număr file,
Dar nu pot cheltui o zi.

O tragedie ce se-ntâmplă
Tihnită în înflorituri:
Îmi plâng ninsorile la tâmplă,
Îmi taie fulgii zbârcituri.

Iar ceasul bate fără larme,
Dar și șerpește de avid
De parcă ochi rotunzi de arme
Îmi râd când eu sunt pus la zid.

Un osândit ce nu se iartă
De un călău, cuprins în laț,
Scârbit de cozile în ceartă
Și existența de erzaț.

Ia! Glontele acum va bate...
Privirea-n groază mi s-a strâns...
Dar cineva m-a dat în spate
Cu pieptu-I pieptul mi-a închis.

Nici nu-nțeleg unde mă duce
Doar merg din urmă zăpăcit
Și văd - o-nsângerată cruce
Săgețile-a acoperit.

Ca pe o punte luminoasă
Pășesc cu Isus peste cerc,
De pe obada fioroasă
Eu libertatea o încerc.

Anii mai susură prin vreme,
Dar n-au triumful de juvăț,
Ca un elev ce-și face teme
Eu veșnicia o învăț.

Trece un an, se-ncepe altul,
Un vechi se-neacă-n noi urări,
Domnul mă duce în asaltul
De peste timpi și depărtări.

Un an în urmă se petrece
Ca o bătaie de aripi,
Ci unde-i ticăitul rece
În vârf de turlă, -n jos de râpi?

Alt an și-anunță alfabete
Și sărbătorile de hram...
Cătai la ceasul de perete,
Dar nici perete nu mai am! ! !