text Poezii crestine

O nouă filă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sav Simona
O! s-a mai scurs un an,
Se-ncheie-o nouă filă,
De aceea iată un cîntar
Se pune-aşa cu milă.

N-ai vrea să faci esenţa lui
Tot mai folositoare
Căci se apropie ziua cînd
Nu va mai fii salvare

Adu-ţi aminte Grădinarul
A mijlocit în dreptul tău
Mai lasă-l, nu-nchide dosarul
Mai scrie milă Domnul meu!

Şi te-a cuprins cu indurare
Cu har, şi viaţa ţi-a lungit
Şi din a lumii închisoare
Tu nici acuma n-ai ieşit.

El ţi-a dat pace, sănătate,
De multe ori ţi-a tot vorbit
Nu pricepeai divine şoapte
Şi iar păcatul te-a robit.

Acum cînd iar o cîntărire
Se-ncheie la al tău dosar
N-ai vrea să scrie izbăvire?
Hai, pune astăzi un hotar!

Mai fă un pas, şi încă unul
Mai luptă-te în rugăciuni,
Vino cu lacrimi căci Stăpînul
Face în viaţa ta minuni.

Hai, ţine-te mai strîns de mîna,
Ce-a fost străpunsă-n locul tău
Alungă ura şi minciuna
Şi fugi din drumul celui rău.

Nu vezi în jur atîtea semne
Care vestesc că-i spre sfîrşit
Ce glas aştepţi să te îndemne
Să fii un om mai pocăit?

Nu e pe flori calea spre ceruri
Pe care merg aleşii Săi,
Dar are ţintă, duce-n ceruri
Chiar de mai are şi nori grei!

S-a scurs un an ,o nouă filă
Azi se va pune-n calendar
N-ai vrea să ţii se dea izbîndă
Şi să-nţelegi divinul har

N-ai vrea să vii la adunare,
Aşa, de dragul lui Isus?
Să nu mai stai în nepăsare
Sau de Satana greu răpus!

N-ai vrea ca-n harul rugăciunii
Să fii o piatră la altar?
Şi să înalţi şi tu spre ceruri
O mijlocire cu elan?

N-ai vrea să-l ai pe El ca Prieten?
Să nu te mai ascunzi de El?
Chemarea azi n-o da în lături
Căci vrea să fii cu El in cer

Ar vrea să-mparţi de azi din pîinea
Ce-o ai şi cu acel orfan
Şi să-i fii mamă, să-i fii sprijin,
Şi poate să-i mai dai un ban

Ar vrea să porţi o mîngîiere
La cei ce sunt loviţi mai rău
Şi să le spui c-a Sa venire
Va alnga valul mai greu!

Ar vrea să-nalţi o mijlocire
Pentru-acei ce nu-nţeleg
N-aud semnale de trezire
Şi calea sfîntă nu aleg!

Azi, cînd vei scrie-o nouă filă
Hai, scrie-aşa rînd după rînd,
Nu ştii, că Domnul o să vină?
De ce să baţi la porţi plîngind?

De ce să fii respins afară
Căci harul tot l-ai amînat?
E ANUL NOU! răsună iară
Vino, să fii eliberat!
amin

Cele mai recente resurse scrise - An Nou

Când treci pragul...
Când în noul an treci pragul,Dup-ale serbării trepteȘi primejdii-au să te-aștepte...Umple-ți, așadar, desagulCu vechi sfaturi înțelepte:Flama vrajbei de te-aprinde,Stinge-o și să schimbi macazul!Pe-nc... Citeste mai mult >>
Sa dus un an
Sa dus un an din viața noastrăȘi am trăit clipe frumoaseAm avut belșug destul pe masăDar a trecut, și cui îi pasă?Căci n-am luat în nici o zi în casăUn om sărac și fără mângâiereSă-i dau o haină și să... Citeste mai mult >>
Gânduri și speranțe
Era sfârșit de an 2025,Aveam multe gânduri dar nu le puteam înșira,Multe dezamăgiri, dar nu le puteam exprima;Multe vise neîmplinite, speranțe nerodite,Dar nu le puteam divulga...Și nu vroiam să par n... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de an,Domnul să vă dea putere,Și înțelepciune și Speranță,Și Cât mai multă mângâiere.Harul să vă stea în cale,Ispita ca să o biruiți,Și orice greutate,Și orice vânt și vale.În fiecare dimin... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de anVin înaintea TaSă înalț o rugăciuneȘi Ție să-Ți dau tot ce amCăci de la Tine am primit toateȘi prin harul Tău trăiescȘi de n-ai fi fost TuEu nu aș fi fostDar Tu exiști și ești în toate... Citeste mai mult >>
Omule...
Ce minunat ai fost creatDe Tatăl Sfânt din veșnicii...Ți-a dat nădejde și credințăȘi ți-a dat harul de-a iubiPrimit-ai omule, privireaSă poți vedea lumina-n zoriȘi-o inimă ce bate, bateȘi simte în adâ... Citeste mai mult >>
Anul nou
Iată anul nou apare,La o zi în depărtare,Vine cu o sărbătoareVine pentru fiecare.Oare anul ce aduce! . .Sau e anul de răscruce,Vine cu o veste bună,Sau vine ca o furtună.Tată, Tu le știi pe toateVin ș... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer
Ce bun ai fost cu mine în anul ce-a trecut!Cu câtă gingășie și grijă m-ai purtatPe mâinile-Ți străpunse atunci când m-a durut!Ce îndurări mărețe, ce izbăviri mi-ai dat!Nu este nici un bine de care m-a... Citeste mai mult >>
Anul Nou
Anul Nou cu bucurieŞi belşug la toţi să fie,An cu binecuvântăriŞi-ale cerului cântări;An de propovăduire,Pentru-a lumii mântuire;An cu pace în cămin,Şi cu cerul mai senin;Cu deplină sănătate,Şi cu hol... Citeste mai mult >>
Încă un an
Încă un an s-a dus în veșnicie,Alături de mulţi ani, care-au trecut...Dar ei vor fi odată mărturieLa tot ce noi în viaţă am făcut.Se vor desfăşura la Judecată,Pe rând în faţa noastră, ca o carte,Din a... Citeste mai mult >>