Ne trecem prin vreme

Ne trecem prin vreme, cum valul prin ape,
Urmând cursul tainic al legii nescrise,
Spre Domnul din slavă, păşim mai aproape,
Spre ziua ce-opreşte, speranţe şi vise

Iar trecerea noastră, în graba-i tăcută,
Îşi lasă amprenta, adânc tipărită,
Nimic nu întoarce secunda pierdută,
Ce puteai, pentru Domnul, să o laşi împlinită,

Dar, care ni-i ţelul, şi care-i credinţa,
Ce urme lăsăm, ce liman construim,
Ce gânduri ne poartă, cât de mare-i dorinţa,
De-a clădi siguranţa, că la Domnul venim ?

Ne trecem prin vreme, cum valul prin ape,
Negândind că la ţărm, valul piere, s-a dus,
Poate mâine se-nchid, ale ochilor pleoape,
Poate mâine , pe nori se arată Isus.

Iar atunci...e târziu, prea târziu, vremea-i gata,
Nu rămâne decât, suspinând cu amar,
Să aştepţi tremurând, cu regret, judecata,
C-ai ales să ignori, vremi de pace şi har.

Aşadar, cât mai ai de trecut, tu adună,
Fir cu fir, ceas cu ceas, ne-ncetat cu Hristos ,
Şi clădeşte în cer, nestemate-n cunună,
Este tot ce aici, tu aduni cu folos.


AMIN !!!