text Poezii crestine

La schimbul de ștafetă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valentin Popovici
La schimbul de ştafetă al anilor ce zboară,
Să-L preamărim pe Domnul, căci paşii ni-i măsoară.
Să-I mulţumim că-n anul pe care l-am sfârşit
El ne-a purtat pe braţe în chip desăvârşit.

Să-L preamărim, căci Domnul în marea-I bunătate,
Ne-a dat răscumpărarea, iertarea de păcate;
Şi ne-a păstrat în viaţă pânʼ la această zi,
Ca să-I aducem slavă şi să-I fim martori vii.

Să-L preamărim pe Domnul că ne-a purtat pe cale,
Să vadă ochii noştri lucrarea mâinii Sale,
Şi n-a fost zi cu soare sau clipă de nevoi,
În care să nu fie alăturea de noi.

În locurile triste, prin groaza din pustie,
El ne-a hrănit cu mană, şi ne-a dat apa vie.
Când au venit duşmanii cu gând ucigător,
El ne-a întins o masă în faţa tuturor.

Când ne urcam pe culme, uniţi într-o credinţă,
El ne ducea în carul slăvit de biruinţă;
Iar când, de oboseală, puterea ne slăbea,
El ne purta povara de suferinţă grea.

Am fost prin văi de lacrimi, prin văi întunecoase,
Dar El ne-a dat balsamul nădejdii luminoase;
Şi-n valea umbrei morţii, Cuvântul Său a fost
O cetăţuie tare, un sprijin şi-adăpost.

Am fost şi sus pe munte, acolo unde cântă
Zefirul bucuriei cântărilor de nuntă;
Şi-acolo adierea de har nemărginit,
A fost tot Salvatorul Isus cel Preaiubit.

... Şi-acum când mai întoarcem o filă-n calendare,
Şi Anul Nou începe, cu noua lui cărare,
Când paşii noştri calcă tărâmul de la prag,
Când mai urcăm o treaptă pe-al anilor şirag...

Venim cu rugăciune la Domnul, ca să fie
Un an de pocăință, un an de bucurie,
Un an de îndurare al Domnului Isus,
Cu pace şi iubire, şi cu belşug de sus.

Să fie an-lumină, de sfântă mărturie,
Să crească în putere a Sa Împărăție,
Un an bogat în roade, cu harnici lucrători,
Cu tineri plini de viaţă, şi bătrâni visători.

Să fie mai domoală prigoana şi furtuna,
Chemarea pocăinţei să se audă-ntruna.
Şi sfânta Veste Bună când o vom predica,
Să dea năvală lumea, din apa ei să bea.

Să fie anul slavei când toţi într-o unire
Să-L aşteptăm pe Domnul să vină cu mărire.
Şi orice-ar fi să vină, oricât să suferim,
Noi să rămânem una, să nu ne despărțim.

Ca, pregătiţi de Duhul, să fim cu toţii gata,
Pentru întâmpinare, să-I strigăm Maranata
Şi-atunci, cu Domnul slavei în Veacul viitor,
Să fim pe totdeauna, o urmă şi-un Păstor!

Cele mai recente resurse scrise - An Nou

Când treci pragul...
Când în noul an treci pragul,Dup-ale serbării trepteȘi primejdii-au să te-aștepte...Umple-ți, așadar, desagulCu vechi sfaturi înțelepte:Flama vrajbei de te-aprinde,Stinge-o și să schimbi macazul!Pe-nc... Citeste mai mult >>
Sa dus un an
Sa dus un an din viața noastrăȘi am trăit clipe frumoaseAm avut belșug destul pe masăDar a trecut, și cui îi pasă?Căci n-am luat în nici o zi în casăUn om sărac și fără mângâiereSă-i dau o haină și să... Citeste mai mult >>
Gânduri și speranțe
Era sfârșit de an 2025,Aveam multe gânduri dar nu le puteam înșira,Multe dezamăgiri, dar nu le puteam exprima;Multe vise neîmplinite, speranțe nerodite,Dar nu le puteam divulga...Și nu vroiam să par n... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de an,Domnul să vă dea putere,Și înțelepciune și Speranță,Și Cât mai multă mângâiere.Harul să vă stea în cale,Ispita ca să o biruiți,Și orice greutate,Și orice vânt și vale.În fiecare dimin... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de anVin înaintea TaSă înalț o rugăciuneȘi Ție să-Ți dau tot ce amCăci de la Tine am primit toateȘi prin harul Tău trăiescȘi de n-ai fi fost TuEu nu aș fi fostDar Tu exiști și ești în toate... Citeste mai mult >>
Omule...
Ce minunat ai fost creatDe Tatăl Sfânt din veșnicii...Ți-a dat nădejde și credințăȘi ți-a dat harul de-a iubiPrimit-ai omule, privireaSă poți vedea lumina-n zoriȘi-o inimă ce bate, bateȘi simte în adâ... Citeste mai mult >>
Anul nou
Iată anul nou apare,La o zi în depărtare,Vine cu o sărbătoareVine pentru fiecare.Oare anul ce aduce! . .Sau e anul de răscruce,Vine cu o veste bună,Sau vine ca o furtună.Tată, Tu le știi pe toateVin ș... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer
Ce bun ai fost cu mine în anul ce-a trecut!Cu câtă gingășie și grijă m-ai purtatPe mâinile-Ți străpunse atunci când m-a durut!Ce îndurări mărețe, ce izbăviri mi-ai dat!Nu este nici un bine de care m-a... Citeste mai mult >>
Anul Nou
Anul Nou cu bucurieŞi belşug la toţi să fie,An cu binecuvântăriŞi-ale cerului cântări;An de propovăduire,Pentru-a lumii mântuire;An cu pace în cămin,Şi cu cerul mai senin;Cu deplină sănătate,Şi cu hol... Citeste mai mult >>
Încă un an
Încă un an s-a dus în veșnicie,Alături de mulţi ani, care-au trecut...Dar ei vor fi odată mărturieLa tot ce noi în viaţă am făcut.Se vor desfăşura la Judecată,Pe rând în faţa noastră, ca o carte,Din a... Citeste mai mult >>