text Poezii crestine

Încet,încet s-a dus și anul...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Floarea Ferghete
Încet, încet s-a dus și anul...

Încet, încet s-a dus și anul, acesta plin de îngrijorări,
Cu mult suspin, și lipsuri multe, dar și cu binecuvântări,
În fiecare zi ne-Ai fost lumină, Sfătuitorul pe cărare,
Ai fost de veacuri, și rămâi un Tată plin de îndurare,

În brațul Tău ne este viața, și bucuriile de-o clipă,
Păzește Doamne ființa noastră, de tot ce-i rău și de ispită,
În anul care stă în față, mai Stai cu noi clipă de clipă,
Căci numai lângă harul Tău, viața merită trăită

Departe de iubirea Ta, nu vrem să stăm noi niciodată,
Revarsă harul îndurării, și-n anul care ne așteaptă,
Chiar de-ar fi să trecem Doamne, prin încercări, sau prin necaz,
Noi vrem să nu ne părăsești, rămâi cu noi, la orice pas

Și lasă te rugăm o Doamne, o strajă sfântă îngerească,
Să fim mereu biruitori, iar dragostea, de Tin' să crească,
Să nu ne rătăcim nicicând, de pe cărarea mântuirii,
Să lepădăm tot ce-i firesc, să răstignim mândria firii

Stăpân noi vrem să ne rămâi, căci viața este doar un fum,
Ne fi Mângâietor și Tată pe al cărării vieții drum,
Mai adă an de îndurare, deși noi știm nu merităm,
Căci suntem slabi și greșitori, dar lângă Tine vrem să stăm

Îți mulțumim o Doamne Tată, că ne-ai mai dat încă viață,
Dorim să nu ne părăsești, și în anul care stă în față,
Ascultă rugăciunea noastră, cu glasul tare, sau în gând,
Sau dacă este cu suspine, cu lacrimi multe sau cântând

Primește te rugăm o Doamne, a noastre mii de mulțumiri,
Pentru purtarea Ta de grijă, și te rugăm cu noi rămâi,
S-avem tărie și putere ca să răzbim prin tot ce vine,
În anul care vom pașii, noi vrem să mergem... doar cu Tine.

Floarea F.

Cele mai recente resurse scrise - An Nou

Când treci pragul...
Când în noul an treci pragul,Dup-ale serbării trepteȘi primejdii-au să te-aștepte...Umple-ți, așadar, desagulCu vechi sfaturi înțelepte:Flama vrajbei de te-aprinde,Stinge-o și să schimbi macazul!Pe-nc... Citeste mai mult >>
Sa dus un an
Sa dus un an din viața noastrăȘi am trăit clipe frumoaseAm avut belșug destul pe masăDar a trecut, și cui îi pasă?Căci n-am luat în nici o zi în casăUn om sărac și fără mângâiereSă-i dau o haină și să... Citeste mai mult >>
Gânduri și speranțe
Era sfârșit de an 2025,Aveam multe gânduri dar nu le puteam înșira,Multe dezamăgiri, dar nu le puteam exprima;Multe vise neîmplinite, speranțe nerodite,Dar nu le puteam divulga...Și nu vroiam să par n... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de an,Domnul să vă dea putere,Și înțelepciune și Speranță,Și Cât mai multă mângâiere.Harul să vă stea în cale,Ispita ca să o biruiți,Și orice greutate,Și orice vânt și vale.În fiecare dimin... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de anVin înaintea TaSă înalț o rugăciuneȘi Ție să-Ți dau tot ce amCăci de la Tine am primit toateȘi prin harul Tău trăiescȘi de n-ai fi fost TuEu nu aș fi fostDar Tu exiști și ești în toate... Citeste mai mult >>
Omule...
Ce minunat ai fost creatDe Tatăl Sfânt din veșnicii...Ți-a dat nădejde și credințăȘi ți-a dat harul de-a iubiPrimit-ai omule, privireaSă poți vedea lumina-n zoriȘi-o inimă ce bate, bateȘi simte în adâ... Citeste mai mult >>
Anul nou
Iată anul nou apare,La o zi în depărtare,Vine cu o sărbătoareVine pentru fiecare.Oare anul ce aduce! . .Sau e anul de răscruce,Vine cu o veste bună,Sau vine ca o furtună.Tată, Tu le știi pe toateVin ș... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer
Ce bun ai fost cu mine în anul ce-a trecut!Cu câtă gingășie și grijă m-ai purtatPe mâinile-Ți străpunse atunci când m-a durut!Ce îndurări mărețe, ce izbăviri mi-ai dat!Nu este nici un bine de care m-a... Citeste mai mult >>
Anul Nou
Anul Nou cu bucurieŞi belşug la toţi să fie,An cu binecuvântăriŞi-ale cerului cântări;An de propovăduire,Pentru-a lumii mântuire;An cu pace în cămin,Şi cu cerul mai senin;Cu deplină sănătate,Şi cu hol... Citeste mai mult >>
Încă un an
Încă un an s-a dus în veșnicie,Alături de mulţi ani, care-au trecut...Dar ei vor fi odată mărturieLa tot ce noi în viaţă am făcut.Se vor desfăşura la Judecată,Pe rând în faţa noastră, ca o carte,Din a... Citeste mai mult >>