text Poezii crestine

În anul care va să vină

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Hasan
În anul care va să vină
Sunt sigur că Tatăl Preasfânt,
În voia Sa bună, divină,
Și-n dreptul meu a hotărât!
El știe bine ce va face,
Cum va conduce viața mea
Și chiar de astăzi cerul tace,
La timpul Său, El va lucra!
Eu știu c-aproape-i acea vreme
Când cerul larg mi-l va deschide
Căci al Său plan e să mă cheme
Ca slujitor prin văi aride!
Cu Domnul eu voi sta de vorbă
Iar El cu dragoste-mi va spune
Cum să-i ridic prin a mea slujbă
Pe cei ce sunt sărmani în lume. .
Dar cum voi face? Ce voi face?
Avea-voi oare-nțelepciune?
Misteru'-ntreg se va desface:
Va pune El jar în tăciune!
Căci Însuși Domnul, Creatorul,
Cu-a Sa putere mă va umple
Ca să-nțeleagă tot poporul
Că doar prin El stau eu pe munte!
Că după mai mulți ani prin vale
Domnul, Cel care și coboară,
Înalță pe culmile Sale
Pe cel căzut, ajuns de-ocară.
În anul care va să vină
Știu că Cel sfânt mă va purta
În voia Sa bună, divină
Cu toți cei dragi din casa mea!

Cele mai recente resurse scrise - An Nou

Câți anii ne-au fost dați
Va trece timpul, fâlfâind aripi ca valuri de ocean,Taifun ce răscolește viața și-amintirea,Pictând culori, și reci și calde, în peisajul diafan,Formându-ne în clipe, din trăiri, menirea.Ai noștri pași... Citeste mai mult >>
Rugăciune de final de an
"Un elev mergea pe holurile școlii, cu o cană de ceai în mână, meditând la cine-știe ce... La un moment dat, în spatele lui a apărut prin surprindere un învățător, care l-a îmbrâncit. Tresărind, elevu... Citeste mai mult >>
Când treci pragul...
Când în noul an treci pragul,Dup-ale serbării trepteȘi primejdii-au să te-aștepte...Umple-ți, așadar, desagulCu vechi sfaturi înțelepte:Flama vrajbei de te-aprinde,Stinge-o și să schimbi macazul!Pe-nc... Citeste mai mult >>
Sa dus un an
Sa dus un an din viața noastrăȘi am trăit clipe frumoaseAm avut belșug destul pe masăDar a trecut, și cui îi pasă?Căci n-am luat în nici o zi în casăUn om sărac și fără mângâiereSă-i dau o haină și să... Citeste mai mult >>
Gânduri și speranțe
Era sfârșit de an 2025,Aveam multe gânduri dar nu le puteam înșira,Multe dezamăgiri, dar nu le puteam exprima;Multe vise neîmplinite, speranțe nerodite,Dar nu le puteam divulga...Și nu vroiam să par n... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de an,Domnul să vă dea putere,Și înțelepciune și Speranță,Și Cât mai multă mângâiere.Harul să vă stea în cale,Ispita ca să o biruiți,Și orice greutate,Și orice vânt și vale.În fiecare dimin... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de anVin înaintea TaSă înalț o rugăciuneȘi Ție să-Ți dau tot ce amCăci de la Tine am primit toateȘi prin harul Tău trăiescȘi de n-ai fi fost TuEu nu aș fi fostDar Tu exiști și ești în toate... Citeste mai mult >>
Omule...
Ce minunat ai fost creatDe Tatăl Sfânt din veșnicii...Ți-a dat nădejde și credințăȘi ți-a dat harul de-a iubiPrimit-ai omule, privireaSă poți vedea lumina-n zoriȘi-o inimă ce bate, bateȘi simte în adâ... Citeste mai mult >>
Anul nou
Iată anul nou apare,La o zi în depărtare,Vine cu o sărbătoareVine pentru fiecare.Oare anul ce aduce! . .Sau e anul de răscruce,Vine cu o veste bună,Sau vine ca o furtună.Tată, Tu le știi pe toateVin ș... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer
Ce bun ai fost cu mine în anul ce-a trecut!Cu câtă gingășie și grijă m-ai purtatPe mâinile-Ți străpunse atunci când m-a durut!Ce îndurări mărețe, ce izbăviri mi-ai dat!Nu este nici un bine de care m-a... Citeste mai mult >>