Iată, Anul Vechi s-a dus!

Anul scurs din viața noastră pe pămȃntul pribegiei
A fost anul așteptării în lumina bucuriei?
Sau o candelă plăpȃndă, o chemare-a sfȃșierii,
Frămȃntare a durerii prinsă-n negura tăcerii?

Cȃte zile fără soare, cȃte nopți cu lacrimi grele
Au cernut peste credință încercările rebele?
Pȃinea zilnică-a iubirii a fost dulce, sau amară?
Cum a fost purtarea noastră în ispite și ocară?

Am fost sare și lumină? Am trăit în Legămȃnt?
Nu ne-a biruit durerea și făptura de pămȃnt?
Ce-au fost sufletele noastre în cȃntarul mȃntuirii?
Milă, viață, și iubire? Sau unelte-n mȃna firii?

Anul Vechi, în care Domnul ne-a îngăduit viața,
A purtat pe-aripa vremii deznădejdea, ori speranța?
Din desaga-nțelepciunii și lumina cunoștinței
Am scos lucrurile lumii, sau puterile credinței?

Cum a fost credința-n suflet, printre cântece și lacrimi?
Pe brațe de rugăciune? Sau cu șovăieli și patimi?
Peste nori și peste soare, peste ger și zapușeală
Am trecut privind la ceruri, sau cȃrtind și cu-ndoială?

Cȃnd ne-au părăsit părinții, sau copiii, sau nepoții,
Am rămas pe drumul crucii? Nu ne-a stins puterea morții?
Cȃnd s-a-ntunecat văzduhul și-ndoiala ne-a cuprins
Unde ne-a rămas credința? În mormânt, sau la Isus?

Doamne, cum ne-apasă dorul și ne frânge întristarea
Cȃnd ne-ajunge suferința și amară e cărarea!
Și privim uimiți în urmă pe drumeagul din coline
Și ne roade întrebarea: ce-am făcut noi pentru Tine?

Se putea trăi mai bine? Am făcut ce-a trebuit?
Sau Te-am întristat, Isuse, și am alergat greșit.
Dă-ne, Doamne,-nțelepciune, și credința-adevărată
Să ne cercetăm viața în lumina Ta curată!
Și la cumpăna dorită dintre anii trecători
Să ne facem iar bilanțul, toți, ce suntem muritori.

Iată, Anul Vechi s-a dus! cu trecutele-i dureri,
Nimeni nu mai poate-ntoarce ale sale întâmplări.
Dar, în anul ce stă-n față, Doamne,-ajută-ne, mereu,
Să trăim o viață sfântă, și la bine, și la greu;
Să fim binecuvȃntare, orișiunde pe pămȃnt,
Oameni vestitori de pace, oameni sfinți, și de cuvȃnt!

Vrem să fim lumină-n lume, și-n lumina vieții Tale
Tu ne iartă-n toate, Doamne, și condu-ne pe-a Ta Cale!
Să ne bucurăm de viață, de credință și-ajutor,
Și de zile minunate cu belșug și cu mult spor!

Harul, dragostea, și pacea, Tu să ni le înmulțești,
Să trăim în armonie binecuvȃntări cerești!
Căci doar Tu cunoști cuprinsul vieții noastre pe pămȃnt,
Numai Tu ne știi sfȃrșitul și eternul început!
An de an ne porți viața, cu iubire-n har divin,
Să ne duci mai sus de soare în eternul Tău cămin!


Florești, Cluj