Eben Ezer II

Azi când păşim sfioşi pe-o nouă treaptă
Şi-nchidem a trecutului fereastră,
Privirile cu drag ni se îndreaptă
Spre Cel ce-a fost mereu de partea noastră.

N-am cunoscut înfrângerea vreodată
Şi n-am ajuns nicicând la disperare,
Căci noi avem mai sus de nori un Tată
Ce ne-a-nsoţit în vremuri de-ncercare.

Fără izbândă ne-ar fi fost silinţa
Şi fără scop prin lume alergarea
De nu ne-ar fi dat Domnul biruinţa
Şi-n lucrul nostru binecuvântarea.

N-au fost întotdeauna flori pe cale
Şi zilele n-au fost toate senine,
Dar sus pe munți înalţi sau jos în vale
Ne-au însoţit Puterile-I Divine.

A fost cu noi şi-n cea mai grea ispită
Şi n-a îngăduit să ne atingă,
A pus ulei în candela-nvechită,
Ce pâlpâia aproape să se stingă.

Această zi să fie mărturie:
O „Piatră de aducere aminte”
În care-I mulţumim cu bucurie,
Celui mai Sfânt, Măreţ şi Bun Părinte!

În Faţa Lui venim cu umilinţă
Şi ne-nchinăm în duh de proslăvire,
I-aducem laude cu recunoştinţă
Zicând: „Eben Ezer” cu mulțumire!

Căci ne-a călăuzit ca o făclie
În pribegia prin această lume,
De-aceea spunem astăzi cu tărie
Slăvit să fie veşnic Sfântu-I Nume!