text Poezii crestine

Drag călător

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marta Rus
Drag călător, a mai trecut un an,
În dreptul tău Stăpânul a scris: viață.
Te-a ocrotit și pașii ți-a purtat
Când a fost cer senin sau a fost ceață.

De ostenit ai fost, ți-a dat odihnă
În văi adânci, pe munte, în pustie,
Când al tău suflet era ars de sete
La Domnul ai găsit apa cea vie.

Ai mai înaintat pe-a vieții cale
Și multe-n anul scurs s-au întâmplat.
Unii și-au isprăvit călatoria,
Iar alții mai departe au plecat.

El, Domnul, ți-a lărgit sub pași cărarea
Să nu se clatine al tău picior.
Cuvântul Său ți-a luminat umblarea
Și te-a-nsoțit cu braț ocrotitor.

Drag călător, în ceasul de popas
Să pui o piatră de aducere aminte
Căci Domnul pân' aici te-a ajutat
Și te-a purtat pe brațele Lui sfinte.

Povara de pe umeri ți-a luat
Acel ce a murit să-ți dea iertare.
A curățit veșmântul tău pătat,
Te-a ridicat de jos cu mână tare.

Drag călător, în anul care vine
Să nu ai altă țintă și alt dor
Decât să mergi spre Patria cerească
Alături de al tău Mântuitor.

Să nu te-abați la dreapta sau la stânga,
Privirea să nu-ți fie în pământ,
Cărarea s-o păstrezi mereu curată,
Strângând în inimă Cuvântul Sfânt.

Drag călător, în ceasul de popas
Închină-te în fața Celui care
E credincios în ceea ce promite
Și zilnic te va însoți pe cale.

A mai trecut un an de îndurare
Înalță azi paharul izbăvirii.
Smerește-te, El merită onoare!
E zi de har, e ziua mulțumirii.
Amin
29.12. 2023

Cele mai recente resurse scrise - An Nou

Când treci pragul...
Când în noul an treci pragul,Dup-ale serbării trepteȘi primejdii-au să te-aștepte...Umple-ți, așadar, desagulCu vechi sfaturi înțelepte:Flama vrajbei de te-aprinde,Stinge-o și să schimbi macazul!Pe-nc... Citeste mai mult >>
Sa dus un an
Sa dus un an din viața noastrăȘi am trăit clipe frumoaseAm avut belșug destul pe masăDar a trecut, și cui îi pasă?Căci n-am luat în nici o zi în casăUn om sărac și fără mângâiereSă-i dau o haină și să... Citeste mai mult >>
Gânduri și speranțe
Era sfârșit de an 2025,Aveam multe gânduri dar nu le puteam înșira,Multe dezamăgiri, dar nu le puteam exprima;Multe vise neîmplinite, speranțe nerodite,Dar nu le puteam divulga...Și nu vroiam să par n... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de an,Domnul să vă dea putere,Și înțelepciune și Speranță,Și Cât mai multă mângâiere.Harul să vă stea în cale,Ispita ca să o biruiți,Și orice greutate,Și orice vânt și vale.În fiecare dimin... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de anVin înaintea TaSă înalț o rugăciuneȘi Ție să-Ți dau tot ce amCăci de la Tine am primit toateȘi prin harul Tău trăiescȘi de n-ai fi fost TuEu nu aș fi fostDar Tu exiști și ești în toate... Citeste mai mult >>
Omule...
Ce minunat ai fost creatDe Tatăl Sfânt din veșnicii...Ți-a dat nădejde și credințăȘi ți-a dat harul de-a iubiPrimit-ai omule, privireaSă poți vedea lumina-n zoriȘi-o inimă ce bate, bateȘi simte în adâ... Citeste mai mult >>
Anul nou
Iată anul nou apare,La o zi în depărtare,Vine cu o sărbătoareVine pentru fiecare.Oare anul ce aduce! . .Sau e anul de răscruce,Vine cu o veste bună,Sau vine ca o furtună.Tată, Tu le știi pe toateVin ș... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer
Ce bun ai fost cu mine în anul ce-a trecut!Cu câtă gingășie și grijă m-ai purtatPe mâinile-Ți străpunse atunci când m-a durut!Ce îndurări mărețe, ce izbăviri mi-ai dat!Nu este nici un bine de care m-a... Citeste mai mult >>
Anul Nou
Anul Nou cu bucurieŞi belşug la toţi să fie,An cu binecuvântăriŞi-ale cerului cântări;An de propovăduire,Pentru-a lumii mântuire;An cu pace în cămin,Şi cu cerul mai senin;Cu deplină sănătate,Şi cu hol... Citeste mai mult >>
Încă un an
Încă un an s-a dus în veșnicie,Alături de mulţi ani, care-au trecut...Dar ei vor fi odată mărturieLa tot ce noi în viaţă am făcut.Se vor desfăşura la Judecată,Pe rând în faţa noastră, ca o carte,Din a... Citeste mai mult >>