text Poezii crestine

Cu recunoștință...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Margit Biro
Cu recunoștință vin la Tine,
Tu, Domn al păcii și-Mpărat,
Căci în anul ce se-ncheie,
Mult m-ai binecuvântat!

N-a lipsit pâinea de pe masă,
Nici apa rece din ulcior,
Iar prezența-Ți minunată,
M-a umplut de sfânt fior!

Mi-ai dat dragoste și pace,
Putere pe al vieții drum,
Și în clipe-ntunecate,
Mi-ai fost ghidul sfânt și bun!

Mi-ai fost singura nădejde,
Mi-ai fost sprijin, mi-ai fost scut,
Prezența, care nu se vede,
Dar mută văi și mută munți!

Cu tine pe a mea cărare,
Cu îndrăzneală am pășit,
Căci bunătatea Ta cea mare,
M-a însoțit, m-a ocrotit!

Tu ești Dumnezeul mare,
Și de mine te-ngrijești,
Tu ești Dumnezeul tare,
Nicicând nu mă părăsești!

Am trecut prin văi, prăpăstii,
Dar brațul Tău m-a sprijinit,
Și când am fost sus pe munte,
Tot la Tine am privit! ...

Tu ești Soarele meu dulce,
Ce luminează viața mea,
Tu ești dragul meu Părinte,
Adăpost în vreme grea!

Doamne, dacă-aceste versuri,
Nicicând nu s-ar mai sfârși,
Nici atunci nu aș putea,
Îndeajuns a-Ți mulțumi!

Privesc ‘napoi... și înainte:
Ce va fi, nu pot vedea! ...
Dar Tu ești dragul meu Părinte,
Mă-ncredințez în Mâna Ta!

Primește-această rugăciune,
Și mulțumirea-mi sinceră,
Și în anul care vine,
Să-mi fii scut și ancoră!

Fără Tine nu aș putea,
Nici măcar a respira...
Tu ești Mâna ce mă ține,
Doamne, Tu ești viața mea!

Îți mulțumesc, drag Părinte,
Că până-aici m-ai ajutat,
Fie Numele Tău mare,
Slăvit și binecuvântat!

Cele mai recente resurse scrise - An Nou

Când treci pragul...
Când în noul an treci pragul,Dup-ale serbării trepteȘi primejdii-au să te-aștepte...Umple-ți, așadar, desagulCu vechi sfaturi înțelepte:Flama vrajbei de te-aprinde,Stinge-o și să schimbi macazul!Pe-nc... Citeste mai mult >>
Sa dus un an
Sa dus un an din viața noastrăȘi am trăit clipe frumoaseAm avut belșug destul pe masăDar a trecut, și cui îi pasă?Căci n-am luat în nici o zi în casăUn om sărac și fără mângâiereSă-i dau o haină și să... Citeste mai mult >>
Gânduri și speranțe
Era sfârșit de an 2025,Aveam multe gânduri dar nu le puteam înșira,Multe dezamăgiri, dar nu le puteam exprima;Multe vise neîmplinite, speranțe nerodite,Dar nu le puteam divulga...Și nu vroiam să par n... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de an,Domnul să vă dea putere,Și înțelepciune și Speranță,Și Cât mai multă mângâiere.Harul să vă stea în cale,Ispita ca să o biruiți,Și orice greutate,Și orice vânt și vale.În fiecare dimin... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de anVin înaintea TaSă înalț o rugăciuneȘi Ție să-Ți dau tot ce amCăci de la Tine am primit toateȘi prin harul Tău trăiescȘi de n-ai fi fost TuEu nu aș fi fostDar Tu exiști și ești în toate... Citeste mai mult >>
Omule...
Ce minunat ai fost creatDe Tatăl Sfânt din veșnicii...Ți-a dat nădejde și credințăȘi ți-a dat harul de-a iubiPrimit-ai omule, privireaSă poți vedea lumina-n zoriȘi-o inimă ce bate, bateȘi simte în adâ... Citeste mai mult >>
Anul nou
Iată anul nou apare,La o zi în depărtare,Vine cu o sărbătoareVine pentru fiecare.Oare anul ce aduce! . .Sau e anul de răscruce,Vine cu o veste bună,Sau vine ca o furtună.Tată, Tu le știi pe toateVin ș... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer
Ce bun ai fost cu mine în anul ce-a trecut!Cu câtă gingășie și grijă m-ai purtatPe mâinile-Ți străpunse atunci când m-a durut!Ce îndurări mărețe, ce izbăviri mi-ai dat!Nu este nici un bine de care m-a... Citeste mai mult >>
Anul Nou
Anul Nou cu bucurieŞi belşug la toţi să fie,An cu binecuvântăriŞi-ale cerului cântări;An de propovăduire,Pentru-a lumii mântuire;An cu pace în cămin,Şi cu cerul mai senin;Cu deplină sănătate,Şi cu hol... Citeste mai mult >>
Încă un an
Încă un an s-a dus în veșnicie,Alături de mulţi ani, care-au trecut...Dar ei vor fi odată mărturieLa tot ce noi în viaţă am făcut.Se vor desfăşura la Judecată,Pe rând în faţa noastră, ca o carte,Din a... Citeste mai mult >>