Cădere de ani

Sfârşitul de an bate-n clopotul sorţii
Ducându-şi istoria la cimitir,
Căzând amintit în sicriile morţii,
Pierzându-şi urzeala şi ultimul fir.

Ne vine alt an să pornească aratul,
Sămânţa s-arunce în viitor,
Dar tot ca şi azi s-a sfârşi seceratul -
El s-a încheia ca toţi anii ce mor.

Doreşti, nu doreşti - va veni şi momentul
Când nu vei petrece, nu vei întâlni -
Din an îţi vor duce-n mormânt monumentul,
Pe cruce doar doi ani zgârcit îţi vor scri.

Deci unul încearcă să-nveţe credinţă
Cătând prin scripturi stihuri care-i convin,
Un alt, genial, cu gândiri de momiţă
Socoate de viaţă un pântec mai plin.

Cum unul şi altul se-nvolbură-n frică
Cu toată nădejdea minţită în ei:
Din zidul de minte rămâne nimică -
Eternul nu-ncape în roadele ei...

Venii la Isus dintr-un an dus pe moarte
Cu inima toată, cu viaţa-mi în şir,
Nu m-am rătăcit în ştiinţa de carte,
Ci-n Duhul Lui astăzi păşesc şi respir.

De-aici veşnicia e-aşa luminândă
Prohodu-mi cu pomi prefăcut e în cânt,
Observ azi că încă un an se perindă
Ca şi un frunziş ce-a căzut pe pământ.

Zâmbesc doar uşor ca spre-o frunză uscată,
Frumoasa căzută ce pot s-o culeg
Şi să o admir, neuitând că e moartă,
Când eu liniştit în vecie tot merg.