text Poezii crestine

Anul Nou, o șansă nouă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Felix Marţian
Un an trece, altul vine,
Tu opreşte-te din treabă
Şi din ce-ai făcut, te-ntreabă:
Cât e rău şi cât e bine?
***
Muşcând răbojul vremii, implacabil,
Cu semne ce statornicesc hotar,
Trece numerotat, irepetabil,
Încă un an prin foi de calendar.

Venind din neguri, dispărând în ceaţă
Ca tainele potecilor de vânt,
El e felie-n porţia de viaţă
Pe care o trăim noi pe pământ.

Această porţie, ce fiecare
O savurăm puţin câte puţin,
E pentru noi vremea hotărâtoare
Când pentru veşnicii ne pregătim.

E vremea luptei împotriva firii,
A-mpotrivirii oricărui păcat
Sau... înşelaţi de el, supuşi orbirii,
Nu mai luptăm, ci am capitulat.

Această porţie de existenţă
În strai teluric, incomod şi greu,
Nu are un alt scop, altă valenţă,
Decât a ne-mpăca cu Dumnezeu.

De-aceea când vezi zilele, petale
Căzând pe rând din cercul corolar,
Gândeşte-te la scopul vieţii tale
Şi meditează lângă calendar.

Fă un bilanţ şi cântăreşte bine
Privind în urmă anul ce s-a dus,
Şi vezi cât ai făcut doar pentru tine
Şi cât te-ai străduit pentru Isus.

Iar dacă rezultatu-i lamentabil
Nu dispera, priveşte noul an
Ca pe un dar dumnezeiesc, mirabil,
O nouă şansă pentru Canaan.

Şi mulţumind cu toată umilinţa
Pentru divinul, minunatul dar,
Începe noul an cu juruinţa
De a te dărui lui Dumnezeu, plenar.

Amin
Vulcan, dec. 2007

Cele mai recente resurse scrise - An Nou

Când treci pragul...
Când în noul an treci pragul,Dup-ale serbării trepteȘi primejdii-au să te-aștepte...Umple-ți, așadar, desagulCu vechi sfaturi înțelepte:Flama vrajbei de te-aprinde,Stinge-o și să schimbi macazul!Pe-nc... Citeste mai mult >>
Sa dus un an
Sa dus un an din viața noastrăȘi am trăit clipe frumoaseAm avut belșug destul pe masăDar a trecut, și cui îi pasă?Căci n-am luat în nici o zi în casăUn om sărac și fără mângâiereSă-i dau o haină și să... Citeste mai mult >>
Gânduri și speranțe
Era sfârșit de an 2025,Aveam multe gânduri dar nu le puteam înșira,Multe dezamăgiri, dar nu le puteam exprima;Multe vise neîmplinite, speranțe nerodite,Dar nu le puteam divulga...Și nu vroiam să par n... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de an,Domnul să vă dea putere,Și înțelepciune și Speranță,Și Cât mai multă mângâiere.Harul să vă stea în cale,Ispita ca să o biruiți,Și orice greutate,Și orice vânt și vale.În fiecare dimin... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de anVin înaintea TaSă înalț o rugăciuneȘi Ție să-Ți dau tot ce amCăci de la Tine am primit toateȘi prin harul Tău trăiescȘi de n-ai fi fost TuEu nu aș fi fostDar Tu exiști și ești în toate... Citeste mai mult >>
Omule...
Ce minunat ai fost creatDe Tatăl Sfânt din veșnicii...Ți-a dat nădejde și credințăȘi ți-a dat harul de-a iubiPrimit-ai omule, privireaSă poți vedea lumina-n zoriȘi-o inimă ce bate, bateȘi simte în adâ... Citeste mai mult >>
Anul nou
Iată anul nou apare,La o zi în depărtare,Vine cu o sărbătoareVine pentru fiecare.Oare anul ce aduce! . .Sau e anul de răscruce,Vine cu o veste bună,Sau vine ca o furtună.Tată, Tu le știi pe toateVin ș... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer
Ce bun ai fost cu mine în anul ce-a trecut!Cu câtă gingășie și grijă m-ai purtatPe mâinile-Ți străpunse atunci când m-a durut!Ce îndurări mărețe, ce izbăviri mi-ai dat!Nu este nici un bine de care m-a... Citeste mai mult >>
Anul Nou
Anul Nou cu bucurieŞi belşug la toţi să fie,An cu binecuvântăriŞi-ale cerului cântări;An de propovăduire,Pentru-a lumii mântuire;An cu pace în cămin,Şi cu cerul mai senin;Cu deplină sănătate,Şi cu hol... Citeste mai mult >>
Încă un an
Încă un an s-a dus în veșnicie,Alături de mulţi ani, care-au trecut...Dar ei vor fi odată mărturieLa tot ce noi în viaţă am făcut.Se vor desfăşura la Judecată,Pe rând în faţa noastră, ca o carte,Din a... Citeste mai mult >>