text Poezii crestine

Anul acesta îmi doresc!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Elena Sufletel
Anul acesta îmi doresc
Mai mult să mă pocăiesc
Să pot să las obiceiuri
Ce nu au măcar temeiuri

Să veghez în comportare
Să fiu grabnic la ascultare
Cuvântul Sfânt să îl citesc
Și astfel să nu păcătuiesc

Vreau să mă smeresc mai mult
Decât ca-n anul ce-a trecut
Poate că am fost mai pasiv
Și în multe lucruri permisiv

Dar anul acesta vreau putere
Să mă feresc de vreo cădere
Inima să-mi fie plină de lumină
Iar fața mereu tot mai senină

Aș vrea mult să fiu îngăduitor
Și mai presus de toate, iubitor
La fața oamenilor să nu privesc
Și pe toți din jur să îi iubesc

Credința mea să fie neclintită
Trăirea mea sa fie una cinstită
În toate să fiu găsit curat
Să pot să fiu și eu la cer luat

Vreau o dragoste curată,
O haină albă fără de pată,
Gândurile mele să fie limpezi,
Iar lăstarele mereu verzi

Să beau apă din izvor rece
Ce orice înțelepciune întrece
Lumina să o păstrez mereu,
Eu sunt copil de Dumnezeu!

Nu pot face tot ce voiesc,
Ajuta-mi Tată, să mă pocăiesc,
Cugetul să îmi fie curat
Iar sufletul în pace păstrat

Să trăiesc pentru cer aș vrea
Rămâi cu mine pururea
Călăuză să îmi fii mereu
Doar Tu ești unic Dumnezeu.

Cele mai recente resurse scrise - An Nou

Când treci pragul...
Când în noul an treci pragul,Dup-ale serbării trepteȘi primejdii-au să te-aștepte...Umple-ți, așadar, desagulCu vechi sfaturi înțelepte:Flama vrajbei de te-aprinde,Stinge-o și să schimbi macazul!Pe-nc... Citeste mai mult >>
Sa dus un an
Sa dus un an din viața noastrăȘi am trăit clipe frumoaseAm avut belșug destul pe masăDar a trecut, și cui îi pasă?Căci n-am luat în nici o zi în casăUn om sărac și fără mângâiereSă-i dau o haină și să... Citeste mai mult >>
Gânduri și speranțe
Era sfârșit de an 2025,Aveam multe gânduri dar nu le puteam înșira,Multe dezamăgiri, dar nu le puteam exprima;Multe vise neîmplinite, speranțe nerodite,Dar nu le puteam divulga...Și nu vroiam să par n... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de an,Domnul să vă dea putere,Și înțelepciune și Speranță,Și Cât mai multă mângâiere.Harul să vă stea în cale,Ispita ca să o biruiți,Și orice greutate,Și orice vânt și vale.În fiecare dimin... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de anVin înaintea TaSă înalț o rugăciuneȘi Ție să-Ți dau tot ce amCăci de la Tine am primit toateȘi prin harul Tău trăiescȘi de n-ai fi fost TuEu nu aș fi fostDar Tu exiști și ești în toate... Citeste mai mult >>
Omule...
Ce minunat ai fost creatDe Tatăl Sfânt din veșnicii...Ți-a dat nădejde și credințăȘi ți-a dat harul de-a iubiPrimit-ai omule, privireaSă poți vedea lumina-n zoriȘi-o inimă ce bate, bateȘi simte în adâ... Citeste mai mult >>
Anul nou
Iată anul nou apare,La o zi în depărtare,Vine cu o sărbătoareVine pentru fiecare.Oare anul ce aduce! . .Sau e anul de răscruce,Vine cu o veste bună,Sau vine ca o furtună.Tată, Tu le știi pe toateVin ș... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer
Ce bun ai fost cu mine în anul ce-a trecut!Cu câtă gingășie și grijă m-ai purtatPe mâinile-Ți străpunse atunci când m-a durut!Ce îndurări mărețe, ce izbăviri mi-ai dat!Nu este nici un bine de care m-a... Citeste mai mult >>
Anul Nou
Anul Nou cu bucurieŞi belşug la toţi să fie,An cu binecuvântăriŞi-ale cerului cântări;An de propovăduire,Pentru-a lumii mântuire;An cu pace în cămin,Şi cu cerul mai senin;Cu deplină sănătate,Şi cu hol... Citeste mai mult >>
Încă un an
Încă un an s-a dus în veșnicie,Alături de mulţi ani, care-au trecut...Dar ei vor fi odată mărturieLa tot ce noi în viaţă am făcut.Se vor desfăşura la Judecată,Pe rând în faţa noastră, ca o carte,Din a... Citeste mai mult >>