text Poezii crestine

Ai venit an minunat!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Ai venit an minunat!


Ai venit an minunat
Te aștept cu bucurie
Tot ce a fost, ce s-a întâmplat
Amintire vreau să fie

Să uit tot cea fost rău
Temeri, gânduri, jale, plâns
ȘI să cred o Domnul meu
În toate ce mi-ai promis

Eu n-am să mă las nicicând
Chiar de-n jur vor fii căzuți
O să fii în al meu gând
Ca de mine, să nu uiți

Știu mi-ai spus că Tu poți da
Chiar popoare pentru mine
Mulți să cadă-n dreapta mea
Sau puțini, Eu sunt cu Tine

Tu vei fii pavăza mea,
Scutul meu de apărare
Nimeni n-o să mă mai ia
Grijă-mi porți, plin de îndurare

Sunt fricos că mă simt mic
Mă simt slab, neputincios
Dar cu Tine mă ridic
Ancora mea ești, Hristos

Am acum o rugăminte
Am să stau și-am să postesc
Să pot merge înainte
Și-n Cer să Te proslăvesc

Am să fiu ascultător
Cum n-am mai fost până acum
Chiar de nu-mi va fi ușor
În toate am să mă supun

Devotat și credincios
Cum Tu nu m-ai mai văzut
Recunoscător Hristos
Că mi-ai dat, ce n-am crezut

Mi-ai dat viață, sănătate
Până acum, n-am suferit
Numai Tu mi-ai dat de toate
Nu-s vrednic și nu merit

Dar în bunătatea Ta
M-ai iertat atât de mult
Eu Îți dau inima mea
Și în toate Te ascult

Dă-mi un an cu bucurie
Plin de pace și iubire
Putere să-Ți slujesc Ție
Să gust a Ta fericire!

Amin

Câmpia Turzii, 1 ianuarie 2021

Cele mai recente resurse scrise - An Nou

Câți anii ne-au fost dați
Va trece timpul, fâlfâind aripi ca valuri de ocean,Taifun ce răscolește viața și-amintirea,Pictând culori, și reci și calde, în peisajul diafan,Formându-ne în clipe, din trăiri, menirea.Ai noștri pași... Citeste mai mult >>
Rugăciune de final de an
"Un elev mergea pe holurile școlii, cu o cană de ceai în mână, meditând la cine-știe ce... La un moment dat, în spatele lui a apărut prin surprindere un învățător, care l-a îmbrâncit. Tresărind, elevu... Citeste mai mult >>
Când treci pragul...
Când în noul an treci pragul,Dup-ale serbării trepteȘi primejdii-au să te-aștepte...Umple-ți, așadar, desagulCu vechi sfaturi înțelepte:Flama vrajbei de te-aprinde,Stinge-o și să schimbi macazul!Pe-nc... Citeste mai mult >>
Sa dus un an
Sa dus un an din viața noastrăȘi am trăit clipe frumoaseAm avut belșug destul pe masăDar a trecut, și cui îi pasă?Căci n-am luat în nici o zi în casăUn om sărac și fără mângâiereSă-i dau o haină și să... Citeste mai mult >>
Gânduri și speranțe
Era sfârșit de an 2025,Aveam multe gânduri dar nu le puteam înșira,Multe dezamăgiri, dar nu le puteam exprima;Multe vise neîmplinite, speranțe nerodite,Dar nu le puteam divulga...Și nu vroiam să par n... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de an,Domnul să vă dea putere,Și înțelepciune și Speranță,Și Cât mai multă mângâiere.Harul să vă stea în cale,Ispita ca să o biruiți,Și orice greutate,Și orice vânt și vale.În fiecare dimin... Citeste mai mult >>
La început de an
La început de anVin înaintea TaSă înalț o rugăciuneȘi Ție să-Ți dau tot ce amCăci de la Tine am primit toateȘi prin harul Tău trăiescȘi de n-ai fi fost TuEu nu aș fi fostDar Tu exiști și ești în toate... Citeste mai mult >>
Omule...
Ce minunat ai fost creatDe Tatăl Sfânt din veșnicii...Ți-a dat nădejde și credințăȘi ți-a dat harul de-a iubiPrimit-ai omule, privireaSă poți vedea lumina-n zoriȘi-o inimă ce bate, bateȘi simte în adâ... Citeste mai mult >>
Anul nou
Iată anul nou apare,La o zi în depărtare,Vine cu o sărbătoareVine pentru fiecare.Oare anul ce aduce! . .Sau e anul de răscruce,Vine cu o veste bună,Sau vine ca o furtună.Tată, Tu le știi pe toateVin ș... Citeste mai mult >>
Eben-Ezer
Ce bun ai fost cu mine în anul ce-a trecut!Cu câtă gingășie și grijă m-ai purtatPe mâinile-Ți străpunse atunci când m-a durut!Ce îndurări mărețe, ce izbăviri mi-ai dat!Nu este nici un bine de care m-a... Citeste mai mult >>