text Maxime crestine

Din cugetarile lui Platon - Maxime

29 martie 2025

Categoria: Maxime crestine

 

Din cugetarile lui Platon

( Filozof grec: 427-347 i.Ch. )

 

* “Dragostea este dorinţa fierbinte care ne coboară la cea mai josnică stricăciune sau ne poate ridica la cea mai înaltă fericire.”

* „Să daţi oamenilor orice, dacă nu le daţi virtutea, nu veţi fi făcut nimic pentru fericirea lor.”

* „Tratamentul egal aplicat unor oameni inegali naşte negreşit inechitatea.”

* „Necesitatea e mama invenţiei.”

* „Omul este un prizonier care nu are dreptul de a deschide uşa închisorii sale şi să evadeze… Un om ar trebui să aştepte şi să nu-şi curme viaţa până când îl cheamă Dumnezeu.”

* „Atunci vor fi republicile fericite, când domnitorii vor gândi, sau gânditorii vor domni.”

* „Caracterul unui om poate fi judecat după gusturile sale muzicale.”

* „Vederea minţii începe să devină ageră, atunci când aceea a ochilor caută să-şi înceteze activitatea.”

* „Putem să-i iertăm uşor pe copiii care se tem de întuneric, dar adevărata tragedie în viaţă este a adulţilor care se tem de lumină.”

* „Timpul este imaginea mobilă a eternităţii imobile.”

* „Nu de vorbele celor mulţi trebuie să ţinem seama, ci de judecata celui care cunoaşte purul adevăr.”

* „Nu căuta să sporeşti averea, ci să reduci dorinţa.”

* „Căutând binele altora, îl găsim pe al nostru.”

* „Nu ne putem vindeca de râie scărpinându-ne locurile bolnave.”

* „Un inceput bun – jumatatea lucrurilor.”

* „Nimeni nu ajunge om bun din intimplare.”

* „Doar mortii au vazut sfarsitul razboiului.”

* „Cea mai mare greseala la tratarea bolilor este ca exista doctori pentru bolile fizice si doctori pentru bolile de suflet, cand acestea nu se pot desparti una de alta.”

 

sursa: https://www.loribalogh.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise