text Maxime crestine

Cerul înseamnă să fiu pe placul lui Dumnezeu, şi să-L slăvesc, şi să-I...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: David Brainerd
Cerul înseamnă să fiu pe placul lui Dumnezeu, şi să-L slăvesc, şi să-I dau totul, şi să fiu pe deplin consacrat slavei Sale; acesta este cerul pe care îl doresc; aceasta este religia mea, şi aceasta este fericirea mea, şi aşa a fost de la început, din momentul în care am primit religia adevărată; şi toţi cei care au această religie mă vor întâlni în ceruri. Nu merg în ceruri ca să fiu onorat, ci ca să Îi aduc onoruri lui Dumnezeu.

Cele mai recente resurse scrise - Cerul

Dacă I-am mulțumi lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările...
Dacă I-am mulțumi lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările primite, grădinile și-ar muta locul în văzduhul înflorit iar noi, am privi doar cerul.
Când admirăm creația felurită: Mări de azur, vulcanii...
Când admirăm creația felurită: Mări de azur, vulcanii „noroioși”, Întrezărim cetatea daurită: Sionul strălucit, cu sfinți frumoși!
Cerul se poate oglindi și într-o baltă, deci cu atât mai mult în ochii...
Cerul se poate oglindi și într-o baltă, deci cu atât mai mult în ochii tăi, creștine smerit, când ai trăit bucuria Duhului prin mărturisirea Mântuitorului!
Paștele este singura șansă când cerul ni se dăruiește.
Paștele este singura șansă când cerul ni se dăruiește.
Cerul este catedrala sufletului.
Cerul este catedrala sufletului.
Cuibul pregãtit cheamã înapoi pasãrea cãlãtoare, de la mari depãrtãri.
Cuibul pregãtit cheamã înapoi pasãrea cãlãtoare, de la mari depãrtãri.
Lauda și închinarea dintr-o inimă curată deschid Zăgazurile Cerului, pe...
Lauda și închinarea dintr-o inimă curată deschid Zăgazurile Cerului, pe când glumele necuviincioase și poftele rele îți croiesc calea spre iad.
Nu poți avea pretenții la cer, când tu trăiești zilnic oricum. A trăi...
Nu poți avea pretenții la cer, când tu trăiești zilnic oricum. A trăi oricum înseamnă să ocolești mult cerul. În cer au intrat oamenii care nu au trăit oricum, ci așa cum trebuie.
Cerul: locul de unde am venit și care ne-a lăsat poarta deschisă revenirii.
Cerul: locul de unde am venit și care ne-a lăsat poarta deschisă revenirii.
La cârma Carului Mic, cât şi la cea a Carului Mare, stã o singurã...
La cârma Carului Mic, cât şi la cea a Carului Mare, stã o singurã Persoanã: Dumnezeu, care le-a conceput!