text Marturii crestine

Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău.

de Laura Daniela Marinau
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Laura Daniela Marinau

Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău. -Obadia 1:15

Până să vină ziua Domnului, „ziua aceea mare şi înfricoşată.”, ce minunat este când mai observăm împlinirea acestui verset în timpul nostru, adică Domnul face dreptate, în multe cazuri, chiar sub ochii noștri.

Eram medic în orașul B. . , o tânără și naivă specialistă pediatră și aveam la acel spital o colegă mult mai în vârstă, doctorița D... . Ea se ocupa și de nou-născuți în acel spital orășenesc și nu întâmplător, căci soțul ei era ginecolog-obstetrician.

La început, în prima lună de servici, n-am povestit despre credința mea, din timiditate și pentru că voiam mai întâi s-o dovedesc prin fapte. Cam după o lună, o asistentă m-a luat în primire: „Dvs sunteți cam pocăită, nu-i așa?” Plăcut surprinsă de intuiția ei, am început să-L mărturisesc pe Domnul. D-na dr. Duca mă mai ironiza, dar în general, la suprafață, părea totuși să mă respecte... . chiar dacă eram pocăită. În perioada aceea practicam sârguincios disciplinele spirituale. ( rugăciunea, studiul biblic, postul, cina Domnului, mărturisirea), adică eram o creștină disciplinată și chiar cred că nu am făcut de râs Numele Domnului.

Dar, doctorul D... . , ginecologul, ca să mă șocheze, și să-L sfideze pe Domnul meu, în care el nu credea, mi-a povestit- într-o zi, când eu i-am atras atenția că avortul e o crimă-: despre cum îi venea lui „poftă” uneori să mai facă câte un avort la o pacientă în lună mare și cât îi plăcea să „spargă cu chiureta capul fătului și să vadă cum i se împrăștie creierul minuscul... în tăvița renală”. A reușit să mă oripileze, cu aceste expresii de „satisfacție profesională ”pe care i le-am citat textual, din memorie. Soția lui, colega mea, pediatră, stătea alături de el și rânjea efectiv, dând din cap aprobator. Și totuși, oamenii aceștia aveau o nepoțică de la fiica lor, la care țineau mult.

După câteva luni, în urma unui examen, am reușit să mă mut cu serviciul în Craiova.

Dar, de la prietenii mei, o familie de misionari baptiști în B... , am aflat că, după câțiva ani, ginecologul sadic D... . , murise din cauza unei tumori cerebrale, după câteva intervenții chirurgicale, în care și lui îi fusese spart (trepanat) capul și i se tăiase din creier.

Prietenii mei au comentat, atunci când le-am citat despre „plăcerile profesionale” ale măcelarului de feți:

„Dacă îi plăcea așa de mult să zdrobească creierii copilașilor fără vină... . . și lui i-a sfărâmat capul Dumnezeu... Cum a făcut, așa i s-a făcut... . După faptă și răsplata!”

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise