Categoria: Isus Hristos
„Așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Iisus Christos.” (Tit 2,13)
„Căci este un singur Dumnezeu și un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Iisus Christos.” (1 Timotei 2,5)
Ne găsim pe un teren sfânt, asemenea lui Moise în fața rugului aprins. Atunci când vorbim despre natura divino-umană a Mântuitorului, trebuie să ne recunoaștem limitele și să ne apropiem de acest subiect cu cea mai profundă umilință și evlavie.
Nu e de dorit nici evitarea totală a subiectului, dar nici speculațiile legate de Persoana lui Iisus nu sunt de dorit. Rămânerea la cele scrise, la cele ce Providența divină a considerat că este necesar să cunoaștem, este cea mai înțeleaptă alegere.
Blaise Pascal spunea: „Iisus Christos este centrul și temelia tuturor lucrurilor. Cine nu-L cunoaște pe El, nu cunoaște nimic despre sine și despre lume.” Iar cartea Apocalipsei Îl prezintă pe Mântuitorul ca fiind „Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul” (Apocalipsa 1,8), adică Prima Cauză și Ultima Finalitate a oricărui lucru și ființe din Univers. Viața noastră este o mișcare între cele două, ceea ce înseamnă că niciodată nu vom putea găsi răspunsurile corecte la întrebările: „cine suntem?”, „de unde venim?” și „unde mergem?” dacă Îl eliminăm pe Iisus Christos din viața noastră.
Cine este de fapt Iisus Christos? Întrebarea ar părea fără sens pentru un creștin care crede cu sinceritate că Iisus Christos este Fiul lui Dumnezeu, venit pe pământ în trup omenesc. Raportat la populația globului, creștinii sunt însă în minoritate, numărul lor fiind estimat la circa 2,6 miliarde de oameni dintre cei peste opt miliarde de locuitori ai planetei. Majoritatea populației lumii fiind necreștină, ea are o anumită concepție (nebiblică!) despre Persoana, natura și misiunea lui Iisus Christos.
Chiar în sânul creștinătății există diferite concepții cu privire la acest subiect. Înainte de a le trece în revistă, să răspundem la o întrebare: Este chiar atât de important să știm cine este în realitate Iisus Christos? Influențează concepția noastră despre El viața, închinarea și mântuirea noastră? De ce e atât de important să știm cine este El în realitate?
În ceea ce ne privește, răspunsul poate fi următorul:
– Nu ne este indiferent în cine credem: într-un simplu om sau într-un Fiu de Dumnezeu.
– Nu ne este indiferent cine a murit pe cruce: un om, un înger, o creatură sau un Fiu de Dumnezeu.
– Nu ne indiferent cui ne vom închina în veșnicie: unui om sau unui Fiu de Dumnezeu.
– Nu ne este indiferent cine este Mijlocitorul nostru, cine ne va judeca la judecata finală, cine va fi Împăratul împăraților și Domnul domnilor.
Nici lui Dumnezeu nu îi este indiferent ce concepție avem despre Fiul Său, fapt pentru care El a legat mântuirea noastră de cunoașterea Lui: „Și viața veșnică este acesta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17,3).
Evangheliile relatează faptul că și pe Iisus Îl interesau părerile oamenilor despre El. Într-o anumită împrejurare, El i-a întrebat pe ucenici: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” (vezi Matei 16,13‑17). Din dialogul purtat cu ucenicii, reies câteva păreri ale contemporanilor cu privire la Persoana Mântuitorului: unii Îl considerau a fi Ieremia, alții – Ilie, Ioan Botezătorul etc. În esență, aceștia credeau că Iisus este un profet și nimic mai mult. Adică un simplu om. Alții, ca tânărul bogat sau Nicodim, vedeau în El un Învățător al lui Israel. În esență, și aceștia credeau același lucru: că Iisus este un om și nimic mai mult.
Ucenicii însă nu I-au relatat Domnului toate părerile care circulau în Palestina în legătură cu Persoana Lui. Poate din jenă sau respect, ei au omis să-I spună că unii, mai ales dintre fruntașii poporului, Îl considerau un simplu tâmplar din Nazaret (vezi Marcu 6,1‑6), alții – Beelzebul în persoană (vezi Matei 10,25), alții –„un ieșit din minți” (vezi Marcu 3,21), „samaritean” (Ioan 8,48), „un păcătos” (vezi Ioan 8,24), un „stăpânit de un duh necurat „ (vezi Marcu 3,30). Indiferent de eticheta care I se punea Mântuitorului, era ceva comun în toate aceste concepții: toate Îl considerau pe Iisus doar un simplu om.
Dacă așa gândeau contemporanii lui Iisus despre Persoana Sa, nici astăzi părerile oamenilor nu diferă prea mult:
– Voltaire, un vajnic adversar al creștinismului, Îl numea pe Iisus „Infamul”.
– Nietsche, filozoful german care a predicat violența, numea învățătura lui Iisus „morala sclavilor”. Nietsche era deranjat de umilința lui Iisus, pe care o considera o nebunie… Nietsche a fost însă cel care a murit nebun…
– Pentru comuniști, învățătura lui Iisus era „opium pentru popor” și „otrava siriană” …
Făcând suma tuturor concepțiilor oamenilor de-a lungul timpului despre Persoana Mântuitorului, constatăm că esența acestora e aceeași: Iisus a fost un simplu om. Fie bun sau rău, fie învățător sau demonizat, fie profet sau samaritean, El era privit ca un simplu om. Deși ni se pare ciudat să vorbim despre o asemenea concepție, trebuie să recunoaștem că ea este cea mai răspândită pe planetă. Dacă ne gândim la lumea păgână (budiști, mahomedani, hinduși, confucianiști, etc.), care recunoaște existența istorică a lui Iisus ca simplu om, înțelegem de ce această concepție este cea mai răspândită pe glob.
Să trecem acum în revistă concepțiile legate de Persoana Mântuitorului care circulă în lume:
- Iisus este doar o legendă, un mit. El nu a existat, fiind produsul imaginației omenești.
- Iisus a fost un simplu om și nimic mai mult.
- Iisus a fost prima creatură din Univers, care a fost înzestrată de Dumnezeu cu atribute divine.
- Iisus este născut din Dumnezeu, având un început al existenței Sale.
- Iisus este Dumnezeu adevărat, care S-a întrupat în Om adevărat, existând din veșnicie și având viața în Sine. Având aceleași atribute divine ca și Tatăl și Duhul Sfânt, Christos face parte din Sfânta Treime, egal în natură cu Persoanele divine.
Dintre toate cele cinci concepții legate de Persoana lui Iisus care circulă în lume, cea mai răspândită este aceea care-L consideră un simplu om. Cu aceasta ne vom ocupa în continuare, încercând să înțelegem lipsa ei de fundament.
Ce susțin apărătorii acestei teorii? În general se afirmă că Iisus a fost un om genial, care a înțeles mersul societății și nevoia ei de schimbare. El a fost conștient că, dacă nu ar fi apărut o nouă religie, bazată pe principiul iubirii, societatea s-ar fi aflat în mare pericol, fapt pentru care a conceput o nouă religie. Apoi, după ce a răspândit ideile Sale, Iisus S-a sacrificat pentru succesul noii religii.
Se mai afirmă că minunile făcute de Iisus aveau la bază cunoștințe acumulate din tainele Orientului, El Însuși fiind yoghin. Se spune că a cunoscut și stăpânit hipnoza, telepatia și alte tehnici orientale. Fiind evreu, El a cunoscut profețiile mesianice, pe care S-a străduit să le împlinească pas cu pas, convingând o parte dintre contemporanii Săi că El ar fi Mesia cel profetizat. În concluzie, această teorie susține, în esență, că Iisus a fost doar un simplu om. Nimic mai mult.
Vă propun o dezbatere sinceră pe această temă! În matematică există o metodă numită „metoda reducerii la absurd”. Dacă, de exemplu, vrei să dovedești ca unu și cu unu fac doi, o poți face și indirect, prin metoda reducerii la absurd: presupui că unu și cu unu fac trei, demonstrezi că acest lucru nu e posibil, că e absurd, și, indirect dovedești că unu și cu unu fac doi.
Să facem, așadar, un exercițiu de imaginație: să presupunem, prin absurd, că nu suntem creștini, acceptând pentru câteva clipe că Iisus a fost doar om, nu și Dumnezeu, conform teoriei mai sus amintite. Ce probleme ar apărea în acest caz?
- Dacă Iisus ar fi fost doar om, se ridică o întrebare: a fost El un om moral sau amoral? Dacă susținem că Iisus a fost doar un om moral, se ridică numeroase întrebări fără răspuns:
– Iisus a susținut că este Fiul lui Dumnezeu. În acest caz, Iisus, știind că este un simplu om, a mințit. Un mincinos nu poate fi considerat un om moral. Un om moral iubește adevărul mai mult decât orice, mai mult chiar decât propria sa viață.
Dacă susținem că Iisus a fost doar un om amoral (fără principii morale), de asemenea se ridică o mulțime se semne de întrebare:
– Cum ar fi putut un om amoral să predice o religie atât de morală cum este creștinismul? Cum ar fi putut un astfel de om să vorbească oamenilor despre standarde atât de înalte? Nu ar fi observat contemporanii lui Iisus prăpastia dintre caracterul Său și predicile Sale? Nu ar fi fost condamnat de cele două sentințe (civilă și religioasă) pentru anumite fapte lipsite de moralitate din viața Sa, dacă acestea ar fi existat? Trebuie să reținem că însuși Pilat, ca reprezentant al autorității romane, judecându-L pe Iisus, a recunoscut: „Eu nu găsesc nicio vină în El” (Ioan 18,38).
În concluzie, dacă am lua drept corectă concepția că Iisus a fost doar om și nimic mai mult, am ajunge la contradicții inexplicabile. Tot ceea ce a învățat și a predicat Iisus ar fi în contradicție cu Sine.
- Dacă Iisus a fost doar un om, se pune întrebarea dacă El i-a înșelat sau nu pe ucenicii Săi?
Dacă susținem că El (ca simplu om) i-a înșelat, ascunzându-le adevărul cu privire la natura Persoanei Sale, totul s-ar fi terminat la cruce. Ucenicii și-ar fi dat seama că au fost înșelați și s-ar fi întors la vechile lor ocupații. Cum ne explicăm atunci revenirea lor după criza produsă de răstignirea lui Iisus? Cum ne explicăm puterea cu care ei au vestit Evanghelia într-o lume ostilă, mergând până la sacrificial suprem? Dacă ei s-ar fi simțit înșelați de Maestrul lor, și-ar mai fi dat viața pentru El și cauza Lui? Cu siguranță că nu!
Dacă susținem că Iisus (ca simplu om) nu i-a înșelat pe ucenici, ci le-ar fi descoperit adevărul că El este doar om, nu și Dumnezeu, și că are planul de a întemeia o nouă religie, apar din nou o mulțime de probleme nerezolvate:
– Dacă ucenicii ar fi știut de planurile lui Iisus, de ce s-au descurajat când L-au văzut pe cruce? Ei ar fi trebuit să știe că acest sacrificiu al Maestrului lor face parte din scenariu și ar fi trebuit să treacă peste acest moment cu seninătate.
– Ar fi putut 12 oameni simpli să-și dea viața pentru o nouă religie, știind bine că totul nu este decât o înșelătorie?
- Dacă Iisus ar fi fost doar om, cum ne explicăm profețiile mesianice? Zeci de profeții cu privire la Mesia au fost date cu sute și mii de ani înainte de timpul lui Iisus. Dacă nu este El Mesia, atunci cine este?
- Dacă Iisus ar fi fost doar om, cum ar fi putut împlini El toate aceste profeții mesianice?
Pentru a le împlini, El ar fi trebuit, în primul rând, să le cunoască foarte bine. La ce vârstă putea Iisus să înceapă să le cunoască, pentru ca apoi să încerce să le împlinească? Probabil că în adolescență. Dar atunci se ridică o altă întrebare: cum a putut împlini Iisus profețiile legate de locul nașterii (Betleem), seminția din care trebuia să se nască Mesia (Iuda), familia în care trebuia să se nască (familia lui David), profeția legată de fuga părinților în Egipt, uciderea pruncilor din Betleem, etc.?
Fiind doar om, să presupunem că Iisus ar fi putut împlini unele amănunte profetice (ceea ce este însă greu de acceptat). Rămân însă o mulțime de profeții, în special cele legate de nașterea Sa, pe care El nu avea cum să le controleze și să le împlinească în calitate de simplu om. El a trebuit să fie mai mult decât Om – Dumnezeu.
Și apoi, pentru a împlini anumite amănunte profetice, Iisus ar fi trebuit, dacă ar fi fost doar om, să fie într-o înțelegere tacită perfectă tocmai cu dușmanii săi declarați: cărturarii, fariseii, saducheii. dar și cu romanii. Dar tocmai aceștia nu erau interesați ca lumea să creadă ca El este Mesia.
Dacă Iisus ar fi fost doar om, să ne gândim ce greu ar fi fost ca El să împlinească profeții ca: vânzarea Sa pentru 30 de arginți (vezi Zaharia 11,12‑13), răstignirea (ar fi putut fi ucis printr-un alt mijloc: ucis cu pietre, ucis cu sabia, etc.), răstignirea între doi tâlhari (vezi Isaia 53,9), îngroparea în mormântul unui om bogat (vezi Isaia 53,9), tragerea la sorți pentru hainele Sale (vezi Psalmul 22,18) , învierea și arătarea în repetate ocazii în fața ucenicilor etc.
În concluzie, dacă Iisus ar fi fost doar om, profețiile mesianice nu s-ar fi putut împlini în viața Sa, iar El nu ar fi fost recunoscut drept Mesia.
- Dacă Iisus ar fi fost doar om, cum putem explica minunile Sale, în mod deosebit, învierile?
Învierea este minunea supremă pe care doar un Dumnezeu adevărat, în calitatea Sa de Creator și izvor al vieții, o poate face. Un simplu om nu ar fi putut spune despre Sine: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11,25).
- Dacă Iisus ar fi fost doar om, cine i s-a descoperit lui Pavel pe drumul Damascului, la mult timp după răstignire? Cine i s-a descoperit lui Ioan pe insula Patmos, la o jumătate de veac după Golgota?
Nu există decât un singur răspuns rezonabil: „Cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale locuinței morților” (Apocalipsa 1,18).
Concluzii
Iisus i-a întrebat pe ucenicii Săi într-o ocazie: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?” (Matei 16,13). Pe Domnul nostru Îl interesează ce credem despre El, căci această credință stă la temelia vieții veșnice. Nu ne e indiferent dacă El este un simplu om, o creatură, o ființă cu un început al existenței sau dacă Iisus este Dumnezeu adevărat.
Dacă am accepta ideea că El este doar om, ne-am confrunta cu o mulțime de nonsensuri pe care nu le putem rezolva. Dacă credem însă că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat, adică Om adevărat și Dumnezeu adevărat, atunci totul se clarifică, totul devine limpede.
Fie ca răspunsul dat de Petru la întrebarea Mântuitorului să fie și răspunsul credinței noastre: „Tu ești Christosul, Fiul Dumnezeului celui Viu” (Matei 16,16).
„Poate fi om persoana a cărui viață o expun Evangheliile? Ce curăție în moravurile Sale! Ce bunătate în sfaturile Sale! Ce sublime sunt principiile Sale! Ce adâncă înțelepciune în convorbirile Sale! Câtă prezență de spirit, câtă amabilitate și curaj în răspunsurile Sale! Dacă viața și moartea lui Socrate sunt ale unui filozof, viața și moartea lui Iisus Christos sunt ale unui Dumnezeu!” Jean-Jacques Rousseau
sursa: https://www.loribalogh.ro/