"Privire generala asupra cartii Daniel" - Isagogie

Categoria: Isagogie

Practica numirii unor carti ale Vechiului Testament dupa personajul lor principal ( de exemplu Iosua, Iov, Estera, Samuel, etc. ) se verifica si in cazul cartii lui Daniel. Insa aceasta nu presupune si faptul ca personajul principal al cartii este si autorul ei. In cazul cartii lui Daniel, convingerea traditionala atat a iudeilor, cat si a crestinilor, este aceea ca autorul este chiar profetul Daniel, cartea fiind scrisa in secolul al VI-lea i.Chr. Aceasta convingere este sustinuta de mai multe argumente:

1) Daniel vorbeste despre sine la persoana I in mai multe pasaje ale cartii ( cap. 8,1-7. 13-19.27; 9,2-22; 10,2-5, etc. ). De asemenea, el declara ca a primit insarcinarea divina de a pastra cartea ( cap. 12,4 ). In cartea lui Daniel sunt si pasaje in care autorul scrie despre sine la persoana a III-a, insa aceasta era o practica obisnuita in operele literare ale antichitatii ( cap. 1,6-11.17.19.21; 2,14-20, etc. ).

2) Autorul cartii demonstreaza faptul ca este foarte familiarizat cu evenimentele istorice pe care le descrie. In carte sunt redate evenimente cu lux de amanunte pe care doar un om care a trait in secolul al VI-lea i.Chr. la curtea imperiala a Babilonului putea sa le redea cu atata acuratete.

3) In predica din Matei cap. 24,  Domnul Christos citeaza din cartea lui Daniel si il mentioneaza pe Daniel ca fiind autorul cartii ( cap. 24,15 ). Marturia Sa ar trebui sa inlature orice dubiu cu privire la paternitatea cartii.

Numele Daniel inseamna „Dumnezeu este Judecatorul meu” si este strans legat de una dintre temele cartii. Autorul a fost luat captiv in Babilon in urma primei invazii babiloniene in Palestina in anul 605 i.Chr. Cu acea ocazie, Nebucadnetar a luat in Babilon cativa tineri de vita aleasa cu scopul de a-i educa in spiritul Babilonului si a-i folosi apoi in administratia imperiala.

Datorita credinciosiei lui Daniel si a celor trei tovarasi ai sai, acesti tineri au primit functii importante la palatul imperial al lui Nebucadnetar. Mai mult decat atat, Daniel a ramas in functia de inalt demnitar si dupa caderea Babilonului sub puterea medo-persana in anul 539 i.Chr. Cartea a fost terminata in anii 530 i.Chr., in timpul domniei lui Cirus.

Din punct de vedere structural, cartea lui Daniel este alcatuita din doua parti distincte: o parte istorica ( cap. 1- 6 ) si o parte profetica ( cap. 7-12 ), insa cele doua parti sunt o unitate literara. De exemplu, capitolul 2 contine o profetie paralela cu profetiile din a doua parte a cartii, care sunt de fapt niste dezvoltari ale profetiei din capitolul 2.

In ceea ce priveste limba folosita, capitolele de inceput si de final ( 1,1 – 2,4; cap. 8-12 ) au fost scrise in ebraica, in timp ce capitolele interne ( 2,4 – 7,28 ) au fost scrise in aramaica, o limba internationala in acea vreme. Faptul ca Daniel foloseste aramaica in partea centrala a cartii ne arata ca mesajul din capitolele 2,4 – 7,28 se adreseaza deopotriva evreilor si paganilor.

Prin viziunile escatologice pe care le contine, cartea lui Daniel este o lucrarea apocaliptica, fiind pe drept supranumita „Apocalipsa Vechiului Testament”. In canonul ebraic cartea lui Daniel nu este plasata in sectiunea „Profetii”, ci in sectiunea „Scrieri”, alaturi de cartile de intelepciune si de istorie care abordeaza perioada exilului babilonian si anii urmatori lui. De ce aceasta plasare in canonul ebraic? Probabil datorita caracterului narativ al primelor sase capitole ale ei, precum si prin calitatea de intelept al lui Daniel la curtea imparatilor Babilonului si ai Medo-Persiei.

Sunt critici care sustin ca aceasta carte a fost scrisa de un autor care a trait mult mai tarziu decat epoca ale carei evenimente sunt descrise. Se afirma de catre unii critici ca aceasta carte a fost scrisa in secolul al II-lea i.Chr., ca reactie la persecutarea iudeilor de catre imparatul seleucid Antioh al IV-lea Epifanul, care a domnit intre anii 175 i.Chr. si 164 i.Chr.

Teologii care sustin aceasta ipoetza considera ca implinirea cu acuratete a profetiilor din cartea lui Daniel reprezinta de fapt o descriere a unor evenimente deja petrecute. Insa ei nu iau in considerare dovezile clare, interne si externe, ale cartii, care demonstreaza ca lucrarea a fost scrisa in secolul al VI-lea i.Chr. De asemenea, aceasta conceptie evita doctrina biblica cu privire la prestiinta lui Dumnezeu, dar si identificarea „cornului cel mic” cu Roma, punand la indoiala credibilitatea cartii lui Daniel.

Atacurile principale impotriva istoricitatii cartii lui Daniel au fost initiate de istoricul neoplatonician Porfiriu ( cca. 233-304 i.Chr. ), acestea fiind preluate de criticii din ultima perioada. Insa chiar daca lucrarea ar fi fost scrisa in secolul al II-lea i.Chr., cartea lui Daniel tot ramane remarcabila deoarece prezice evenimente care au avut loc mult timp dupa secolul al II-lea i.Chr.

Profetia din Daniel cap.9,24-27 prezice anul mortii lui Mesia, ceea ce dovedeste ca Dumnezeu are capacitatea de a cunoaste viitorul insepartat si de a le descrie in detaliu cu mult timp inainte ca ele sa se intample.

O dovada puternica in favoarea convingerii ca aceasta carte a fost scrisa in secolul al VI-lea i.Chr. o reprezinta cateva texte cuneiforme descoperite de arheologi in care se specifica faptul ca Belsatar a domnit alaturi de tatal sau Nabonid in ultima parte a existentei Imperiului Neobabilonian. Acest fapt nu era cunoscut de istoricii greci, care vorbesc despre Nabonid ca fiind ultimul imparat al Babilonului, fara sa-l mentioneze pe Belsatar.

Daniel insa scrie despre Belsatar si descrie cu lux de amanunte evenimentele din ultima noapte a Imperiului Neobabilonian, inainte de caderea lui in mainile armatelor medo-persane ale lui Cirus. Acest amanunt dovedeste faptul ca aceasta carte a fost scrisa in secolul al VI-lea de cineva care cunostea multe lucruri ce se petreceau la curtea imperiala din acea vreme. Asadar, Daniel a avut si a transmis informatii care nu au fost accesibile istoricilor de mai tarziu.

Tema generala a cartii lui Daniel este suveranitatea lui Dumnezeu. Indiferent de planurile pe care le fac oamenii si conducatorii lor, Dumnezeu este Cel care conduce istoria in favoarea poporului Sau chiar si atunci cand copiii Sai sunt oprimati. In cele din urma poporul lui Dumnezeu va fi eliberat si raul va fi invins pentru totdeauna.

sursa: https://www.loribalogh.ro/