Categorie: Invataturi biblice
În timpul studierii profeţiilor ar putea apărea întrebarea: cum se face că rezultatele diferitelor cercetări se contrazic? De exemplu spusele Prof. Grezdanes din „Korte Verklaring” precum că fiara din Apocalipsa 13 ar fi imaginea puterii conducătoare din istoria întregii omeniri de până acum, văzută ca un întreg. Dr. J. Willemse spune însă că ar fi imaginea lui anticrist, iar adventiştii se referă la papalitatea catolică. Dimpotrivă, vom vedea din următoarele capitole că în realitate este vorba despre imaginea Imperiului Roman.
Deci răspunsul la toate acestea este că, pentru a înţelege gândurile lui Dumnezeu în profeţii, sunt indispensbile două premisei:
1. Cuvântul lui Dumnezeu este desăvârşit
2. cheia spre interpretare este dată de Dumnezeu Însuşi.
Da, Cuvântul lui Dumnezeu este desăvârşit. Asta înseamnă că nu-i lipseşte absolut nimic, că ceea ce îi trebuie pentru a fi înţeles este cuprins în el însuşi. Nu trebuie să depunem multe eforturi pentru a putea înţelege întâmplările din vechime, cum ar fi de exemplu marea zi a ispăşirii (Levitic 16 ), sau semnificaţia tuturor materialelor şi a lucrurilor din cortul întâlnirii (Exod 25 - 40 ). Epistola către evrei sau alte epistole din Scriptură ne dau o explicaţie în conformitate cu gândul lui Dumnezeu.
Tot aşa este şi cu profeţia. În profeţii găsim toată plinătatea gândului lui Dumnezeu cu privire la viitor, atât cât a crezut El de cuviinţă să ne descopere. Iar nouă nu ne trebuie nici măcar una dintre ştiinţele oamenilor pentru a o putea înţelege. Da, dimpotrivă, apelând la ajutor omenesc se iveşte marele pericol ca adevăratul înţeles al unei profeţii să nu mai fie recunoscut. Cât de des nu s-a denaturat şi nu se denaturează adevărul prin faptul că se încearcă explicarea lui cu ajutorul unor cărţi cu povestioare sau prin încercarea de a-l potrivi cu un sistem teologic propriu inventat. Singura cale corectă este de a căuta explicaţia unei profeţii chiar în Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă totuşi se vrea folosirea povestioarelor oamenilor, atunci să fie doar din punctul de vedere al ideilor pe care vrea să ni le descopere Dumnezeu în profeţiile Sale.
Aceasta va fi posibil însă doar dacă profeţiile vor fi cercetate cu cheia dată de Dumnezeu Însuşi. „Ştiind întâi aceasta, că nici o profeţie a Scripturii nu se interpretează singură, pentru că profeţia n-a fost niciodată adusă prin voinţa omului; ci oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfânt.” (2. Petru 1:20-21 )
Deci nu există profeţie ce s-ar putea explica singură. Căci, chiar dacă ea a fost făcută cunoscută printr-un om sfânt al lui Dumnezeu, acesta nu este deloc autorul ei. La fel de puţine merite au toţi ceilalţi oameni sfinţi ai lui Dumnezeu care au spus sau au scris profeţii. În spatele lor este autorul adevărat, Duhul Sfânt, care i-a mişcat pe profeţi să rostească acele profeţii. De aceea spune Scriptura că profeţii deseori nu înţelegeau nici ei semnificaţia cuvintelor pe care le profeţeau (1. Petru 1:10 ). Da, Daniel chiar a primit intrucţiunea clară de a nu mai căuta un înţeles, pentru că profeţia respectivă nu îi era adresată lui (Daniel 12:8,9 ).
Toate profeţiile alcătuiesc un întreg închis
De aici reiese că toate profeţiile sunt date prin Duhul Sfânt, iar împreună alcătuiesc planul lui Dumnezeu, pe care a vrut să ni-l facă cunoscut. Deci dacă vrem să învăţăm să-I înţelegem gândurile, ar trebui să nu ne mulţumim doar cu studierea unui text, a unui capitol sau a unei cărţi, pentru că nici-o profeţie nu a fost scrisă cu puterea nostră. Ce s-ar putea crede despre cineva căruia îi vei pune în mână o bucată din schiţa unei clădiri şi-l vei întreba să-ţi spună cum va arăta toată clădirea? S-ar putea spune despre el că ar deţine o imaginaţie sclipitoare, dar cam la asta s-ar limita totul. Pentru că doar arhitectul personal ştie cum va construi clădirea. Doar după ce şi-a expus pe hârtie planul construcţiei împreună cu toate schiţele aferente şi în plus după ce şi-a strâns ideile într-o descriere detaliată, îţi poţi imagina cam cum ar arăta acea clădire (presupunând că ai experienţă în a citi desenele şi a le înţelege). Poţi ştii, doar privind o bucată de puzzle, cum va arăta toată imaginea? Ai putea încerca să ghiceşti, dar mai mult nu poţi. Şi cât de des nu te înşeli la alegerea bucăţilor ca să le potriveşti în puzzle. Dar dacă ştii cum arată întreaga imagine, atunci jocul devine simplu. Atunci ştii unde să pui fiecare bucăţică în parte.
La fel este şi cu profeţiile. Toate profeţiile Vechiului şi Noului Testament luate împreună ca un mare întreg, ne arată planurile lui Dumnezeu cu privire la viitor. Abia după aceea, cunoscând conturul, graniţa, acestor planuri, vom putea compara fiecare profeţie una cu cealaltă şi vom vedea prin ce se leagă de marele întreg. Dacă comparăm loc biblic cu loc biblic, vom recunoaşte gândurile lui Dumnezeu. Dacă fiecare persoană care vrea să studieze profeţiile s-ar comporta aşa, nu ar mai rezulta multe divergenţe de interpretare.
Prima întrebare care apare este, cum putem găsi graniţele acestui întreg al profeţiilor. Răspunsul nu este prea greu, căci Dumnezeu ni-l în Cuvântul Său:
„Pentru că mărturia lui Isus este duhul profeţiei.” (Apocalipsa 19:10 )
„... Duhul lui Hristos, care era în ei, mărturisind dinainte patimile care erau pentru Hristos şi gloriile de după aceea.” (1. Petru 1:11 )
„...Şi-a propus-o în Sine Însuşi, pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ.” (Efeseni 1:9,10 )
„Şezi la dreapta Mea până îi voi pune pe vrăjmaşii Tăi ca aşternut la picioarele tale.” (Evrei 1:13 )
„ ... atunci va fi sfârşitul, când El va da Împărăţia Celui care este Dumnezeu şi Tată, când va fi desfiinţat orice stăpânire şi orice autoritate şi putere. Pentru că El trebuie să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii la picioarele Sale. ” ( 1. Corinteni 15:24,25 ).
Duhul Profeţiei este mărturia lui Isus
Da, aceasta este intenţia lui Dumnezeu: să-L slăvească pe Domnul Isus. Pe această Persoană minunată, ce a devenit om pentru a împlini voia lui Dumnezeu (Evrei 10:7 ). Cel care, atunci când a fost pe pământ, a putut spune: „ Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui” şi „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis şi să sfârşesc lucrarea Lui” (Ioan 8:29 ; 4:34 ). La sfârşitul mersului Său pe pământ, atunci când prin Duhul deja se vedea în spatele crucii, a putut spune: „ Eu Te-am glorificat pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17:4 ).
Cine ar putea măsura bucuria lui Dumnezeu, pe care Şi-o găseşte în Domnul Isus? În El, ce creştea înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor (Luca 2:52 )! în El, peste care, la începutul lucrării, cerul s-a deschis iar o voce din cer I-a vorbit: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc plăcerea!” (Luca 3:22 ). Şi despre care Tatăl a putut spune, la sfârşitul drumului: „Acesta este Fiul Meu preaiubit; de El să ascultaţi.” (Luca 9:35 ). În El, care a putut spune: „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, pentru că Eu îmi dau viaţa.” (Ioan 10:17 ).
Ce a simţit Dumnezeu când această Persoană minunată S-a dus de bunăvoie la cruce, pentru a-L slăvi pe El! Când acolo la cruce a trebuit să dea înapoi ce nu furase (Psalmul 69:4 )! Atunci când a glorificat la cel mai înalt nivel tot ceea ce este Dumnezeu: dreptate, sfinţenie, adevăr, dragoste, tot ce a tăgăduit Adam; când El, cel nevinovat, a fost lovit şi părăsit de Dumnezeu în locul păcătoşilor, pentru că Dumnezeu a vrut să-i salveze pe păcătoşi. (Psalmul 22 ; Zaharia 13:7 ; Romani 5:8 ). Ne-am putea închipui, cât de mare este dorinţa în inima lui Dumnezeu de a slăvi o astfel de Persoană?
Nu are Domnul Isus dreptul ca toată creaţia să i se supună? Nu are Creatorul drept asupra celor create de El Însuşi? (Coloseni 1:15,16 )? Nu I-a dat Dumnezeu, ca Fiu al Său, moştenirea tuturor lucrurilor şi nu I-a supus, ca Fiu al omului, totul la picioare (Evrei 1:2 ; 2:6-9 )? Iar în Apocalipsa găsim al patrulea drept, dreptul Mântuitorului (Apocalipsa 5:5 ). Mielul care este jertfit, a recuperat moştenirea ce fusese transmisă lui Satan prin Adam, acesta devenind conducătorul acestei lumi. El a plătit preţul, sângele Său. El este adevăratul Salvator, căruia îi revine actul de cumpărare (Ieremia 32:7-12 ).
Aceasta este, pe scurt, conţinutul Apocalipsei, da, al tuturor profeţiilor: Tatăl îi dă Fiului moştenirea în stăpânire. Hristos este punctul central şi subiectul tuturor planurilor, căilor şi acţiunilor lui Dumnezeu. Suferinţele lui Hristos ne sunt descoperite, cu toate acestea descoperirea gloriei Sale rămâne pentru lume un subiect de viitor. Lumea L-a văzut ultima dată când a fost luat de pe cruce şi coborât în mormânt. Şi pentru că lumea a fost cea care L-a respins şi ucis, descoperirea gloriei Sale nu poate fi arătată decât în combinaţie cu judecata (1. Corinteni 2:8 ).
Ucenicii gândeau, cât timp a fost Domnul cu ei pe pământ, doar la gloriile (1. Petru 1:11 ) dar nu şi la suferinţele Domnului (Matei 16:22 ). Ei credeau că Domnul îi va alunga pe romani din ţară, îi va nimici pe duşmani, va face Israelul conducătorul celorlalte naţiuni şi Îşi va aşeza tronul la Ierusalim. Sigur se vor întâmpla aceste lucruri; gloriile, despre care au vorbit profeţii, vor veni. Dar ei nu se gândeau atunci că acestea vor avea loc după suferinţe. De aceea a trebuit să le spună Domnul că El va trebui mai întâi să sufere şi să fie ucis. Iar ca să nu-şi piardă încrederea în profeţi, Dumnezeu le-a dat o confirmare minunată pe muntele unde a avut loc transformarea la faţă. Este foarte frapant faptul că în toate trei evangheliile care relatează această întâmplare, apare aceeaşi ordine de idei (Matei 17 ; Marcu 9 ; Luca 9 ). Mai întâi Domnul vorbeşte de suferinţele Sale, după aceea le spune că îl vor vedea pe Fiul omului venind în împărăţia Sa. De aici reiese:
Transformarea de pe munte
Această întâmplare nu este o profeţie. Se aseamănă mai mult cu o imagine prin care este prezentată gloria împărăţiei Fiului omului precum şi toate grupele ce vor face parte din ea. Mai întâi Domnul, capul şi punctul central al tuturor bincuvântărilor şi a gloriilor. După aceea Moise, imaginea celor adormiţi dar înviaţi din morţi, şi Ilie, imaginea celor ce vor fi răpiţi fără să vadă moartea (1. Corinteni 15:51 ; 1. Tesaloniceni 4:17 ). Dar şi credincioşii care încă mai sunt pe pământ şi încă nu sunt glorificaţi; rămăşiţa credincioasă din Israel reprezentată de cei trei ucenici prezenţi pe munte.
Ce impresionat a fost Petru. La vârsta sa înaintată a scris despre cum s-a întărit cuvântul profetic (2. Petru 1:19 ). Da, slava va veni pe pământ, împărăţia Fiului omului va domni pe pământ. Isus Hristos va acoperi cu ruşine împărăţia întunericului, până când va dispărea (Daniel 7:13-14 ; Matei 24:30 ).
Diavolul a vrut să distrugă această mărturie. El lasă să fie ucis Iacov şi caută să-l ucidă şi pe Petru (Faptele Apostolilor 12 ). Atunci întărirea cuvântului profetic nu ar mai fi avut nici o autoritate, căci un cuvânt trebuia întărit doar prin măruria a două sau trei persoane. Dar Dumnezeu păzeşte mărturia Sa. Petru este eliberat din nou, şi scrie în epistolele sale despre puterea, venirea şi slava Domnului Isus (1. Petru 1:11 ; 2. Petru 1:16 ). Iar Ioan ne dă în Apocalipsa descrierea amănunţită a venirii Domnului, pentru a restaura împărăţia Sa.
Luceafărul de dimineaţă
Petru adaugă în relatarea sa o încurajare foarte importantă: „...cuvântul profetic, la care bine faceţi să luaţi aminte (ca la o lumină strălucind într-un loc întunecos) până se va ivi ziua şi va răsări steaua de dimineaţă în inimile voastre.” (2. Petru 1:19 ) Lumea în care trăim chiar este un loc întunecos (Romani 13:12 ). Noaptea se lăsase atunci când a ieşit Iuda să-l vândă pe Domnul, iar de atunci domneşte împărăţia întunericului (Ioan 13:30 ; Luca 22:53 ). Atunci când a fost jertfit mielul, soarele apunea (Deuteronom 6:16 ). Dar o lumină străbate prin acest întuneric şi oricine cunoaşte profeţiile doreşte să umble la lumina acestei lămpi, în mijlocul unei lumi în care domneşte nedreptatea, o lume ce s-a supus puterii lui Satan, unde nu găseşti decât păcat, duşmănie împotriva lui Dumnezeu şi suferinţă. Dar aici profeţiile ne îngăduie să recunoaştem că Dumnezeu stăpâneşte peste toate lucrurile şi că El a pregătit un sfârşit întunericului, atunci cînd El va răsări ca soare al dreptăţii cu mântuirea pe aripi, dreptate ce o va aduce poporulu Său (Matei 4:2,3 ). Ce judecată înspăimântătoare va fi aceasta pentru cei necredincioşi. Profeţia îi dă claritate credinciosului şi-l desparte de lume (Apocalipsa 18:4 ), deoarece ea mărturiseşte despre judecata asupra lumii, dar şi despre slava împărăţiei viitoare. Oare un creştin care ştie că această judecată este aproape, poate să se împrietenească cu lumea sau chiar să încerce să o îmbunătăţească?
Cu toate acestea nu profeţia este de fapt speranţa creştinului. Apostolul ne arată ceva şi mai măreţ: „... până se va ivi ziua şi va răsări steaua de dimineaţă în inimile voastre.”
În inima unui creştin care este conştient de îndreptăţirile sale, nu mai este noapte. Este chemat din întuneric la lumina minunată a lui Dumnezeu (1. Petru 2:9 ). Ceea ce înainte însemna întuneric, a devenit lumină în Domnul (Efeseni 5:8 ). Şi pentru că acum este zi în inima sa, înseamnă că a şi răsărit steaua de dimineaţă: îl cunoaşte pe Domnul Isus nu numai ca Soare al dreptăţii ci şi ca Luceafăr strălucitor de dimineaţă, care este văzut de aceia care se trezesc înainte de răsărit (Apocalipsa 2:28 ; Apocalipsa 22:16-17 ). Creştinul Îl aşteptă pe Domnul nu numai ca judecător asupra lumii, ci chiar mai înainte de această perioadă, când va veni să-i ia pe ai Săi din această lume (Romani 13:11-12 ).
De aceea când Mireasa aude numele Său de Luceafăr, i se aprinde inima şi strigă: „Vino!”. Menirea ei este de mireasă a Mielului, în casa Tatălui, cu toate că bineînţeles prin unirea cu Domnul Isus va lua parte şi la slava împărăţiei Sale (Apocalipsa 21:9 ; Apocalipsa 22:5 ). În Luca găsim că partea celor ce se trezesc în noapte este fericire în casa Domnului. Cu toate că tot acolo ni se vorbeşte despre moştenire, dar doar în legătură cu răspunderea în lucrare (Luca 12:36 - 48 ).
O inimă ce Îl cunoaşte pe Domnul Isus ca Luceafăr strălucitor şi în care vocea Duhului şi a miresei au trezit dorinţa venirii Sale, sigur se va despărţi de lume şi va striga: „Vino, Doamne Isuse!” O astfel de inimă se va strădui să folosească timpul puţin ce a rămas pentru a aduce cât mai mulţi păcătoşi la Domnul. El spune: „Cine însetează să vină; şi cine vrea să ia apa vieţii fără plată.” (Apocalipsa 22:17 ) Puterea de atracţie pe care o posedă Domnul ca Luceafăr de dimineaţă are acelaşi efect în noi ca şi profeţiile. Ele ne despart de lume pentru a ne strădui sârguincioşi să câştigăm suflete pentru Domnul. „Şi oricine are speranţa aceasta în El se curăţeşte, după cum El este curat!” (1. Ioan 3:3 ).
Există însă destui care nu lucrează pentru a câştiga suflete ce să se adune în jurul lui Hristos preamărit, ci pentru a îmbunătăţi lumea sau poziţia lor personală în lume. Oare aceasta să fie speranţa unui creştin ( Efeseni 1:18 )? Alţii au speranţa că vor fi cu Hristos atunci când vor muri, şi fără îndoială că este o speranţă minunată (Filipeni 1:23 ); dar chiar şi aşa minunată cum e, în acest caz noi vom fi acolo într-o formă incompletă. E doar sufletul nostru cel ce va ajunge acolo, nu trupul. Dar chiar dacă dincolo va fi mult mai minunat decât aici în prezent, în lumea noastră plină de durere şi dezamăgiri (Romani 5:3 ), nu aceasta este speranţa despre care ne vorbeşte Dumnezeu. Speranţa creştinului nu este de a muri pentru a putea fi împreună cu Hristos, ci aceea ca Domnul Isus să vină din cer pentru a-i lua cu El pe ai Săi de pe pământ şi astfel să fim pentru totdeauna cu El (1. Tesaloniceni 4:13-18 ).
S-ar putea totuşi spune că nu există nici o diferenţă, pentru că şi într-un caz şi în celălalt suntem în siguranţă. Dar singurul punct important este să ne fie nouă bine? Nu este crucea, cea care a făcut totul bine pentru noi? Sângele lui Hristos ne-a spălat de păcatele noastre şi ne-a făcut împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeu (Apocalipsa 1:6 ), el ne-a pecetluit în Hristos cu „Duhul Sfânt al promisiunii, care este arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea posesiunii dobândite, spre lauda gloriei Sale.” (Efeseni 1:13-14 ). Nu suntem creaţi să fim liberi în a cerceta gândurile şi slava Sa? Şi asupra cui îşi revarsă El slava Sa? Asupra ta sau asupra mea? Dumnezeu să fie lăudat: Domnul este singurul vrednic de aceasta! Nu este cel mai bine să ne aţintim privirea asupra Lui, decât asupra noastră înşine, unde vedem doar slăbiciune, proprie suficienţă şi multe altele? Dumnezeu nu ne-a creat cu scopul de a ne forma singuri o speranţă, nici să ne hotărâm singuri obiectivul credinţei (Coloseni 1:27 ).
Nu este adevărat ceea ce se spune şi se crede că iertarea păcatelor noastre şi mântuirea sunt cele mai importante pentru veşnicie iar celelalte vin pe locul doi. - Cuvântul lui Dumnezeu ne spune „că întregii plinătăţi a Dumnezeirii i-a plăcut să locuiască în El, şi prin El, să împace toate - [„toate“ nu sunt oameni ! Învăţătura precum căreia toţi oamenii vor fi până la urmă salvaţi, se contrazice în totalitate cu cuvântul lui Dumnezeu şi înseamnă o lepădare de adevărul dumnezeiesc.] - faţă de ea, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui - prin El” (Coloseni 1: 19-21 ). Nu, niciodată nu a existat un astfel de ceas, nici nu va mai fi vreodată în toată veşnicia vreun ceas ca cel de la Golgota, când Mântuitorul a murit pentru păcatele noastre !
Dar ce ceas va fi acela în care orice genunchi se va pleca în Numele lui Isus, cele din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domnul, spre slava lui Dumnezeu, Tatăl (Filipeni 2: 9-11 ), când toţi cei pierduţi, da, chiar diavolul cu îngerii săi, se vor pleca înaintea Domnului Isus la îndepărtarea păcatului din lume (Ioan 1:29 ) iar dreptatea va domni pe pământ (2. Petru 3:13 ), atunci când toate lucrurile vor fi împăcate cu Dumnezeu. Gloria de la cruce nu va fi minimalizată, dimpotrivă, cu atât mai mult va fi mărită. De abia atunci se va descoperi întreaga putere şi binecuvântare a sângelui scump al Mielului înjunghiat. Dumnezeu deja a recunoscut valoarea acestui sânge; El L-a înviat pe Fiul dintre cei morţi şi L-a proslăvit la dreapta Sa (Apocalipsa 5:6-14 ; 1. Petru 19 - 21 ). Prin credinţă, şi noi dorim să recunoaştem aceasta şi să ne bucurăm (Apocalipsa 1:5 ). Dar revenirea Domnului Isus este prima dovadă prin care Dumnezeu va descoperi în ceruri, pe pământ şi da, în orice loc al creaţiei Sale, puterea de împăcare a sângelui.
sursa: https://comori.org/