"Vezi, auzi ȘI împlinești"

Categorie: Invataturi biblice
 

Simți că lipsește ceva vieții tale de creștin? Așa a simțit Kristen din Oklahoma, până a auzit o evanghelie care i-a transformat viața.

7 minute · Michelle Dokken

Simți că lipsește ceva vieții tale de creștin? Ai realizat că nevoia ta nu a fost satisfăcută de predicile din adunările creștine? Ți-o prezentăm pe Kristen, o fată de 23 de ani din Tulsa, Oklahoma, SUA. Ea a experimentat același lucru până când a auzit o evanghelie care i-a transformat viața.

Într-o seară i-am făcut o vizită la ea acasă și am avut șansa să vorbesc puțin cu Kristen. Ea pare a fi o fată tipică americană, comodă, drăguță și prietenoasă cu un bun simț al umorului, dar cu cât îmi spune mai mult despre viața ei, este clar că ea este departe de a fi „tipică”.

O dorință după ceva mai mult

Kristin a fost singură la părinți și a primit o creștere bună de la părinții ei creștini. Dar în adolescență, ea a început să descopere o nevoie profundă spirituală care nu era satisfăcută în adunările la care participa. Mesajul și slujba păreau a fi făcute într-un mod foarte fățarnic, și ea cu greu tolera să asiste la ele. „Simțeam că trebuie să particip la adunări, dar întotdeauna acestea deveneau un eveniment social”, explică ea. „Lucrurile nu erau niciodată serioase, și eu voiam ca lucrurile să aibă profunzime, dar nu mai știam despre nimic altceva.”

Kristen considera slujbele a fi foarte derutante. La o grupare, se spunea deseori în timpul adunării, ca cei care cred că vor merge în cer să ridice mâna. „Eu nu puteam niciodată să ridic mâna,” își amintește Kristin, „pentru că eu nu eram niciodată sigură.” Ceilalți din adunare se mulțumeau cu gândul că dacă ei Îl acceptă pe Isus în inimile lor și dacă cred în El, ei vor merge în cer. Dar Kristen simțea că aceasta nu era suficient.

Mă simțeam ca o străină și începusem să mă îndoiesc că eu sunt o creștină

Un punct de întoarcere

În timpul liceului, viața lui Kristen a devenit puțin dură și ea a plecat să stea la niște rude îndepărtate în Texas. Într-un sfârșit de săptămână, ea împreună cu o altă fată, au mers la o adunare creștină care s-a dovedit a fi foarte diferită de cum se aștepta ea. „M-am simțit o străină și începusem să mă îndoiesc că eu sunt o creștină pentru că nu puteam participa la acțiunile celor din jur. Se punea focusul foarte mult pe emoțiile exterioare, care, pentru mine, păreau a fi foarte false și goale.” Kristen este sinceră și serioasă când își amintește de disconfortul pe care îl simțea când participa la astfel de evenimente și confuzia din interiorul ei când nu putea să obțină răspunsuri clare la întrebările ei.

Este posibil să birui păcatul?

Această experiență a condus-o pe Kristen, care avea o dorință de a trăi o viață spre plăcerea lui Dumnezeu, să caute în Biblie după răspunsuri pentru întrebările ei. Lucrurile pe care le citea au început să o impresioneze puternic. „Pentru mine, ce citeam din Cuvântul lui Dumnezeu a clarificat lucrurile, nu mersul la adunare,” spune Kristen. Un verset a căpătat rezonanță în inima ei: „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate…” (Evrei 10:26). „Am realizat că nu mai puteam păcătui, pentru că știam că harul lui Dumnezeu ar fi luat de la mine.” Vocea ei este serioasă și fermă când explică, „Asta a creat un zel în mine pentru că era un verset convingător, dar încă nu știam că era posibil să birui păcatul în totalitate.”

La scurt timp, Kristen a întâlnit o familie care participa la Biserica Creștină Brunstad și a început să meargă la adunările lor. „Era o experiență nouă pentru mine; nu era nimic legat de a crea un show mare, ci era profunzime și sinceritate și m-am simțit atrasă de a fi acolo. La prima adunare, am auzit că fiecare gând pe care-l avem este important. Aceste mesaje despre a omorî păcatul din natura noastră umană era ceva complet nou.”

Ea a început să participe la aceste adunări în mod regulat și a devenit o prietenă bună cu membrii locali. Dar recunoaște că nu a ajuns imediat la viața după care tânjea: „În primii doi ani, nu am luat Evanghelia pe care o auzeam destul de serios. Am primit cunoștință despre cum trebuia să trăiesc, dar în loc să lucrez la viața mea, am amânat cu gândul că dacă înțelegeam, era suficient.”

O nouă perspectivă asupra vieții

După ce Kristen s-a căsătorit și a primit un bebeluș, ea a intrat într-o nevoie mai mare pentru Evanghelia pe care o auzise, dar în același timp trebuia să-și acorde timpul și libertatea pentru băiețelul ei. „O prietenă din Biserica Creștină Brunstad mi-a spus că și ea a experimentat același lucru când a avut copii și cuvintele ei de încurajare m-au ajutat foarte mult,” spune Kristin cu recunoștință. „Această conversație a trezit ceva în mine pentru că eu am realizat că natura mea proprie făcea lucrurile dificile, și am început să văd cât de egoistă eram.”

Kristen a văzut că fără recunoașterea păcatelor precum egoismul, și fără a se ruga la Dumnezeu după ajutor ca să biruie, ea nu ar fi putut niciodată să devină un ucenic. Situațiile zilnice de la muncă și de acasă cu fiul ei aveau o altă importanță și ea reflectează la asta pentru un moment. „Asta era diferența dintre a înțelege și a trăi Evanghelia,” concluzionează ea. „M-ă uitam înapoi și îmi puteam aminti de multe ori când eram în situații similare, dar în trecut, în loc să lupt împotriva gândurilor de nemulțumire, eu îmi plângeam de milă. Faptul că am înțeles că eu pot avea victorie mi-a dat nădejde că în viitor eu pot fi diferită – mă pot schimba!”

Această luptă împotriva naturii sale păcătoase a condus-o pe Kristen la libertate adevărată: „În momentul în care am realizat asta, întreaga mea perspectivă asupra vieții s-a schimbat,” explică ea entuziasmată. „Evanghelia a devenit o binecuvântare și m-a ajutat să văd cât de multă bucurie poate fi când eu lupt credincioasă.”

Băiatul lui Kristen aleargă în jurul nostru țipând și râzând în timp ce se joacă, dar ea zâmbește. Pot simți foarte clar pacea și fericirea pe care ea a primit-o ca un rezultat al deciziei ei de a trăi credincioasă Evangheliei pe care a auzit-o. Când ne spunem la revedere, ea încheie povestea ei:

„În fiecare zi sunt recunoscătoare în gândirea mea pentru ceea ce Dumnezeu a făcut în viața mea. Șansa de a mă lepăda pe mine însumi și a-mi da toată viața lui Dumnezeu și în același timp să împărtășesc o astfel de chemare cu alții care aleargă spre aceeași țintă este singura și cea mai mare binecuvântare pe care am primit-o vreodată.”

sursa: https://crestinismactiv.ro/