Tu eşti cu mine E. A. Bremicker

Categorie: Invataturi biblice
 

Ştiind că Domnul este prezent în viaţa noastră şi în împrejurările noastre, suntem fericiţi. Pe de o parte, suntem cetăţeni ai cerului şi savurăm deja acum binecuvântările noastre cereşti care ne sunt dăruite prin har; pe de altă parte, suntem încă în această lume, adică trăim în împrejurări care aduc cu sine multiple şi diferite probleme.

Noi nu suntem părăsiţi în aceste situaţii şi greutăţi. Probabil, câteodată ni se pare că suntem părăsiţi, pentru că nu ne sprijină niciun om şi calea a devenit singuratică. Dar Unul, Domnul nostru preaiubit, nu ne lasă niciodată singuri. David a experimentat acest lucru şi de aceea a putut spune: „Chiar dacă aş umbla prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău“ (Psalmul 23:4 ).

„Tu eşti cu mine“ - această experienţă au făcut-o în trecut nenumăraţi oameni. Această experienţă o putem face şi noi astăzi. Domnul vine în situaţiile noastre pentru a avea acolo părtăşie cu noi. Prorocul Isaia cunoaştea şi el ceva din aceasta şi de aceea a putut scrie un cuvânt minunat: „În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat şi Îngerul dinaintea feţei Lui i-a salvat“ (Isaia 63:9 ). Cine este acest înger dinaintea feţei Sale? Nu este altul decât Preaiubitul nostru Domn. El ia parte la situaţiile noastre, El simte cu noi, suferă împreună cu noi, El face strâmtorarea noastră ca fiind a Lui. Ce Domn!

Poate câteodată gândim că Domnul este înălţat în cer peste toate situaţiile, în timp ce noi trebuie să luptăm aici, pe pământ. Desigur, într-un anume sens, aşa este, pentru că Domnul a părăsit acest pământ, pe care a suferit atât de mult, şi acum este proslăvit la dreapta lui Dumnezeu. Dar pe de altă parte, putem să ştim că El ne este foarte aproape în toate situaţiile vieţii. Putem să-L simţim în fiecare zi în situaţiile vieţii.

„În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat“. Domnul Isus ne poate înţelege şi împărtăşi durerea cu totul altfel decât oamenii, pentru că El face necazul nostru ca fiind al Său. Oamenii se pot pune în situaţia altuia numai condiţionat. Domnul Isus o poate face într-un mod desăvârşit- şi El o face. El a fost ca om pe acest pământ şi a trăit printre oameni. El nu doar a venit pe pământ pentru a muri pe cruce (deşi acesta a fost scopul cel mai măreţ al venirii Sale), ci a venit şi pentru a fi ispitit în toate ca noi, în afară de păcat. În Evrei 4 , ni se arată că El a fost ispitit şi de aceea poate avea milă de slăbiciunile noastre.

Domnului Isus nu Îi este niciodată milă de păcatele noastre. Dar El ştie ce înseamnă să fii obosit, flămând, dezamăgit; El cunoaşte lacrimile şi singurătatea. El se poate pune în situaţia unui copil, pentru că El Însuşi a fost copil. El ştie ce gânduri are un tânăr, pentru că El Însuşi a fost un tânăr. El îi înţelege şi pe maturi în simţămintele lor.

Savurarea prezenţei Sale este ceva măreţ, ceva care cunosc numai copiii lui Dumnezeu. Deseori dorim să ne ia problema, dar modul Său de lucru este altul. El nu ia imediat greutatea, ci El Însuşi vine la noi pentru a ne ajuta în necaz. Vom explica aceasta prin două exemple din Vechiul Testament şi două din Noul Testament.

1. În Exod 3 , ni se relatează cum l-a ajutat Dumnezeu pe poporul Său care suspina sub sclavia egipteană. Dumnezeu a văzut întristarea poporului, a auzit strigătele lui şi a cunoscut durerile lui. Să fie oare astăzi altfel? Domnului nostru nu-i scapă nimic. El ne vede, ne aude şi ne cunoaşte.

În Deuteronom 33:16 , citim că Dumnezeu locuia în rugul aprins de unde i-a vorbit lui Moise. Rugul aprins este o imagine a lui Israel în necaz şi suferinţă. Acolo locuia Dumnezeu, adică El era în imediata apropiere a poporului Său. Tot atât de aproape este El astăzi şi de noi.

2. În Daniel 3 , avem relatarea despre cei trei prieteni în cuptorul aprins. Într-adevăr, o încercare mare pentru cei trei bărbaţi! Vor rămâne statornici? Îi va ocroti Dumnezeu de dogoarea cuptorului? Se părea că Dumnezeu tăcea. Deodată s-a aflat cu ei un al patrulea bărbat, în care Îl putem recunoaşte pe Domnul Isus. Domnul le-a dat acelor bărbaţi nu numai putere să reziste, ci El Însuşi a venit la ei în mijlocul focului. Nu experimentăm şi noi aceasta? Se pare că nimeni nu ne ajută şi apoi recunoaştem dintr-o dată în încercare că Domnul este cu noi.

3. În Marcu 4 , ne este descrisă trecerea pe mare a ucenicilor. Cine era cu ei? Domnul Isus. Pot avea loc atunci furtuni? O, da! Prezenţa Sa nu înseamnă că nu pot veni niciun fel de greutăţi. Din contră, s-a iscat o furtună mare. Ucenicii s-au speriat. Iar Domnul? El dormea liniştit. Necazul nu-L putea nelinişti.

În viaţa noastră există multe lucruri care ne înfricoşează şi ne îngrijorează. Câteodată, valurile sunt foarte mari. Ce bine că ştim atunci că Îl avem în corabia vieţii noastre pe Acela pe care nu-L pot nelinişti împrejurările! Să învăţăm din liniştea Sa şi să ne liniştim şi noi!

4. În 2. Timotei 4 , Pavel scrie despre audierea sa în faţa justiţiei romane. În jurul bătrânului apostol s-a făcut linişte. Toţi cei din Asia l-au părăsit. Nu era un motiv de resemnare? Nici urmă de resemnare! Pavel ştia pe cine se poate sprijini, cine este cu el; de aceea spune: „Domnul a fost alături de mine şi m-a întărit“.

În vieţile multor copii ai lui Dumnezeu este singurătate. Dar Unul este întotdeauna cu noi. El nu ne poate nici lăsa, nici părăsi. Aceasta ne dă curaj şi putere.

Pentru Domnul Isus nu este nici un necaz prea mare sau prea mic, nicio problemă prea simplă sau prea complicată. El vrea să ne arate clar prezenţa Sa în toate situaţiile vieţii noastre. El este cu noi.

sursa: https://comori.org/