Speranța binecuvântată. Capitolul 1. Speranţa Adunării Edward Dennett

Categorie: Invataturi biblice
 

Ne propunem, cu voia Domnului, să tratăm în scrieri succesive tema venirii Domnului, cu evenimentele care o însoţesc şi care îi urmează. Cum cu fiecare zi devine mai clar că trăim în mijlocul vremii primejdioase (2. Timotei 3 ), se cuvine ca poporul Domnului să fie din ce în ce mai încărcat cu speranţa revenirii Lui. Cu mulţi ani în urmă s-a înălţat strigătul: „Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!“ (Matei 25:6 ). Până atunci Adunarea zăcuse într-un somn profund, cauzat de influenţele otrăvitoare ale lumii, astfel încât doctrina venirii Domnului pentru sfinţii Lui a fost uitată, ignorată sau negată. Dar când, prin acţiunea Duhului lui Dumnezeu, acest strigăt s-a înălţat, mii de oameni s-au speriat trezindu-se brusc din somn şi, pregătindu-şi lămpile, au ieşit din nou în întâmpinarea Mirelui.

Pentru un timp ei au trăit zilnic în speranţa venirii Lui; şi atât de puternic s-a manifestat această speranţă în inimile şi vieţile lor, încât i-a detaşat de tot – orice asociere, obicei şi practică – ce era nepotrivit cu Cel pe care Îl aşteptau şi şi-au ţinut mijlocul încins şi făcliile aprinse, ca cei care Îl aşteptau pe Domnul lor (Luca 12:35-36 ).

Dar timpul s-a scurs şi, în timp ce doctrina celei de-a doua veniri a fost însuşită şi răspândită de mai mulţi şi în timp ce adevărul a fost fără îndoială sprijinul şi mângâierea multor suflete evlavioase, se pune întrebarea dacă mulţi dintre sfinţii lui Dumnezeu nu au pierdut prospeţimea şi puterea ei. Pentru că, nu este oare evident pentru orice observator că standardul separării este din ce în ce mai coborât, că amestecul cu lumea este în creştere, că sfinţii îşi permit asocieri de care ei declară că s-au despărţit, că mulţi dintre noi suntem încă o dată în pericol să adormim chiar cu doctrina speranţei pe buze?

Aşa stând lucrurile – şi este un fapt uşor de remarcat – este timpul ca adevărul cu privire la acest subiect să fie încetăţenit în inimile şi conştiinţele credincioşilor. Pentru că Domnul este aproape, El doreşte ca poporul Lui să fie în turnul de veghe, aşteptând cu dor venirea Lui. Sigur că de aceea este timpul să ne trezim din somn, ştiind că mântuirea noastră este mai aproape decât atunci când am crezut: „Pentru că încă puţin, foarte puţin şi Cel care vine va veni şi nu va întârzia“ (Evrei 10:37 ). Şi El Însuşi a spus: „Ferice de robii aceia pe care, venind, stăpânul îi va găsi veghind. Adevărat vă spun că se va încinge şi îi va pune să stea la masă şi, apropiindu-se, le va sluji“ (Luca 12:37 ). Am arătat prin aceste remarci, şi acum vom trece să dovedim din Scripturi, că venirea Domnului Isus este speranţa.

Caracteristica Adunării

Aceasta poate fi dovedită prin orice carte a Noului Testament. Vom cita îndeajuns pentru a pune acest subiect dincolo de orice îndoieli.

Mai întâi, Însuşi Domnul nostru Şi-a pregătit ucenicii în vederea menţinerii, după plecarea Lui, a speranţei întoarcerii Lui. „Cine este atunci robul credincios şi chibzuit, pe care l-a pus stăpânul său peste servitorii săi, ca să le dea hrana la timp? Fericit este robul acela pe care stăpânul lui, când va veni, îl va găsi făcând aşa. Adevărat vă spun că îl va pune peste toată averea lui“ (Matei 24:45- 47 ). El trece apoi să caracterizeze slujitorul rău, ca cel care spune: „Stăpânul meu întârzie să vină...“ (versetul 48) şi indică pedeapsa ce va cădea asupra acestuia. Celelalte două parabole – cea a fecioarelor, la care ne-am referit deja, şi cea a talanţilor – ne învaţă desluşit aceeaşi lecţie, cu atât mai mult cu cât slujitorii care au primit talanţii şi fecioarele care au adormit sunt aceiaşi care sunt trataţi fiecare în mod corespunzător la venirea Domnului.

Aceeaşi învăţătură o găsim şi în Evanghelia după Marcu: „Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; pentru că nu ştiţi când este timpul: este ca un om care pleacă din ţară, îşi lasă casa şi dă robilor săi autoritate şi fiecăruia lucrarea lui; şi i-a poruncit portarului să vegheze. Vegheaţi deci, pentru că nu ştiţi când vine stăpânul casei: seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşului, sau dimineaţa; ca nu cumva, venind pe neaşteptate, să vă găsească dormind. Iar ce vă spun vouă, spun tuturor: vegheaţi!“ (Marcu 13:33-37 ).

În Evanghelia după Luca acelaşi adevăr este repetat din nou. Am citat un pasaj izbitor (Luca 12:35-37 ). Un altul poate fi adăugat: „Deci a spus: «Un om de neam ales a plecat într-o ţară îndepărtată, ca să primească o împărăţie şi să se întoarcă. Şi, chemând zece robi ai săi, le-a dat zece mine şi le-a zis: Faceţi comerţ cu ele până când vin»“ (Luca 19:12-13 ). Apoi, ca şi în Matei, Îl vedem venind şi examinând felul în care ei au folosit banii care le-au fost încredinţaţi (versetul 15).

Încă un text din Evanghelia după Ioan va fi îndeajuns. Ucenicii au fost cuprinşi de amărăciune de perspectiva plecării Domnului lor. Cum întâmpină El această stare sufletească a lor? El spune: „Să nu vi se tulbure inima; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă nu ar fi aşa, v-aş fi spus; pentru că Mă duc să vă pregătesc un loc; şi, dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, vin din nou şi vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi“ (Ioan 14:1-3 ).

Cele patru evanghelii se unesc într-o mărturie certă privind revenirea Domnului pentru poporul Său şi proclamă că acest eveniment constituie speranţa lor în timpul absenţei Lui. Vom trece acum la Faptele Apostolilor şi la epistole.

Începând cu Faptele Apostolilor, ce descoperim? După învierea Lui, Domnul S-a arătat ucenicilor Lui: „fiind văzut de ei timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu“ (Fapte 1:3 ). Venind timpul pentru înălţarea Sa, El i-a condus până în Betania (Luca 24:50 ), când a încheiat cu învăţăturile: „Şi, spunând acestea, pe când priveau ei, a fost înălţat şi un nor L-a luat dinaintea ochilor lor. Şi, pe când priveau ei ţintă spre cer în timp ce El Se ducea, iată, au stat lângă ei şi doi bărbaţi în veşminte albe, care au şi spus: «Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Isus, care a fost înălţat de la voi în cer, aşa va veni, în felul în care L-aţi văzut mergând spre cer»“ (Fapte 1:9-11 ). Ar putea vreun limbaj să fie mai clar, sau interpretat în context mai semnificativ, sau mai puţin probabil să fie înţeles greşit? Ei L-au văzut depărtându-Se până când un nor L-a ascuns privirii lor; şi, în timp ce priveau muţi de uimire, ei primesc mesajul că Cel pe care L-au văzut plecând Se va întoarce în acelaşi fel (deci şi în Persoană) în care L-au văzut ducându-Se în cer. Este de mirare că, cu toate aceste cuvinte limpezi, Adunarea a putut totuşi să piardă speranţa întoarcerii Domnului.

Nici mărturia epistolelor nu este mai puţin clară sau fermă. „Astfel încât nu vă lipseşte nici un dar al harului, aşteptând descoperirea Domnului nostru Isus Hristos“ (1. Corinteni 1:7 ). „Pentru că cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos“ (Filipeni 3:20 ). „V-aţi întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său“ (1. Tesaloniceni 1:9-10 ; vezi şi 1. Tesaloniceni 2:19, 3 :13, 4:15-18; 2. Tesaloniceni 1:7, 2 :1, 3:5). „Aşteptând fericita speranţă şi arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos“ (Tit 2:13 ). „Aşa şi Hristosul, după ce S-a adus o singură dată jertfă, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuirea celor care Îl aşteaptă“ (Evrei 9 .28; vezi şi Iacov 5:7-8 ; 1. Petru 1:17,13 ; 2. Petru 3 ; 1. Ioan 3:2 ; 3:11, 22 :7, 12, 20).

Deşi acestea sunt numai câteva din textele ce pot fi citate, se poate vedea imediat cât de larg este tratat acest subiect în Cuvântul lui Dumnezeu; şi, cercetând, vom descoperi că acest subiect este legat, întreţesut, cu însăşi esenţa creştinismului. Daţi la o parte speranţa întoarcerii Domnului, şi aţi jefuit creştinătatea de adevăratul ei caracter. Nu poate fi îndeajuns subliniat că nu este o doctrină pe care să o acceptăm sau să o respingem după cum ne place, ci o parte integrantă a adevărului însuşi, legată de chemarea şi locul credinciosului, de relaţia lui cu Hristos şi de binecuvântările viitoare. Pornind de aici, apostolul Pavel le reaminteşte tesalonicenilor că au fost convertiţi ca să aştepte venirea din cer a Fiului lui Dumnezeu; şi orice credincios este acum convertit pentru acelaşi lucru. A fi fără această speranţă înseamnă a fi ignorant în privinţa moştenirii credinciosului în Hristos. De aici decurge faptul că atitudinea normală a oricărui credincios este aşteptarea lui Hristos. Ba, mai mult, oricine a fost adus pe terenul creştinismului are această caracteristică, deşi poate fi inconştient de ea; căci Cuvântul spune că, din cele zece fecioare, şi cele cinci nechibzuite şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea Mirelui. Slujba lor deci – deşi nu aveau untdelemn – era aşteptarea Domnului Isus Hristos. Este aceasta atitudinea cititorului? Aşteptaţi dumneavoastră venirea Domnului Isus? Este aceasta speranţa binecuvântată care vă îmbărbătează de-a lungul cărării singuratice de pelerin? Sunt ochii dumneavoastră mereu aţintiţi spre Luceafărul strălucitor de dimineaţă? Sau sunteţi absorbit de lucruri de moment, ca cele cinci fecioare nechibzuite. Aţi obosit cumva şi aţi adormit? Dacă, vai, este aşa, atunci fie ca mesajul „Iată, Eu vin curând“ – „Iată Mirele“ să vă trezească din somn cât mai este încă o amânare, ca nu cumva, venind pe neaşteptate, să vă găsească dormind. Sau poate cunoaşteţi adevărul venirii Lui; dar întrebarea, iubit cititor, este: Îl aştepţi tu pe Hristos? A cunoaşte doctrina este ceva, dar altceva este a trăi zi de zi şi ceas de ceas în speranţa venirii Domnului. Dacă aşteptaţi, atunci toate sentimentele vă sunt concentrate asupra Celui pe care Îl aşteptaţi; sunteţi despărţit de tot ce nu este potrivit cu gândul şi voinţa Lui; sunteţi liber de tot ceea ce firea îndrăgeşte; şi puteţi răspunde din toată inima la anunţul apropiatei veniri „Amin! Vino, Doamne Isuse!“ (Apocalipsa 22:20 ).

sursa: https://comori.org/