Categorie: Invataturi biblice
Nota autorului
„Slujbele leviţilor pentru Casa lui Dumnezeu ne vorbesc de responsabilităţile pe care le au astăzi toţi credincioşii in ce priveşte slujirea lui Dumnezeu.
Pornind de la aceste lucruri, vom scoate în evidenţă răspunderea crescândă ce revine tinerilor credincioşi în a întrebuinţa, spre binele Adunării, ceea ce au primit ei din partea Domnului. Trebuie remarcat, de asemenea, că astăzi, spre deosebire de vremea Legii, slujba credinciosului nu vizează numai poporul lui Dumnezeu, ci harul se îndreaptă, prin Evanghelie, către toţi oamenii. Aceasta este marea schimbare subliniată de Hristos cel înviat în ultimele Sale cuvinte către ucenici, schimbare pe care iudeii, chiar cei credincioşi, au acceptat-o cu mare greutate.
Recomandăm adâncirea acestor note prin lectura comentariilor lui J. N. Darby şi C. H. Mackintosh asupra primelor capitole ale cărţii Numeri, precum şi comentariile lui Henri Rossier asupra următoarelor scrieri: 1 Cronici, Ezra şi Neemia.”
Georges André
Planul cărţii
Vom lua, mai întâi, în considerare originea şi chemarea în slujbă a leviţilor. De ce şi cu ce scop au fost ei puşi deoparte?
Ne vom ocupa după aceea de slujba lor în pustie, după cum era repartizată aceasta celor 3 familii: chehatiţi, gherşoniţi şi merariţi, fiecare din ele având de îndeplinit o anumită misiune în legătură cu Cortul.
Apoi vom vedea cum trebuiau să fie curăţiţi şi consacraţi leviţii înainte de a începe să-şi îndeplinească sarcinile încredinţate.
Când chivotul mărturiei a fost depus în Ierusalim şi mai ales după aşezarea sa în Templul lui Solomon, slujbele leviţilor au suferit modificări importante; astfel că ele ne prezintă de acum încolo un alt aspect al răspunderii deosebite pe care o au fraţii în Adunarea Domnului.
Urmând istoria leviţilor de-a lungul cărţilor Împăraţi şi Cronici, apoi în Ezra şi Neemia, vom observa că numărul leviţilor merge în descreştere, astfel că pe timpul lui Maleahi mai exista doar o mică rămăşiţă. Cât despre Noul Testament, aici leviţii sunt pomeniţi doar în mod întâmplător.
Capitolul I - Originea şi chemarea Ieviţilor
La patul de moarte al tatălui său Iacov, Levi, al treilea fiu al Leei, şi-a atras din partea părintelui său un blestem (Geneza 49:57 ). Împreună cu fratele lui, Simeon, recurgând la un vicleşug, el a măcelărit pe bărbaţii Sihemului (Geneza 34 ).
Furia lor s-a revărsat cu violenţă şi cruzime asupra unei cetăţi ai cărei locuitori avuseseră încredere în ei.
Şi noi am fost vrednici de blestemul divin, chiar dacă mânia sau minciunile noastre nu au atins nivelul acelora ale lui Levi şi Simeon. Trebuie s-o spunem răspicat: cel ce n-a realizat, în cugetul său, că merită din partea lui Dumnezeu o judecată dreaptă pentru faptele sale, nu poate deveni, cu niciun chip, slujitorul Domnului! Înainte de a începe să slujim, trebuie să experimentăm pocăinţa şi credinţa (Faptele Apostolilor 20:21 ).
În binecuvântarea cu care Moise, omul lui Dumnezeu, binecuvântează, înaintea morţii sale, pe fiii lui Israel întâlnim un alt tablou: ataşamentul lui Levi faţă de cuvintele Domnului şi alipirea sa de legământul divin atrag asupra seminţiei sale o binecuvântare deosebită (Deuteronom 33:8-11 ). Această credincioşie a leviţilor s-a manifestat cu prilejul evenimentelor tragice petrecute odată cu facerea viţelului de aur. Moise, coborându-se de pe Sinai, după ce a sfărâmat tablele Legii, a făcut să răsune în tabără un apel decisiv: „Cine este pentru Domnul să vină la mine!” (Exod 32:26-29 ).
Numai fiii lui Levi s-au strâns împrejurul lui; la fel ca tatăl lor altădată, ei şi-au scos sabia, însă acum nu pentru a-şi revărsa propria lor mânie, ci pentru a executa teribila judecată a lui Dumnezeu. Străbătând tabăra de la un capăt la altul, a trebuit ca ei să lovească de moarte pe toţi cei ce le ieşeau în cale: fraţi, cunoscuţi, prieteni. Şi în ziua aceasta au căzut trei mii dintre bărbaţii lui Israel.
Aceeaşi credincioşie faţă de Domnul o va dovedi şi Fineas, alt urmaş al lui Levi, care va străpunge cu suliţa o căpetenie a simeoniţilor cu prilejul păcătuirii israeliţilor cu adoratorii lui Peor (Numeri 25:7,14 ). Seminţia lui Simeon a fost decimată atunci printr-o urgie trimisă de Dumnezeu; la finele călătoriei prin pustie, simeoniţii vor fi foarte puţini la număr şi, în consecinţă, vor primi o mică moştenire în Canaan, în partea de sud a ţării, la marginea pustiei.
2) Chemarea leviţilor (Numeri 3:5-13 )
În Egipt, întâii-născuţi ai lui Israel fuseseră cruţaţi de judecata lui Dumnezeu, datorită sângelui mielului care a fost pus pe uşorii şi pe pragul de sus al uşilor israeliţilor. Fiind răscumpăraţi cu un anumit preţ, ei au fost puşi deoparte pentru Dumnezeu şi au devenit proprietatea Lui într-un mod special (versetul 13).
Şi iată că, totuşi, în loc să ia pe întâii-născuţi dintre copiii lui Israel pentru slujba Cortului întâlnirii, Domnul a ales în locul lor pe leviţi (versetul 12). Apoi leviţii, luând astfel locul întâilor-născuţi, aveau să-i fie daţi în totul lui Aaron şi fiilor lui pentru slujbă (versetul 9).
Nu tot aşa stau lucrurile astăzi cu copiii lui Dumnezeu? Răscumpăraţi prin sângele lui Hristos, ei aparţin Domnului - „voi nu sunteţi ai voştri, căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ” (1. Corinteni 6:19,20 ) - şi se cade să-I fie pe deplin devotaţi în slujba Lui. Dăruiţi Fiului ca un semn de dragoste din partea Tatălui (Ioan 17:6 ), aceştia se dau pe ei înşişi Domnului (2. Corinteni 8:15 ).
Seminţia lui Levi trebuia să se apropie şi să fie pusă înaintea lui Aaron (Numeri 3:6 ), urmând să tăbărască în jurul Cortului (Numeri 1:50 ). Dacă resursele slujirii sunt dragostea nostră pentru Domnul, fiind conştienţi că am fost răscumpăraţi de El pentru a-I aparţine pe deplin, nici un serviciu nu poate fi fructuos dacă nu este îndeplinit cu sentimentul prezenţei Sale şi în comuniune cu El. Ni se spune despre unii oameni din timpurile străvechi: „locuiau acolo lângă împărat şi lucrau pentru el” (1. Cronici 4:23 ). Rămânând aproape de Domnul, umblând cu El, vom fi la dispoziţia Sa ori de câte ori ne va chema; vom învăţa, de asemenea, cum se spune în 1:8 , să ne „paştem iezii lângă colibele păstorilor”. În Psalmul 65:4 citim: „Ferice de cel pe care-l alegi Tu şi pe care-l primeşti înaintea Ta, ca să locuiască în curţile Tale! Ne vom sătura de bunătăţile Casei Tale, de sfinţenia Templului Tău”. Niciodată Ilie nu ar fi avut puterea care a fost văzută lucrând în viaţa lui, dacă el nu ar fi fost caracterizat de cuvintele: „Domnul înaintea căruia stau” ( 17:1 ; 3:14 ; 5:16 etc.).
Leviţii erau în slujba lui Aaron, o imagine a lui Hristos, în slujba întregii adunări a lui Israel, pentru a face slujbă în Cort (Numeri 3:7 ). Activitatea lor în folosul adunării se desfăşura în raport cu Casa lui Dumnezeu, însă înainte de toate, ei erau la ordinul lui Aaron. Oricare ar fi obiectul activităţii noastre, stăpânul şi scopul ei trebuie să fie Domnul Însuşi: „Slujba noastră nu are nici o valoare dacă nu se leagă, în cele mai mici detalii ale sale, de comuniunea noastră cu Domnul şi de preoţie, adică de Hristosul aflat în locurile cereşti, în prezenţa lui Dumnezeu, pentru noi” (J. N. Darby).
Sarcinile leviţilor erau diverse, însă ei aveau cu toţii unul şi acelaşi stăpân: unitatea frăţească şi diversitatea în slujire sub acelaşi Domn şi prin acelaşi Duh.
3) Vârsta (Numeri 3:14-16 ; 8:23-26 ; 4:3 )
Leviţii erau număraţi de la vârsta de o lună în sus, pe când ceilalţi israeliţi abia de la 20 de ani în sus. Oare nu chiar din clipa convertirii sale pune deoparte Dumnezeu pe un tânăr credincios în vederea slujbei pe care i-o va încredinţa El? În asemenea termeni Domnul vorbeşte lui Anania cu privire la Pavel în Faptele Apostolilor 9:15 . La fel, vocaţia lui Timotei fusese anunţată mai înainte ca el să fi intrat efectiv în lucrarea Domnului (1. Timotei 1:18 ).
Însă, deşi Dumnezeu are „planul Lui”, de cele mai multe ori sunt necesari şi câţiva ani de formare înainte de intrarea efectivă în lucrare. Tinerii levity intrau în slujbă în Cortul Întâlnirii abia la vârsta de douăzeci şi cinci de ani (Numeri 8:24 ). Ei nu erau încă în stare să poarte Cortul, dar puteau începe să lucreze în el. Acest „instructaj” era necesar spre a-I face apţi, la vârsta de 30 de ani, de a intra din plin „în exerciţiul funcţiunii” (Numeri 4:3 ). Un tânăr va începe să fie de folos în adunare şi în slujba Domnului, după cum îl va călăuzi El, desigur iniţial în lucrări mai simple, mai uşoare: un scurt cuvânt într-o adunare de rugăciune, formularea unor întrebări la studiul biblic, vizite la bolnavi, activităţi în cadrul şcolii duminicale, răspândire de literature creştină etc. Însă pe măsură ce capătă experienţă şi se maturizează, el va putea fi folosit pe deplin în lucrarea Domnului, spre binele alor Săi, exercitând în mijlocul lor, sau chiar şi în afara adunării, o lucrare peste care Duhul Sfânt Îşi va putea pune pecetea încuviinţării Sale. Însă, dacă cineva rămâne inactiv la „douăzeci şi cinci de ani”, nu va fi în stare nici la „treizeci de ani” să îndeplinească misiunea rânduită de Domnul. De notat că aceste limite de vârstă valorau numai pentru leviţi; în zilele noastre, ele prezintă numai o semnificaţie spirituală, indicând doar o anumită dezvoltare, o evoluţie în lucrurile lui Dumnezeu, fără a se pune cumva problema din punct de vedere al vârstei fizice. Şi în zilele noastre, unii slujitori îşi consacră tot timpul lor lucrării lui Dumnezeu, în timp ce alţii, exercitându-şi profesia, pot îndeplini în paralel o slujire binecuvântată!
La 50 de ani, levitul se retrăgea din munca activă (Numeri 8:25 ), dar el nu devenea inutil ci, într-un fel, era avansat, ridicat pe o treaptă superioară: „să ajute pe fraţii lui în cortul întâlnirii, să păzească ce le este dat în grijă”.
Această vârstă de 50 de ani ne sugerează cel puţin 3 lucruri:
Pentru o activitate intensă in Adunare este nevoie de o deplină maturitate şi de forţă spirituală. Poate să intervină, din nefericire - însă nu este ceva absolut obligatoriu - un declin care să restrângă activitatea într-o oarecare măsură.
De altă parte, limita de 50 de ani ne reaminteşte că slujirea nu durează la nesfârşit, că este vorba de un timp limitat, putând fi curmată de boală, de moarte sau de venirea Domnului. Prilejurile care au fost ratate nu se mai întorc. De aceea, dacă, atunci când Duhul ne îndeamnă să facem un lucru, noi neglijăm, paguba rămâne.
În sfârşit, chiar dacă nu ar surveni un declin din punct de vedere spiritual, se poate produce o diminuare a forţelor fizice, a sănătăţii, a facultăţilor intelectuale. Un slujitor al lui Dumnezeu înaintat în vârstă nu va mai putea desfăşura aceeaşi activitate ca altădată, dar interesul şi grija lui pentru adunare vor fi de o mare eficienţă. Împreună cu ceilalţi credincioşi, el va contribui la „a păstra ceea ce trebuie păstrat” la „a păzi ceea ce trebuie păzit”, mijlocind astfel pentru turma Domnului. Ca să nu mai vorbim despre importanţa şi utilitatea unei activităţi de sfătuire şi îndrumare care decurge dintr-o vastă experienţă acumulată de-a lungul anilor.
Cu prilejul numărătorii întâilor-născuti (Numeri 3:40 ), aceştia au fost mai numeroşi decât leviţii (versetul 46). Observaţi că deja la acea dată numărul celor răscumpăraţi era mai mare decât al slujitorilor! Care este situaţia astăzi? Oare slujitorii Domnului ar fi atât de împovăraţi şi suprasolicitaţi, dacă toţi răscumpăraţii pe care, „de la o lună în sus”, îi avea Dumnezeu în vedere pentru slujba Lui, ar fi binevoit la 25 şi 30 de ani să răspundă la apelul Lui?
Mai marii leviţilor erau număraţi împreună cu fraţii lor; ei nu s-au ridicat mai presus de fraţii lor, ci slujeau împreună cu aceştia sub conducerea preoţilor (Numeri 3:24 ; 4:28 ). Cât de regretabil este să vezi, în mijlocul poporului lui Dumnezeu, după expresia din Eclesiastul 10:7 „robi călări!” Dar ce minunat este, din contră, să păstrăm o plăcută aducere aminte „mai marilor noştri” aflaţi acum acasă la Domnul şi care, deşi au fost „prinţi” din punct de vedere spiritual au fost văzuţi „mergând pe jos ca nişte robi”! „Căci care este mai mare: cine stă la masă, sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă? Şi Eu, totuşi, sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masă” (Luca 22:27 ).
4) Preoţi – leviţi (Numeri 18:1-7 )
Numai preoţii se puteau apropia de altar şi aveau dreptul să intre în Locul Sfânt dincoace de perdeaua dinlăuntru (Numeri 18:7 ). Leviţii erau adăugaţi preoţilor (cuvântul „Levi” vrea să spună „alipit, adăugat”, vezi Geneza 29:34 ) pentru toată slujba ce trebuia făcută în Cortul întâlnirii (versetul 3).
Astăzi, toţi credincioşii sunt preoţi (conform cu 1. Petru 2:5 ). Ei aduc lui Dumnezeu jertfe duhovniceşti, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui; prin credinţă, închinătorii intră în sfântul Locaş pentru a prezenta înaintea Tatălui inchinarea pe care El o doreşte (Ioan 4:23 ).
Sub un alt aspect, toţi răscumpăraţii Domnului sunt chemaţi să fie leviţi. El îi va conduce pe unii să-şi consacre tot timpul şi toată energia lor în lucrarea Sa, în slujirea Adunării sau în lucrarea Evangheliei. Ceilalţi îşi vor continua activitatea zilnică având pe inimă să consacre o parte din timpul şi din forţele lor în slujba Domnului, pentru binele alor Săi şi mântuirea sufletelor pierdute. „Fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos” (Efeseni 4:7 ). De remarcat aici că fiecăruia i s-a dat harul, însă, pe de altă parte, este vorba şi de o „măsură”. Aşadar, se pune problema să discernem ceea ce Domnul ne-a încredinţat şi sfera în care am fost chemaţi să activăm (2. Corinteni 10:13-16 ).
5) Moştenire şi zeciuieli
Fiind dăruiţi în întregime lui Aaron, leviţii îşi dedicau tot timpul lor slujbelor din Cortul Întâlnirii. La împărţirea ţării, ei nu au primit moştenire, căci Domnul Însuşi era partea lor de moştenire în mijlocul fiilor lui Israel. Israeliţii trebuiau să le dea zeciuială din recoltele lor pentru satisfacerea nevoilor materiale ale leviţilor (Numeri 18:20-24 ).
Numai Stăpânul poate chema pe unul dintre ai Lui să se consacre pe deplin lucrării Sale, dar răspunderea de a îngriji, în dependenţă de Domnul, de nevoile slujitorilor Săi revine tuturor celor credincioşi. Oare am răspuns cu toţii gândului lui Dumnezeu în această privinţă? Nu a fost nici unul dintre noi, în chip indirect, o piedică în calea lucrării, neglijând să dăm „zeciuiala” cerută de Domnul pentru slujitorii Lui? Bineînţeles că astăzi principiul divin nu este de a da exact a zecea parte din venitul celor credincioşi. Însă trebuie să nu uităm niciodată că nu suntem decât nişte administratori a ceea ce ne-a încredinţat Dumnezeu. De aceea este foarte important să putem discerne cât din ceea ce am primit trebuie să folosim pentru noi înşine.
sursa: https://comori.org/