text Invataturi biblice

"Secretul simplu pentru a rămâne smerit"

"Secretul simplu pentru a rămâne smerit"

Categorie: Invataturi biblice

 

Versetul acesta este ca un contract între mine și Dumnezeu: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har.”

7 minute · Page Owens

Secretul simplu pentru a rămâne smerit

 

„Căci "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har." 1 Petru 5:5-6. Ce înseamnă asta de fapt în viața mea zilnică?

Personal, am realizat că sunt în mod constant mult prea sus în gândurile mele proprii. Aici sunt câteva exemple de situații și gânduri care-mi trec prin minte: „Eu am dreptate; știu că eu am dreptate aici.” „Persoana aia trebuie să se oprească și să-mi asculte punctul meu de vedere chiar acum.” „De ce spun mereu asta sau cealaltă? Asta arată că gândesc problema total greșit.” Pot fi absorbat în astfel de gânduri „normale și naturale”, încât ajunge să-mi fie greu să văd cât de mândru sunt, de fapt!

Am limitări

„Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească…” Romans 7:18. Biblia ne spune că fiecare ființă umană a fost născută cu natură, numită și fire pământească, iar Pavel recunoaște în scrisorile lui că nimic bun nu poate proveni din acea natură. Vom întâlni lucruri în firea noastră care sunt împotriva voii lui Dumnezeu. De exemplu pofta pentru bani, putere sau succes în această lume - care sunt împotriva voii lui Dumnezeu. Voia Lui este ca noi să mergem în jos. (Matei 11:28-30). Sau putem numi lucruri care, în mod evident, sunt împotriva voii Lui precum mânia, iritarea, judecata dură și critica negativă la adresa celorlalți. Deși este normal să ai aceste gânduri și tendințe, Pavel scrie în Romani 7 că el urăște aceste lucruri când le vede. Din moment ce toată dorința lui Pavel era ca să facă voia lui Dumnezeu, acest capitol ne dă o perspectivă în lupta lui. Dar nu suntem blocați aici! Isus a deschis o cale pentru noi, iar Pavel scrie mai departe: „Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.” Romani 8:12.

Duhul lui Dumnezeu ne vorbește ca o voce fină, suavă, și ne arată domeniile din viața noastră care nu sunt în conformitate cu definiția de creștin. Odată ce Dumnezeu îmi arată aceste lucruri, iar eu pot să le văd mai clar, pot să fac ceva în privința lor. Mă pot ruga la Dumnezeu pentru ajutor ca să pot alege să nu fiu de acord cu aceste gânduri care provin din propria mea voie și dorinți, și, în loc, să aleg să împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel eu împlinesc voia Lui - și în același timp sunt smerit. Când continui pe această cale, devin tot mai liber de propria mea voie, de propriile mele pofte și tendințe, pe care le urăsc, căci sunt în opoziție față de ceea ce Dumnezeu vrea.

Pentru mine, toate acestea înseamnă să mă supun lui Dumnezeu și să-L aștept pe El. Nu pot să merg prin viață cu gânduri mândre și îngâmfate cu privire la mine, dacă înțeleg că „în mine, adică în firea mea pământească, nu locuiește nimic bun.” Bineînțeles că acest lucru nu înseamnă că trebuie să fiu descurajat sau deprimat, căci nici asta nu este voia lui Dumnezeu. El vrea să facă un miracol total în mine - să-mi arate domeniile care trebuiesc schimbate și să-mi dea tot harul și ajutorul de care am nevoie pentru a fi eliberat de acele lucruri. Să fiu smerit înseamnă să mă supun lui Dumnezeu în tot acest proces și să am încredere în felul în care El lucrează cu mine, prin faptul că-mi arată toate aceste domenii diferite și să am încredere că El îmi va da tot harul și ajutorul de care am nevoie ca să fac lucrurile altfel.

Și ceilalți au limitări

Cu trecerea timpului realizez că este multă fire în mine care nu este plăcută lui Dumnezeu. Încep să realizez cât de incredibil de răbdător, îndelung răbdător și îndurător a fost Dumnezeu cu mine! Pavel scrie: „Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” Romani 8:1. Eu sunt dator să arăt aceeași atitudine cu milă și compasiune față de ceilalți.

Poate părea evident pentru mine că ceilalți pot face sau spune ceva greșit - și imediat mă gândesc că eu știu cum ei ar trebui să procedeze ca să repare situația, dar Duhul lui Dumnezeu nu lucrează așa. În loc, el mă învață să fiu răbdător și să port limitele celorlalți cu îndelungă răbdare, smerenie și milă. De aceea ne sunt date acele porunci simple în predica de pe munte: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați.” Matei 7:1-2. Isus a spus aceste cuvinte perfecte care sunt pline de înțelepciune și imaginează-ți cât de plină de pace ar fi lumea dacă toți ar lua aceste cuvinte în inimă și le-ar împlini! Între timp, Duhul îmi arată propriile limite, nerăbdarea, gândurile de mândrie și îmi arată felul în care le pot birui.

În situațiile mele, trebuie să trasez un cerc în jurul persoanei proprii și să mă concentrez asupra sfințirii mele în primul rând. Apoi, dacă văd lucruri în alte persoane pe care le pot adresa din dragoste intimă și totală, atunci poate fi o binecuvântare să le pot spune ceva. Dar este total altceva, față de a expune limitele și nereușitele celorlalți, motivate de iritație, nemulțumire sau gânduri de grandoare proprie.

În general, mândria poate fi un lucru foarte ascuns. O observ când sunt atent la felul în care mă gândesc față de persoana proprie, la cum gândesc despre ceilalți și la cât de mult spațiu Îi ofer lui Dumnezeu să lucreze în viața mea. Dar acest verset este este ca un contract între mine și Dumnezeu: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har.” Dacă nu acord atenție ci doar continui să-mi trăiesc viața cu aceste gânduri pline de mândrie, atunci Dumnezeu îmi va sta împotrivă. Acesta este un lucru extrem de periculos - ca Dumnezeu să-și retragă harul de asupra vieții mele, pentru că nu am vrut să mă smeresc. Dar dacă mă supun lui Dumnezeu în toate lucrurile și recunosc dă El este capul și conducătorul meu, care mi-a dat totul și îmi va da tot ajutorul necesar, atunci, în mod absolut, voi primi har peste viața mea! Sunt atât de încântat să continui pe această cale simplă!

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>