Scopul disciplinei. R. K. Campbell

Categorie: Invataturi biblice
 

Păstrarea gloriei lui Dumnezeu

Desigur, prima noastră preocupare în ceea ce priveşte disciplina în Adunare ar trebui să fie păstrarea gloriei lui Dumnezeu şi onoarea sfântului Său Nume. El locuieşte în Adunare şi dacă răul este tolerat în ea, Numele sfânt al lui Hristos va fi asociat cu el; acest Nume scump şi sfânt va fi dezonorat. Adunarea trebuie deci să fie păzită ca locul care se potriveşte sfintei Lui prezenţe; gloria şi onoarea Sa trebuie să fie păstrate prin judecarea oricărei forme de rău şi de păcat care se manifestă. Iată care ar trebui să fie primul obiectiv al disciplinei adunării. Dacă cel care se rătăceşte este îndreptat şi răul este judecat, Numele Sfânt al Domnului este îndreptăţit în faţa lumii, gloria şi onoarea Sa sunt păstrate. O adunare care refuză să judece răul moral sau doctrinar nu este deloc o adunare a lui Dumnezeu, ci o ruşine şi o dezonoare pentru sfântul Său Nume.

Curăţirea adunării

Curăţirea adunării în ochii lumii prin disciplinare şi judecata răului, este strâns legată de ceea ce tocmai am prezentat. Trebuie să strălucim ca nişte lumini în lume, pentru ca oamenii să vadă lucrările noastre cele bune şi să-L glorifice pe Tatăl nostru care este în ceruri (Matei 5:16 ). Avem o mărturie de păstrat pe acest pământ, şi lumea observă purtarea celor care sunt uniţi cu Adunarea lui Dumnezeu.

Când un credincios cade în păcat şi în rău, Numele Domnului este dezonorat şi mărturia adunării este discreditată. Dar dacă un asemenea rău este judecat şi dacă celui care este vinovat i se aplică disciplina, mărturia adunării este păstrată în ochii lumii în ciuda dezonoarei. Pentru că atunci când este evident că cei care fac răul sunt excluşi din comuniunea adunării, lumea îşi păstrează respectul pentru Biserică, şi adunarea este curăţită în mod public de răul care apăruse în mijlocul ei. Sfinţenia Numelui Domnului, care este legată de Adunare, este păstrată.

După ce corintenii au exercitat disciplina şi l-au îndepărtat pe cel rău din adunare, Pavel le-a putut scrie: „În toate privinţele aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru!” (2. Corinteni 7:11 ).

Dacă o altă persoană, într-o măsură mai mică, se poartă uşuratic şi este îndreptată prin disciplină, astfel încât umblarea sa se îmbunătăţeşte, şi acest lucru este remarcat de lume. Numele Domnului este glorificat şi adunarea dă o mărturie bună. Toate acestea constituie un obiectiv important şi necesar al disciplinei în strângerea de credincioşi.

Mustrarea celui vinovat

Un alt scop al disciplinei este de a-l îndrepta pe cel care a păcătuit şi de a-l învăţa ceea ce ar fi trebuit să înveţe prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său, şi suntem responsabili să-l citim şi să învăţăm, călăuziţi de Duhul Sfânt, care este gândul Său în ce priveşte umblarea şi purtarea noastră.

Scriptura este „folositoare pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate” (2. Timotei 3:16 ). Dar dacă un credincios se lasă în voia sa, nedând atenţie Cuvântului lui Dumnezeu, ci umblând în contradicţie cu el, este trezit (prin disciplinarea exercitată faţă de el în adunare) din somnul şi din lipsa lui de veghere. El poate atunci înţelege ce ar fi trebuit să înţeleagă prin Cuvântul lui Dumnezeu, şi ce ar trebui să fie umblarea sa. Astfel, prin disciplină, credincioşii sunt instruiţi în căile Domnului şi învaţă ascultarea de Cuvântul Său.

Rezultat fericit şi restaurarea sufletului

Cum am spus deja, marele scop al disciplinei este ca cel care se rătăceşte să poată fi corectat şi readus la comuniunea cu Domnul şi cu ai Lui. Disciplina, sub diversele ei aspecte, ar trebui să aibă întotdeauna ca scop să-i aducă înapoi şi să-i binecuvânteze pe cei care sunt obiectele ei. Acesta este planul lui Dumnezeu când îi pedepseşte pe copiii Lui. Evrei 12:10,11 ne spune că este „pentru folosul nostru, ca să luăm parte la sfinţenia Lui”, şi că, în sufletul care este deprins prin ea, ea aduce „rodul dătător de pace al dreptăţii”. De aceea adunarea ar trebui să caute întotdeauna interesul şi binele spiritual al sufletelor când exercită disciplina. Fie că învaţă, previne, îndreaptă sau mustră, ea este întotdeauna folositoare pentru inima care este lucrată prin intermediul ei.

Chiar în actul extrem - când trebuie să se ajungă la excluderea din comuniunea adunării, ceea ce este sfârşitul întregii discipline - este foarte important să vedem că scopul ei, potrivit cuvintelor apostolului, este să fie nimicită, zdrobită carnea care a făcut acel păcat odios, „pentru ca duhul să fie mântuit în ziua Domnului Isus” (1. Corinteni 5:5 ). Aceasta este mângâietor şi într-adevăr demn de remarcat; este rezultatul fericit pe care trebuie să-l avem întotdeauna în minte şi să-l căutăm exercitând disciplina. Este singurul obiectiv care ar trebui să fie în inimile noastre.

Nu ar trebui niciodată să-l dăm afară pe cel rău pentru a scăpa în dezonoare, sau pentru a termina cu o altă persoană care poate că a cauzat multă tristeţe şi i-a încercat mult pe credincioşi. Nu ar trebui nici să fim călăuziţi de un gând de răzbunare, ci mai degrabă să fim profund întristaţi în faţa necesităţii unei asemenea discipline. Cel care a fost dat afară ar trebui să fie urmărit de multe rugăciuni, pentru ca disciplina să lucreze asupra lui, să-l oprească din faptele lui rele şi să-l aducă înapoi la Domnul şi în comuniunea sfinţilor.

Se constată acest rezultat fericit la bărbatul pe care corintenii îl dăduseră afară din mijlocul lor ca pe un om rău. În a doua lui epistolă, apostolul declară că pedeapsa care i-a fost dată este de ajuns şi că ar trebui să-l ierte şi să-i arate dragostea lor, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare (2. Corinteni 2:6-8 ). Scopul urmărit fusese atins. Acest om era acum zdrobit, pocăit, adus înapoi la Domnu, şi putea să fie iertat şi reintegrat în comuniunea adunării. Fericit rezultat al disciplinei pe care ar trebui să-l avem întotdeauna în vedere şi pentru care ar trebui să ne rugăm întotdeauna!

sursa: https://comori.org/