"Salvată dintr-o viață goală"

Categorie: Invataturi biblice

Poate Evanghelia elibera de lenevie?

Poate Evanghelia elibera o persoană de lenevie, conduita fără direcție și pierdere de timp? Și o poate ajuta ca să termine treaba?

Soțul meu a fost crescut cu o etică exemplară de muncă. El scria liste de joburi care trebuiau făcute și le făcea. Se organiza singur și avea timp și de evenimentele din calendarul de la biserică; mergeam la întâlniri la timp, contribuiam, el îndeplinea sarcinile care i se cereau după un program definit și le făcea bine.

Eu, pe de altă parte, am avut parte de o viață mai relaxată. Acasă făceam lucrurile pe care voiam să le facem când ne plăcea nouă. Dacă nu le făceam azi, ei bine, mâine era OK. Părinții mei erau relaxați – tatăl meu nu prea ambițios, mama nu avea prea mult simțul răspunderii în casă, iar noi, copiii eram leneși, ceea ce era în regulă; eram fericiți.

Puteam să văd că soțul meu avea succes în afacerea lui prin munca lui grea. Puteam vedea logica de a avea planuri, așa că am început să îmi fac propriile planuri. Plănuiam sarcini, planificam meniuri, scriam liste și programuri de masă.

Când respectam aceste timpuri de masă, viața era organizată și îmi țineam capul la suprafață cu spălatul, gătitul și curățenia și toate celelalte lucruri pe care le fac mamele. Chiar am primit reputația de a fi bine organizată. Dar apoi copiii au crescut, iar zilele mele nu mai erau pline până la vârf cu scutece și biberoane și deplasări la școală și nopți nedormite. Deodată am realizat că nu mai trebuia să scriu liste ca să fac față cu toate lucrurile.

Eram același copil leneș

Și după toți acești ani am realizat că eram același „copil leneș” care eram la început. Listele și planificările nu au schimbat cine eram eu ca persoană – ele doar m-au ajutat să fac față cu stiul meu haotic de viață și mi-au ținut în șah natura mea leneșp. Dar când nu mai era nevoie de liste ca să fac față, atitudinea leneșă a revenit imediat.

La patruzeci și ceva de ani aveam mai mult timp decât până atunci iar eu îl iroseam. Erau lucruri de făcut – le-am lăsat baltă. Persoane de vizitat – am rămas acasă. Rugăciuni de făcut – am adormit. Notițe de luat – am fost distrasă de iPlayer. Puteam viziona un episod de la orice, de la început la sfârșit fără să fie vreun bebeluș pe care să-l hrănesc, vreun copil care să mă tragă de fustă, niciun preșcolar pe care să-l duc în parc, nicio deplasare către școală.

Dar ca ucenic al lui Isus aveam o chemare de a fi perfectă ca El; să merg pe urmele Lui; să fiu bună, să fiu organizată. Până la urmă, viața nu-mi aparține – aparține lui Dumnezeu.

Și am citit asta:

„De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea† lui Isus Hristos. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” 1 Petru 1:13-16.

Lupta cu lenevia mea

Să-ți încingi coapsele minții înseamnă acțiune – să te gândești la nevoile care trebuiesc săturate, la ce Dumnezeu vrea să faci. Tineri și plini de energie sau mai în vârstă și obosiți – toți suntem chemați la acțiune, iar să ratezi această chemare înseamnă să-l privezi pe Dumnezeu de un lucrător de pe câmp.

Am realizat că nu a fost suficient să mă forțez să respect niște liste și să mă țin de anumite programe, pentru că listele și programele nu au rezolvat rădăcina problemei – eu încă eram leneșă în inimă. Dumnezeu voia ca eu să tratez atitudinea leneșă – nu să-mi țin casa organizată.

Iar pentru mine, cu trecutul meu leneș, cu o natură ușor distrasă de orice scânteie și cu abordarea „las-o pe mâine”, cum era posibil să trăiesc în Duhul până acolo încât să m scutur de felul meu obișnuit de a face lucrurile și să-mi aduc timpul meu ca jertfă în fiecare zi?

Când lupt activ împotriva lenefiei și amânării și mă rog ca Duhul să mă ajute, atunci o parte din mine moare, iar eu sunt transformată. Nu o mai țin sub suprafață ci, puțin câte puțin, natura mea se schimbă în mod activ.

„Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” 1 Petru 1:17-19.

Devin liberă de conduita mea fără direcție: nu o acopăr urmând o listă. Pot să stau la laptop cu degetele îndreptate spre butonul „play” ca să văd un film, dar decid în liniște că – aceasta nu este lucrul corect pentru mine acum. Pot în loc să decid să ascult ceva edificator în timp ce fac curățenie, organizez niște hârtii, calc haine. Am o alegere.

În fiecare zi pot lua decizii simple despre care nimeni altcineva nu știe, dar care, în liniște, mă eliberează de natura mea. Aceste decizii le observ în lumea duhului și nu au nimic de-a face cu ‘etica de lucru', ci sunt, pur și simplu, o chestiune de ascultare de călăurirea Duhului. O viață zidită pe ascultare de poruncile tăcute ale Duhului aduce biruință și putere și binecuvântare, iar fiecare zi este o zi de triumf.

sursa: https://crestinismactiv.ro/