Să biruieşti, dar cum? Vulturul prins. J. T. Mawson

Categorie: Invataturi biblice
 

Am văzut odată un vultur mare, care se găsea într-o colivie trainică şi se părea că soarele luminos, strălucitor de pe cer i-ar fi cerut să se ridice în văzduh pentru a savura mediul său natural de viaţă, iar, ca răspuns la această chemare, pasărea regală îşi îndreptă ochii spre soare, îşi desfăcu aripile ei puternice şi se aplecă pentru a-şi lua zborul. Deveni însă conştientă de gratiile de fier ale coliviei, care o ţineau prinsă; îşi adună aripile şi îşi plecă ruşinată şi dezamăgită capul. În acea după-amiază însorită de vară, am privit cu mare interes pasărea, căreia i-a fost răpită libertatea. Ochii ei străluceau ori de câte ori privea soarele; îşi ridica aripile în sforţarea ei inutilă de a se ridica în văzduh, apoi le lăsa în jos şi îşi pleca umilită capul. A fost tabloul cel mai impresionant al disperării şi al înfrângerii, pe care l-am văzut vreodată. Dacă aş fi fost un pictor şi aş fi dorit să pictez un tablou, care să reprezinte înfrângerea, aş fi ales ca model această pasăre mare. Ea îşi dorea libertatea - aceasta se vedea din sclipirea ochilor ei - şi avea putere suficientă să se bucure de libertate - aceasta o arătau destul de clar aripile ei larg deschise. Colivia era aceea care o ţinea prinsă, în ciuda dorinţei şi a puterii ei.

Pasărea prinsă în colivie am comparat-o cu creştinii - şi sunt mulţi în această categorie - care doresc lucrurile de sus, unde Hristos este aşezat la dreapta lui Dumnezeu (Coloseni 3:1 ), lucruri care le aparţin în totalitate, căci le-au fost date din belşug de către Dumnezeu; ei au natura dumnezeiască, căci altfel n-ar fi credincioşi. Ei au puterea să se ridice în gândurile şi în dragostea lor până acolo, unde este adevărata lor viaţă, căci Duhul Sfânt locuieşte în ei. Şi cu toate acestea, ei nu ştiu nimic despre savurarea practică a acestor lucruri. Unii, probabil, au trăit cândva acolo, însă acum nu mai pot, pentru că sunt captivi ai acestui pământ. Ei sunt închişi, când de fapt ar trebui să fie liberi.

Aceşti credincioşi captivi nu sunt fericiţi. Din când în când reuşesc să vadă în fugă ceva din măreţia, care străluceşte pe faţa lui Hristos; inimile lor sunt mişcate, spun că sunt liberi, însă, în loc de cântări, din inimile lor întristate vin numai suspine şi, chiar dacă se ascund faţă de alţii, în sinea lor sunt obligaţi să-şi recunoască întreaga stare de robie. Apoi se întind neliniştiţi şi răscoliţi în pat, oftează şi se roagă, însă după aceea observă cât de nefolositoare sunt intenţiile lor bune. Frânghiile, cu care satana i-a prins în mreaja sa, au devenit o colivie, în care el îi ţine închişi, şi orice speranţă de a ajunge vreodată să savureze eliberarea creştină dispare.

Trebuie să recunoaştem cu sinceritate că lucrurile lumeşti sau cele carnale n-au adus niciodată satisfacţie sau câştig unui creştin, ci numai amărăciune pentru suflet şi căinţă amară în inimă, şi că un astfel de credincios nefericit este captivul acestor lucruri în care a intrat. Nu mai este oare nici o posibilitate de eliberare? Nu poate un astfel de om captiv să devină un biruitor? Ba da, există nădejde, căci Domnul este îndurător şi toţi, care îşi simt robia, pot deveni liberi. De exemplu, unele angajamente solemne din nopţile lipsite de somn, aparent fără nici un scop, arată că viaţa sufletului nu a fost sufocată de tot. Ele sunt dovada faptului că la Tatăl ceresc este un Apărător fidel, Isus Hristos, Cel Drept, care este ispăşirea pentru păcatele noastre; ele sunt dovada că Duhul Sfânt locuieşte în aceste suflete; El dă naştere la aceste frământări, aşa încât suspinele celui captiv se ridică spre Dumnezeu. Din această cauză şi pentru că este voia lui Dumnezeu ca toţi copiii Săi să fie eliberaţi de orice jug al robiei, dorim să ne preocupăm cu această carte a Vechiului Testament şi astfel să învăţăm cum putem birui.

Avem nevoie de întreaga Sfântă Scriptură şi ar fi o pierdere însemnată dacă am neglija o parte din ea. Vechiul Testament este tot aşa de important ca şi Noul Testament, pentru că în Noul Testament ni se arată clar că toate aceste lucruri, care ne-au fost relatate în Vechiul Testament, au fost scrise pentru avertizarea noastră (1. Corinteni 10:11 ).

Cel mai mare bulgăre de aur, care l-au dat vreodată pământurile aurifere californiene, a fost găsit într-un loc despre care se credea că este complet exploatat. Unii gândesc că Biblia a fost pe deplin epuizată şi că a fost valabilă pentru timpurile trecute, iar acum nu mai este actuală şi nu mai conţine valori practice. Aceşti oameni au întors spatele Bibliei şi au început să exploreze alte câmpuri, care nu conţin nicidecum aur. Ştim că Biblia conţine un izvor nesecat de bogăţii duhovniceşti; ea este Cuvântul lui Dumnezeu. Fiind conştienţi de acest lucru, vom studia cartea Judecători. Nu vrem să ne oprim să cercetăm cine a fost autorul ei, ci este suficient să ştim că ea îşi are locul în Biblie şi că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună“ (2. Timotei 3:16-17 ).

Cartea Judecători tratează întunecatul tablou al înfrângerilor lui Israel, conţine avertismente serioase adresate nouă, tuturor, căci şi noi suntem în pericol să fim biruiţi şi subjugaţi de vrăjmaşi, care nu sunt mai puţin reali ca cei care au dus poporul lui Dumnezeu în robie. În acest tablou întunecat străluceşte însă cu atât mai luminoasă victoria, pe care au repurtat-o bărbaţii, a căror credinţă şi încredere a fost în Dumnezeu. Această victorie ar trebui să ne arate cum putem şi noi, prin harul lui Dumnezeu, să biruim. Duşmanii, despre care vom vorbi, sunt următorii: mesopotamienii - lumea; moabiţii - carnea; canaaniţii - diavolul; madianiţii - lucrurile pământeşti; filistenii - creştinismul religios carnal.

În această ordine sunt prezentaţi şi aşa vrem să-i privim şi noi cu cea mai stăruitoare rugăciune, ca toţi să fim mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit (Romani 8:37 ).

Nu va fi greu să dovedim că popoarele care asupreau Israelul sunt o imagine a duşmanilor noştri, aşa cum s-a amintit mai sus, căci trăsăturile lor caracteristice sunt de la început clare; vor fi puţini aceia care nu vor fi de acord cu noi, când afirmăm că cea mai mare parte a creştinilor se găseşte sub puterea unuia sau a mai multor duşmani şi că nevoia de eliberare este una din cele mai mari necesităţi a zilelor noastre.

sursa: https://comori.org/