text Invataturi biblice

"Rolurile unui lider"

Categorie:  Invataturi biblice
 

 

CONVERSAȚIA

Iată o întrebare de verificare pentru tine: care sunt cele trei relaţii ale unui lider? Hmm? Iți amintești? Nici nu are rost să mergi înainte, dacă ai uitat bazele. Ce zici despre DFCS? Ce înseamnă această abreviere și cum se descifrează? Eu chiar nu am de gând să-ți șoptesc. Dacă îți amintești, bravo! Dacă nu îți poţi aminti, du-te înapoi la lecția despre relaţiile unui lider şi revizuiește-o. Apoi, când te vei întâlni cu ucenicul tău în această săptămână, testează-l și pe el. Repetiția este mama învățării. Nimic nu-l face pe om să învețe ca expunerea ignoranței.

Dar e timpul să treceți la a doua literă «R» în conducere- Roluri. Un rol este o funcţie sau poziţie, pe care liderul trebuie să o împlinească. În înţelegerea noastră, tot ceea ce face un lider, se încadrează într-unul din cele patru roluri de bază.

Apropo, în timp ce treci prin acest material, acesta ar fi foarte util pentru tine, dacă ai tipări şi ai avea în faţa ta diagrama intitulată «Rolurile unui lider», inclusă la sfârşitul acestei lecţii. Ca şi data trecută, am inclus această schiţă pentru ajutor la înţelegerea şi învățarea unei noi componente din modelul de conducere (în acest caz componenta este Rolurile). Am inclus și o altă schiță, care vă oferă o privire de ansamblu asupra modelului. Pregătește-te pentru a imprima și a oferi ucenicului tău această schiță a Rolurilor unui lider sau desenează imaginea singur, în timp ce vei oferi explicațiile corespunzătoare.

Dacă te uiţi la diagramă, observi că ea este o simpla grilă doi-pe-doi. Avem două rânduri, intern şi extern; două coloane, prezentul și viitorul. La intersectare se află cele patru roluri ale liderului.

Antrenor

Rolul unui antrenor este de a ajuta persoanele să obțină succes în promovarea misiunii întregi. Un antrenor este cel care pregăteşte oamenii săi să facă din viitorul dorit o realitate. Succesul lui este legat de succesul lor. Mai presus de a face el însuși lucrurile cu excelență, antrenorul este preocupat să exceleze antrenații săi.

Amintiţi-vă de zilele când Chicago Bulls avea poziţie dominantă. Ştiţi câte puncte a marcat Phil Jackson pe parcursul tuturor acelor ani de Campionat NBA? Niciunul. Şi totuşi el este considerat a fi unul dintre cei mai mari antrenori în istoria jocului. Asta pentru că succesul unui antrenor este legat de succesul oamenilor lui.

Pe cine crezi că ar trebui să antreneze un lider în Campus? Ei bine, dacă el conduce un studiu biblic, apoi un lider ar trebui să antreneze membrii grupului său de studiu biblic. Un învățător (ca tine, de exemplu) ar fi un antrenor pentru discipolii săi. Persoana care conduce întâlnirile săptămânale, antrenează echipa de întâlniri săptămânale. Liderul de închinare, probabil, antrenează echipa de închinare.

Având în vedere ceea ce am spus despre rolul corespunzător unui antrenor, ce crezi că marchează un mare lider de studiu biblic? Este cel care ştie şi aplică Biblia bine în viața sa ori este cel care-i ajută pe alţii să ştie şi să aplice Biblia bine? În fiecare caz sarcina unui antrenor este de a ajuta pe cineva să reușească. Ajută ucenicul tău să evalueze capacitatea sa de a dezvolta, forma, păstori și pe alții.

Purtător de cuvânt

Atunci când abordezi pe cineva din afara organizaţiei, tu joci rolul de purtător de cuvânt. Această muncă necesită tact şi diplomaţie, din moment ce persoanele de cuvânt reprezintă Campus-ul şi chiar pe Însuşi Domnul nostru în faţa celor necredincioşi.

Fă cu ucenicul o listă de situații, când ar putea fi nevoie ca el să fie un purtător de cuvânt pentru Campus. Iată o listă cu care să începeți:

  • Solicitând unui intendent permisiunea de a face un program pe etajul lor la cămin;
  • Să conducă o întâlnire la care necreştinii sunt prezenți;
  • Împărtășirea credinţei sale;
  • Trimiterea unei scrisori de sprijin pentru proiectul de vară;
  • A cere părinţilor permisiunea pentru a merge la o Conferinţă;
  • Invitarea prietenilor la un eveniment organizat de Campus Crusade;
  • Vorbind unui grup de femei, unde sunt prezenți oamenii noi;
  • Scriind o scrisoare către editorul ziarului din şcoala ta.

Liderii în Cru joacă acest rol în mod constant, așa că este important să o facă bine. Ajută ucenicul să-și evalueze această abilitate a sa. Poate el comunica eficient misiunea şi viziunea noastră la constituenţii cheie în afara Campus Crusade? Știe el să relaționeze în mod eficient cu necreştinii, cu alte organizaţii creştine, pastori sau intendenți la cămin? Este o persoană cu tact, știe să se exprime clar, respectuos şi umil?

Agent al schimbării

Când ne mutăm de la coloana Prezent la coloana Viitor, nu doar facem o mișcare în timp, dar și schimbăm accentele. În prezent un lider se ocupă de oameni. În viitor, cu toate acestea, el trebuie să se preocupe de realităţi mai mari. Când realitatea este deja prezentă într-o oarecare măsură în cadrul organizaţiei, dar trebuie să fie optimizată, un lider joacă rolul unui agent al schimbării.

Un agent al schimbării evaluează în mod constant realitatea şi elimină lucrurile care nu sunt funcționabile. Agenții schimbării nu sunt mulţumiţi cu status quo-ul şi nu ridică tradiţia mai presus de toate. Nici nu schimbă lucrurile de dragul schimbării. Totul este cântărit în lumina eficacităţii. Ei încearcă să construiască un viitor mai bun cu ajutorul realităţilor care există în interiorul organizaţiei ca bază.

Ce lucruri din responsabilitățile actuale necesită schimbare? Vin studenții la grupul tău mic? Dacă nu, de ce? Ce abordare diferită ai putea încerca? Tu conduci echipa ta de rugăciune? Ce merge bine? În ce domeniu ești blocat (poate ai gîndul acesta:»Asta e modul în care întotdeauna am condus rugăciunea»)? Cum organizezi exodul de toamnă? Nu trebuie să o faci la fel ca anul trecut. Cum poţi să o îmbunătăţești? Unde tu și ucenicul tău ați avea nevoie să jucați rolul unui agent al schimbării?

Un cuvânt de precauţie aici pentru tine și ucenicul tău. Dacă sunteţi un agent puternic al schimbării, aţi putea fi tentaţi să jucați în afara regulilor. Nu încercaţi să schimbaţi lucrarea altcuiva. Ai grijă de ceea ce ți-a fost încredinţat și îndeplinește responsabilitatea bine. Dacă ești credincios în ceea ce ai, ți se va da mai mult şi ai putea rezolva probleme mai mari la acel timp.

Cel care dă direcția

Dacă un agent al schimbării este preocupat de modificarea viitorului care deja are seminţe în cadrul organizaţiei, un agent al direcției visează la viitor totalmente în afara prezenței experienţe. Cel care dă direcția poate vedea imaginea viitorului dorit şi este dispus să facă ceea ce este necesar pentru a ajunge acolo.

Spun în mod constant personalului meu că managerii se preocupă de ceea ce este aici și acum, în timp ce liderii abordează ceea ce nu este, dar trebuie să fie. Ar fi, probabil, mai precis să spunem că un agent al direcției se ocupă de ceea ce nu este, dar trebuie să fie.

Ce lipsește în campusul tău, dar ar trebui să fie? O echipă de studenţi pregătiţi de a răspunde la scrisorile care atacă Evanghelia? Fă acest lucru să apară! O mărturie vie în cămin la voi? Stabilește unele direcţii; creează un nou viitor. Ce se întâmplă după întâlnirile voastre săptămânale? În cazul în care oamenii doar pleacă, poate puteţi crea un nou eveniment social în fiecare săptămână. Indicatorii direcţiei se ocupă de ceea ce nu este, dar este nevoie să fie. Ajută ucenicul tău să înceapă să se gândească la viitorul încă nescris.

Antrenor, purtător de cuvânt, agent al schimbării, cel care dă direcţia sunt cele patru roluri de bază a unui lider. După ce ucenicul tău le înțelege pe toate, ajută-l să evalueze în care el este mai puternic şi în care este cel mai slab. În săptămânile ce vor urma, caută oportunităţi pentru a-l ajuta să practice. Dacă grupul vostru mic planifică o misiune, atunci el poate fi purtătorul de cuvânt la intendent. Poate că e timpul pentru ei să înceapă să ucenicizeze un student mai tânăr şi să joace rolul de antrenor. Dacă nimic nu merge, se pare că ai avea nevoie de un agent al direcţiei.

Fă tot ce poţi ca să transferi informația de pe tărâmul teoretic la realitate. Experienţa este un profesor minunat. Săptămâna viitoare vom finisa cu o privire asupra responsabilităţilor unui lider.

 

sursa: https://www.cru.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>